Invitată la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”, fostul premier Viorica Dăncilă l-a criticat pe Ilie Bolojan și a spus că acesta se comportă ca și cum ar fi într-o campanie electorală. Dăncilă a susținut că Bolojan pare desprins de realitatea din România și că, în loc să se ocupe de problemele și crizele cu care se confruntă românii, participă la inaugurări care țin mai mult de imaginea sa. Urmărește emisiunea live aici.
„Bolojan pare că este într-o campanie electorală, pare desprins de realitatea care este în România. Tocmai vorbeam despre crizele suprapuse. Dânsul inaugurează creșe și pasaje, în condițiile în care provocările cu care se confruntă România sunt foarte mari. În loc să dea un răspuns problemelor pe care le au românii, el se duce în alte zone, legate mai mult de imaginea lui. Chiar nu se puteau inaugura acele creșe sau pasaje dacă nu participa premierul României?”, a susținut Viorica Dăncilă.
Viorica Dăncilă a criticat și abordarea lui Ilie Bolojan privind întâlnirile cu șefii companiilor. Ea a spus că nu poate fi pus semnul egal între un șef de companie și președintele Curții Constituționale, deoarece este vorba despre separarea puterilor în stat. Dăncilă a susținut că Bolojan este cel care a transformat Executivul în Legislativ și a amintit că, de când a ajuns la putere, acesta a guvernat prin asumarea răspunderii și prin ordonanțe de urgență.
Cât despre relația cu Justiția, fostul premier Viorica Dăncilă a afirmat că aceasta nu se subordonează Guvernului și trebuie să rămână independentă.
„Pe de altă parte, această abordare a lui, că trebuie să ne întâlnim cu șefi de companii… Păi, nu poți să pui egalitate între un șef de companie și președintele Curții Constituționale. Totuși, este vorba despre separarea puterilor în stat.
Tot dânsul a fost cel care a transformat Executivul în Legislativ. Să nu uităm că, de când a venit la putere, a guvernat prin asumarea răspunderii și prin ordonanțe de urgență. Parlamentul, pentru el, nu prea a existat.
Acum face același lucru cu Justiția. Justiția nu i se subordonează, Justiția trebuie să fie independentă. Astfel de întâlniri trebuie să fie făcute publice, dacă nu au nimic de ascuns”, a declarat Viorica Dăncilă la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”.
Bolojan s-a întâlnit vineri cu președinta Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu. Premierul demis și-a continuat apoi activitățile din agenda sa, iar luni, la Oradea, după vizita la pasajele subteran și suprateran de pe Calea Aradului, a vorbit despre controversa apărută în urma întâlnirii.
Ilie Bolojan a spus că, de multe ori, se încearcă să se facă „din țânțar armăsar” și a susținut că, atunci când ocupă o funcție publică, este normal să aibă întâlniri cu reprezentanți ai unor instituții sau companii pentru rezolvarea unor probleme. El a dat ca exemplu experiența sa din administrația locală și a precizat că astfel de discuții pot avea caracter administrativ și nu înseamnă implicarea în dosarele aflate pe rolul instanțelo
Totuși, întâlnirea dintre cei doi a ridicat semne de întrebare, mai ales pentru că Bolojan este implicat într-un conflict juridic de natură constituțională aflat la CCR, iar Simina Tănăsescu participă la soluționarea cauzei în calitate de judecător. Înalta Curte a cerut, la rândul său, clarificarea circumstanțelor întâlnirii și a subliniat importanța independenței, imparțialității și transparenței.
Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, a lansat luni un atac frontal la adresa Siminei Tănăsescu, șefa Curții Constituționale, căreia îi cere voalat demisia într-un comunicat după întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan.
„O asemenea situație nu poate rămâne neclarificată și nici fără consecințe instituționale pe măsura gravității sale. Atunci când conduita celui aflat în fruntea unei jurisdicții constituționale generează îndoieli legitime asupra aparenței de imparțialitate, responsabilitatea funcției impune asumarea consecințelor necesare, astfel încât asupra credibilității viitoarelor decizii ale Curții să nu planeze nicio suspiciune rezonabilă de influență sau de lipsă de imparțialitate”, a transmis Savonea în comunicatul asumat de ÎCCJ.