Prima pagină » EXCLUSIV » Teodor Moscalu, olimpicul internațional la chimie, premiat de Harvard și Dumitru Prunariu. Elevul de 17 ani dezvoltă metode inovatoare pentru protejarea organismului uman de efectele poluării

Teodor Moscalu, olimpicul internațional la chimie, premiat de Harvard și Dumitru Prunariu. Elevul de 17 ani dezvoltă metode inovatoare pentru protejarea organismului uman de efectele poluării

Teodor Moscalu, elev la Liceul Internațional de Informatică (ICHB), și-a concentrat pasiunea pentru chimie și științele exacte pe descoperirea unor soluții inovatoare, menite să protejeze organismul uman de efectele nocive ale poluării. Cercetarea sa l-a adus pe podiumul celor mai importante competiții internaționale de chimie, iar meritele i-au fost recunoscute de prestigioasa universitate Harvard. Mama lui Teodor Moscalu a povestit, în exclusivitate pentru Gândul, despre cum Teodor a fost premiat de Dumitru Prunariu, dar și despre greutățile pe care le presupune educația unui copil cu abilități deosebite în România.

Cu lucrarea „Sinteza și utilizarea Metal Organic Frameworks 5 (MOF-5)”, Teodor a realizat, la doar 17 ani, un proiect ce oferă perspective revoluționare în ceea ce privește neutralizarea efectelor poluării asupra organismului uman.

Cercetarea sa a fost premiată atât în țară, cât și în afară. Teodor a câștigat medalia de argint la Competiția Globală de inovații științifice, dedicată tinerilor, și medalia de bronz Concursul Internațional de proiecte științifice, ambele desfășurate în Indonezia.

În paralel, a obținut și premiul doi la Olimpiada Internațională de Chimie și medalia onorifică de argint la Competiția Internațională de Chimie, evenimente care au avut loc în Uzbekistan.

„În cele două competiții a fost în echipă și sunt cele mai cunoscute publicului.  A avut o deplasare în Indonezia, pe care nu am avut cum decât să o susținem noi, unde a fost premiat.

Acolo l-am văzut cel mai emoționat și a fost felicitat pentru metoda de rezolvare a unei probleme de chimie. A fost aplaudat, în mod special, la scenă deschisă și a primit o medalie de argint”, spune doamna Moscalu.

Premiat de prestigioasa universitate Harvard: „A fost cel mai fericit”

Cea mai importantă apreciere a venit, însă, din partea a două universități de prestigiu, Harvard și Institutul de Tehnologie Massachusetts (MIT), în cadrul competiției MIT EWB Science & Engineering Competition 2026.

Teodor a devenit campion alături de echipa sa și a obținut, în același timp, locul al II-lea la nivel național și locul al III-lea în regiunea Europe, Russia & Central Asia la clasamentul individual

„La competiția MIT, cred că a fost cel mai fericit”, spune mama elevului.

Pregătirea lui Teodor Moscalu continuă, anul acesta, cu un program de cercetare la o altă renumită universitate din Statele Unite. Deși are oportunități de a studia în străinătate, adolescentul vrea să-și construiască o carieră în România.

„Anul acesta va merge la Universitatea Yale, la un program de trei săptămâni.  El este un patriot, nici nu percepe să nu se întoarcă în țară dacă ar studia în afară”, mai afirmă Mara Moscalu.

„A fost premiat de domnul Dumitru Prunariu”

Încă din școala generală, Teodor și-a manifestat înclinația către științele exacte, astfel că părinții l-au înscris într-un program de educație STEM, care se focusează pe materii din domeniile științei, tehnologiei și matematicii.

Printre primele concursuri la care a participat Teodor, în acea perioadă, se numără și cel de astronomie, unde a fost premiat chiar de Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut care a zburat în spațiu.

„A participat în clasele la concursuri de fizică, astronomie VI, VII, VIII, în perioada pandemiei, a fost premiat de domnul Dumitru Prunariu”, spune mama băiatului.

Dascălii, un factor esențial în dezvoltarea unui olimpic: „A avut profesori foarte buni”

Mama lui Teodor nu ezită să sublinieze contribuția pe care au avut-o profesorii în dezvoltarea capacităților lui Teodor.

„A avut profesori foarte buni în școala generală, mai ales pe partea de STEM. Doamna profesoară de fizică l-a expus la acel concurs.

La Școala 112, doamna profesoara de Fizică s-a dedicat la opționalul clasei a V-a făcând astronomie, și așa a pornit Teodor. Datorită acestei doamne a participat la o suită de concursuri.

Ulterior, Teodor a intrat sub tutela Centrului de Excelență de la Suceava. Domnul Petru Crăciun este cel care s-a ocupat de el, împreună cu doamna Naghi”, mai afirmă aceasta.

Povara financiară a excelenței academice: „Participările lui la competiții nu au fost niciodată sponsorizate”

Unul dintre obstacolele pe care le-au întâmpinat părinții lui Teodor a fost cel de ordin financiar. Participarea la competiții internaționale presupune costuri enorme.

„Noi suntem părinți  salariați, participările lui la competiții nu au fost niciodată sponsorizate. Teodor a început cu Matemanie+, apoi a continuat cu partea de STEM, iar doamna directoare de la Colegiu Național Lazăr a fost un mentor pentru Teodor.

Încă din clasele a II-a și a III-a, Teo a mers la cercuri STEM, nouă nu ne mai rămânea nimic. Cu greu puteam să-l ducem într-un concediu”, mărturisește Mara Moscalu.

Cercetarea revoluționară care a adus România pe podiumul internațional, cât pe ce să nu se întâmple

Inclusiv lucrarea sa de cercetare, bazată pe experimente de laborator realizate de Teodor, implica, inițial, o lungă ședere în Statele Unite, fapt care depășea cu mult bugetul familiei.

Din fericire, Centrul „Alexandru Proca” pentru ințierea în cercetarea științifică a tinerilor, i-a oferit lui Teodor materia primă necesară pentru a-și continua lucrarea, care a adus țara noastră pe culmea excelenței în domeniul chimiei.

„În ceea ce privește cercetarea lui cu MOF-urile, dacă nu era Institutul Proca și nu se găseau fonduri, nu ar fi putut să-și ducă la bun sfârșit cercetarea. Inclusiv oamenii de acolo au fost impresionați de ceea ce face Teo.

Trebuia să facă sinteza, însă doar în SUA  există laborator și substanțele respective. I-am spus că acest proiect poate dura chiar și două luni și nu avem cum.

A găsit el altă soluție datorită celor de la Institutul Proca, care în doar trei săptămâni au reușit să facă rost. Toți au fost curioși să vadă ce iese”, mai spune mama lui Teodor Moscalu.

„Nu a participat niciodată la competiții pentru că a trebuit, ci pentru că și-a dorit asta”

În ciuda distincțiilor importante pe care le-a primit, pentru Teodor, premiile nu au reprezentat niciodată un scop în sine, spune mama sa.

„Nu vânează premii, nu a participat niciodată la competiții pentru că a trebuit, ci pentru că și-a dorit asta”, afirmă Mara Moscalul, mama olimpicului român, care s-a străduit să nu pună niciodată presiune pe fiul ei, ci să-i ofere libertatea de a-și dezvolta abilitățile în propriul său ritm.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irineu Darău, despre prețul la combustibil: În România nu au crescut prețurile la fel de mult ca în alte țări
Digi24
Debitul Dunării, subiect de conspirații pe net: „A secat, așa spune propaganda proeuropeană”. Explicații de la Apele Române
Cancan.ro
BOMBA VERII! Livia ex-Bordea s-a întors în brațele fostului iubit
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață cu bustul la vedere: „O fată din anii ’90 știa că valoarea ei nu se măsoară în like-uri”
Adevarul
Satele uitate din munți, readuse la viață de familii adventiste. De ce mulți români aleg să se mute departe de orașe
Mediafax
Irineu Darău rupe tăcerea despre băieții deștepți din energie: „Îi bagă în fibrilații”
Click
Mircea Badea l-a făcut praf pe Florin Ristei! Ce l-a enervat: „Omul e analfabet”
Digi24
VIDEO Kaan, avionul de vânătoare de generația a cincea al Turciei, face un pas-cheie spre înlocuirea F-16: test reușit pe pistă
Cancan.ro
Cel mai controversat cuplu și-a mai dat o șansă: s-au împăcat! Primele imagini
Ce se întâmplă doctore
Fosta iubită a lui Cristiano Ronaldo, iubit cu 11 ani mai tânăr. E un jucător de baschet foarte cunoscut! Imagini incendiare cu cei doi
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cât costă să încarci instalația de AER CONDIȚIONAT a mașinii în 2026?
Descopera.ro
Ce este paradoxul somnului? Visele sunt de fapt...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Descopera.ro
Zelenski vrea să se întâlnească cu Putin pentru a negocia o înțelegere