Prima pagină » Social » Garda Națională de Mediu îi răspunde companiei Apa Nova, sancționată pentru mai multe nerespectări ale legislației de mediu

Garda Națională de Mediu îi răspunde companiei Apa Nova, sancționată pentru mai multe nerespectări ale legislației de mediu

Garda Națională de Mediu îi răspunde companiei Apa Nova, sancționată pentru mai multe nerespectări ale legislației de mediu

Garda Națională de Mediu revine cu un comunicat în care precizează că Apa Nova a fost sancționată pe baza legii, atât pentru nerespectări ale legislației de mediu cât și pentru încălcări ale prevederilor autorizației de mediu. Inspectorii Gărzii susțin că deși compania spune că nu există o legătură între disconfortul olfactiv și activitatea sa, și că GNM s-ar baza doar pe „percepții personale” și pe lipsa unor standarde tehnice pentru mirosuri, compania evită să combată probele tehnice concrete din raport, și anume: nivelul de biogaz din rezervoare sub nivelul minim de 20% prevăzut de autorizația de mediu, suprapresiunea creată și evacuarea biogazului prin supapele de siguranță. „Prin omisiunea totală a oricărei explicații tehnice credibile privind lipsa alarmelor în momentul atingerii pragurilor critice de biogaz, operatorul validează suspiciunea GNM referitoare la disfuncționalitățile majore de monitorizare”, se precizează în comunicat.

Sondaj Gândul


Ce îți dorești de la viitorul guvern?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Replica Gărzii Naționale de Mediu, în urma comunicatului transmis de Apa Nova

„Garda Națională de Mediu nu a sancționat o simplă „percepție”, ci a probat prin documente relevante deficiențe tehnice importante. Apreciem argumentele Apa Nova ca generale și de natură să devieze discuția către apa epurată, de asemenea analizate în procesul de control.

Punctual, deși Apa Nova pretinde că ușile au fost deschise doar temporar pentru evacuarea containerelor și că inspecția GNM a avut loc ulterior episodului din 17–18 august, compania omite să explice cum funcționarea simultană a celor trei centrifuge, având drept consecință emisii de aer viciat în atmosferă în acele zile, a putut fi ținută sub control în lipsa stabilirii regimului de depresiune a incintelor.

Cu privire la afirmațiile privind dotarea cu ventilație suplimentară a incintelor de deshidratare, readucem în prim-plan ceea ce a fost de altfel consemnat și în nota de constatare, și anume:

În incinta de deshidratare s-au constatat emisii mari de gaze rezultate din proces, corelate cu lipsa sistemului de ventilație suplimentar prevăzut în Planul de Gestionare a Disconfortului Olfactiv, reprezentanții operatorului economic fiind în imposibilitatea de a indica unde este amplasat și nici să pună la dispoziție documentele justificative privind existența și operarea acestui sistem pe fluxul tehnologic de deshidratare a nămolului”.

Cu privire la deșeurile-nămol rezultat din procesul de epurare al apelor uzate, menționăm că acestea trebuiau să fie gestionate conform prevederilor Autorizației Integrate de Mediu deținută de APA NOVA pentru incineratorul aflat pe amplasamentul Stației de epurare. La data controlului s-a consemnat că incineratorul era nefuncțional din data de 08.09.2025, conform documentelor puse la dispoziție de operator. Fluxul tehnologic constatat la data și ora controlului, reprezentând o variantă tehnică de rezervă”, se arată în comunicatul Gărzii de Mediu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Și România ar trebui să exploreze o astfel de abordare”. Ce spune un fost consilier prezidențial despre armele NUCLEARE
Digi24
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Prosport.ro
Afaceristul român a pierdut 35.000.000 de euro pe distracția favorită: „Cât un spital de pediatrie în Botoșani”
Adevarul
Bulgaria, prinsă între Rusia și Occident. Miza alegerilor prezidențiale de astăzi, explicată de un jurnalist de la Sofia
Mediafax
Anunțul MOMENTULUI! Nazare, despre noi taxe și impozite din 2027: „Avem nevoie de sustenabilitate”
Click
Mesaje de Sfântul Dumitru 2026. Urări de La mulți ani pentru familie, prieteni și colegi
Digi24
Ultima fortăreață a „imperiului Wagner”: Cum a reușit un playboy răsfățat să țină în viață cea mai notorie forță de mercenari din lume
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Ce se întâmplă doctore
O fetiță de numai patru luni a trecut printr-o operație complexă la ochi. Ce au descoperit medicii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Lipsa luminii naturale ar putea crește riscul de demență, arată un nou studiu
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră