Anchetatorii DNA Iași au pus-o, marți, sub acuzare pe Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului României, pentru complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, și susțin că aceasta ar fi sprijinit demersurile lui Mihai Barbu, de exercitare a influenței asupra președintelui A.N.S.V.S.A., în scopul înlocuirii din funcție a directorului D.S.V.S.A. Vaslui cu o persoană agreată de inculpatul Fănel Bogos, omul de afaceri cu care Ilie Bolojan s-a întâlnit în biroul său de la Palatul Victoria.
Fapta de complicitate în cazul Cristinei Trăilă ar fi în legătură directă cu acțiunile lui Mihai Barbu, derulate pentru ajutarea afaceristului fermier Fănel Bogos.
Sursele Gândul arată că Trăilă ar fi exercitat, la rândul său, acte de presiune și insistență asupra unor oficiali ai statului român care, la rândul lor, să conveargă către interesul general al afaceristului-fermier, astfel încât acesta să își rezolve problemele cu firme și cu dorita demitere a DSVSA Vaslui.
Astfel, potrivit datelor din dosarul de la DNA Iași, afaceristul „a întreprins, cu sprijinul mai multor persoane și sisteme relaționale de influență, demersuri pentru a-l schimba din funcție pe directorul executiv al DSVSA Vaslui”.
În acest sens, Marian Dan-Mihai vizează influențarea lui Nicolae Bociu, președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), pentru a schimba conducerea DSVSA Vaslui.
Astfel, în primă fază, la data 14.02.2025, Mihai Dan Marian a realizat o întâlnire cu factori de decizie din județul Vaslui, respectiv Ionuț Ciprian Trifan, președintele CJ Vaslui, Garincha Daniel Onofrei, prefectul Județului Vaslui, și Mihai Barbu, director general al TELECOMUNICAȚII CFR SA București și președintele PNL-filiala județeană Vaslui, persoană cu influență în plan local.
S-a cerut atunci sprijinul pentru înlocuirea din funcție a lui Mihai Ponea.
Singurul care s-a oferit să-l sprijine în materializarea demersului a fost Mihai Barbu.
Prin urmare, la data de 20.02.2025, Barbu i-a contactat pe Nicolae Bociu și pe Ian Oleleu, cu care au stabilit o întâlnire în București, pentru data de 24.02.2025, urmând a fi însoțit și de Bogos.
Scopul acestei întâlniri a fost de a-l determina pe Bociu și Oleleu, ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu să-l demită pe Mihai Ponea din funcția de director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui și desemnarea la conducerea acestei instituții de la nivelul Jud. Vaslui a unei persoane care să accepte în mod ilegal dosarul de despăgubire a fermei de găini-ouă consum/ GOC din localitatea Muntenii de Jos, județul Vaslui reprezentată de Bogos.
În urma discuțiilor purtate la data de 24.20.2025 la sediul ANSVSA de către Bogos Fănel cu Bociu și Oleleu s-a stabilit ca o echipă din cadrul ANSVSA se va deplasa, la cererea scrisă a lui Bogos Fănel, în jud. Vaslui unde va efectua un control asupra problemelor prezentate de fermier și se va încerca demiterea numitului Ponea Mihai din funcția de director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui și desemnarea la conducerea acestei instituții a unei persoane care să promoveze interesele financiare ale numitului Bogos Fănel.
Una dintre persoanele la care a apelat fermierul Bogos pentru a obține demiterea numitului Ponea Mihai din funcția de director executiv al DSVSA Vaslui, numirea în această funcție a unei persoane care să promoveze în mod ilegal interesele financiare ale agentului economic (aprobarea dosarelor de despăgubire, anularea măsurilor coercitive luate de funcționarii DSVSA împotriva fermelor administrate de Sc VANBET SRL) este numitul Mihai Barbu.
Acesta este președintele PNL sucursala județeană Vaslui, președintele al Autorității pentru Reformă Feroviară și trezorierul PNL la nivel național.
Din declarația martorului Ponea rezultă că Mihai Barbu, persoană cu influență politică – președintele PNL Vaslui, a pus presiuni asupra acestuia pentru a promova în mod ilegal interesele agentului economic, reprezentat de Bogos Fănel, respectiv prin aprobarea dosarelor de despăgubire, anularea măsurilor coercitive luate de funcționarii DSVSA împotriva fermelor administrate de Sc VANBET SRL.
De asemenea Mihai Barbu a fost cel care l-a introdus pe numitul Fănel Bogos la președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, pentru a încerca să obțină demiterea lui Mihai Ponea. Aceste aspecte au fost aduse la cunoștința martorului printr-o discuție pe care a avut-o cu Alexandru Nicolae Bociu.
În acest sens, la data de 24.02.2025, ora 09.19, Fănel Bogos a ajuns la sediul ANSVSA dar a mai rămas în autoturism aproximativ 20 de minute până să intre.
Concomitent, la sediul ANSVSA a ajuns și numitul Barbu Mihai iar ambii au intrat în sediul ANSVSA dar fără a se întâlni sau discuta direct în prealabil.
Afaceristul a stat în sediul ANSVSA până în jurul orei 11.00 când s-a întâlnit cu numitul Chioveanu Robert, persoană cu funcție de conducere în cadrul ANSVSA, la barul Pullman, din apropierea acestei instituții.
Aproximativ în același timp numitul Barbu Mihai a părăsit sediul ANSVSA și a mers la biroul său din cadrul Min. Transporturilor.
Ulterior, se mai arată în dosarul anchetatorilor, Barbu a sunat o femeie cu care a discutat referitor la Ioan Oleleu, vicepreședinte ANSVSA, pe care oficialul PNL afirmă că îl cunoaște de când acesta era vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj.
Pe măsură ce pretinsele aranjamente ale întâlniri dintre premierul României Ilie Bolojan și afaceristul Fănel Bogos prindeau contur, prindeau și discuțiile fără perdea ale afaceristului, care explica tuturor cunoscuților săi angrenați în povestea destituirii șefului DSVSA Vaslui despre cine îl ajută în demersurile sale.
Astfel, arată DNA în dosar, la data de 16.09.2025, la ora 23:39:34 Bogos poartă o convorbire telefonică cu numitul Aniței Mihail căruia îi transmite faptul că la data de 23.09.2025, prin intermediul numitului Barbu Mihai, va avea o întâlnire cu Ilie Bolojan, prim ministrul României, la București.
Scopul acestei întâlniri este de a obține de a obține înlocuirea din funcție a directorului executiv al DSVSA Vaslui, Ponea Mihai, și numirea unei persoane care să promoveze interesele financiare ale SC VANBET SRL.
„( Marți m-a chemat.. marți…marți m-a chemat BOLOJAN la ea, la el.. !/ Marți m-a chemat BOLOJAN la el!/ din partea…auziți? Din partea unui domn BARBU care este vicepreședinte la PNL!/ Ăh .. intermediarul mi-a spus că marți ne-ntâlnim.. ne-ntâlnim cu BOLOJAN!/ Eu fac pariu cu dumneavoastră că-l văd sigur!)”, parafrazează anchetatorii DNA din interceptare.
La data de 23.09.2025 numitul Bogos Fănel s-a deplasat în municipiul București unde acesta a afirmat că trebuie să se întâlnească cu Bolojan Ilie, prim-ministrul României, întâlnire intermediată prin intermediul numitului Barbu Mihai.
La această dată, numitul Bogos Fănel s-a deplasat împreună cu numitul Barbu Mihai la sediul Administrației Apele Române-Conducere, unde cel dintâi a depus o documentație pentru a obține un aviz pentru FNC Tecuci.
Ulterior Bogos Fănel și Barbu Mihai s-au deplasat împreună la sediul PNL din mun. București, Aleea Modrogan nr. 1, unde au petrecut mai multe ore.
Procurorii au surprins și un moment ulterior întâlnirii de taină dintre premier și Bogos în care afaceristul dă directivă unei angajate să pregătească un pachet consistent pentru Mihai Barbu.
„La data de 23.09.2025, la ora 12:55:40, Bogos Fănel o contactează telefonic pe angajata SC VANBET însărcinată cu întocmirea și expedierea pachetelor cu produse alimentare către diverse persoane căreia îi trasează sarcini de a întocmi un pachet consistent cu produse alimentare pentru numitul Barbu Mihai:
Bogos: hai să zicem, 80 de pulpe… ! / 20 de cartoane de 20 ca să fie oul cu două gălbenușuri./ brânză maturată vreo 3-4 kile, brânză de burduf 10 kile.. !/ 10 kilograme în pungă, da, ăh .. ! (îl întreabă pe bărbatul aflat lângă el: Ce să mai pună?) Ăh .. și 100 de iaurt sana sau kefir ce are de capră.. !/ discută cu persoana de lângă el: .. pune în portbagaj, le pune în … (neinteligibil) un portbagaj (neinteligibil) …n-au nimica! ) Nu trebuie! Bine! Deci atât! (n.r – după vocea bărbatului care se aude în fundal spunând „nu trebuie”, acesta pare a fi numitul BARBU Mihai) / Da! Dar cu XXXXX să vorbești să dea brânză de mai multe categorii și de-aia mai maturată, mai bună.)”, se arată în dosar.
Anchetatorii arată că la data de 06.10.2025, la ora 18:00:22 Barbu poartă o convorbire telefonică cu un bărbat căruia îi transmite că și-a folosit influența politică, fiind membru marcant al PNL, și a făcut presiuni asupra președintelui ANSVSA – Bociu, afiliat PNL, pentru a stopa controalele pe care funcționarii DSVSA Vaslui le efectuează la fermele administrate de SC Vanbet SRL și pentru demiterea directorului executiv al DSVSA Vaslui Ponea Mihai.
DVC – Dar tu nu te poți atinge de PONEA, așa-i?/
BM – Păi, nu am cum! Nu am cum!/
DCV – Păi, DSVSA-ul ăsta unde-i? La PSD, nu?/
BM – E la PNL, măi! Culmea! Dar interesele de bani sunt atât de mari încât.. ! Păi dacă mă duc la ăsta la ANSVSA prietenul meu, da, cum să nu, facem, dregem și după aia, trimite controale lui ăla!).
Anchetatorii DNA Iași cred că Bogos i-a cerut sprijinul lui Barbu Mihai pentru ca acesta din urmă uzitând de influența sa politică să obțină demiterea numitului Ponea Mihai din funcția de director executiv al DSVSA Vaslui.
„De asemenea Barbu Mihai afirmă că l-a dus pe Bogos Fănel și la alte persoane cu funcții înalte în administrația centrală doar că acești funcționari sunt dispuși să-l ajute pe Barbu Mihai dar sunt reticienți în ceea ce-l privește pe Bogos Fănel deoarece fermele pe care le administrează au foarte multe probleme legale și de funcționare.
O concluzie a numitului Barbu Mihai este aceea că el îl sprijină pe Bogos Fănel de a rezista presiunii-controalelor din partea instituțiilor abilitate: „(că eu cu asta mă ocup acuma, să reziste… (neinteligibil) presiuni…! ) deoarece interesele financiare primează (Dar interesele de bani sunt atât de mari încât.. Dar interesele de bani sunt atât de mari încât.. ! Păi dacă mă duc la ăsta la ANSVSA prietenul meu, da, cum să nu, facem, dregem și după aia, trimite controale lui ăla! Și .. bun! Acuma stai puțin, CĂTĂLINE! Și ăla ți-am zis, e haiduc! Ăla n-are nimic în regulă! Unde mă duc cu el mi se zice … băi omule, te ajut pe tine dar ăsta n-are nimic în regulă, mă!)””, se mai arată în dosarul de la DNA Iași.
Într-o altă discuție Barbu vorbește cu un bărbat „Ionuț” căruia îi transmite că are nevoie de o persoană cu care să discute la Agenția de Mediu pentru numitul Bogos Fănel: „(Auzi? La … AGENȚIA DE MEDIU? Care-i aia AGENȚIA DE MEDIU la BUCUREȘTI, că eu nici nu știu care este? E a…?/ Am ceva acolo să … cu niște avize, să le facă, să le dea răspuns odată negativ – pozitiv dar să le dea.)”.
Barbu Mihai îi transmite acestui bărbat datele solicitării depuse de Bogos Fănel pentru a se interesa de stadiul de soluționare a acestei petiții: (Îți dau ceva eu, să le dea un răspuns pozitiv-negativ, să le dea!/ Nu mi-a dat! Păi nu mi-a dat nimic! Am vorbit doar!)”.
La finalul convorbirii Barbu Mihai afirmă că a ajuns consultantul lui Bogos Fănel în ceea ce privește administrarea fermelor aparținând SC VANBET SRL: „(E vorba de … e vorba de ăla cu puieria!/ …. că sunt consultantul lui acuma, consultant la puierie!)”.
Pentru toate aceste demersuri procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 06 noiembrie 2025, față de inculpatul Mihai Barbu, președinte al filialei județene Vaslui a unui partid politic și președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară, pentru săvârșirea a infracțiunii de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
În ordonanța lor anchetatorii arată că în scopul facilitării obținerii pentru inculpatul Bogos a sumei de aproximativ 3.000.000 de euro de la D.S.V.S.A. Vaslui, ca urmare a unui dosar de despăgubiri depus de societatea acestuia, începând cu luna februarie 2025 până în prezent, inculpatul Barbu Mihai și-ar fi exercitat influența și autoritatea politică pentru intermedierea unei întâlniri a inculpatului B.F. cu înalți funcționari ai statului, cu directorul A.N.S.V.S.A. și cu diverși oameni politici și, totodată, ar fi exercitat presiuni asupra directorului A.N.S.V.S.A.
În același context, inculpatul Barbu Mihai i-ar fi promis inculpatului B.F. că îl va determina pe directorul D.S.V.S.A. Vaslui să anuleze măsurile luate de către funcționarii D.S.V.S.A. Vaslui privind neregulile constatate în cadrul fermelor deținute de societatea acestuia din urmă sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, că va face demersuri în vederea demiterii respectivei persoane din funcția de director al D.S.V.S.A. Vaslui.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Barbu Mihai trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor D.N.A., să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite funcția de președinte al filialei județene Vaslui a unui partid politic.
Inculpatului Barbu Mihai i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.