Adunarea Generală a ONU a votat înlocuirea hărții tradiționale a lumii cu una care reflectă mai exact dimensiunea Africii.
Rezoluția „Correct the Map” („Corectați harta”), inițiată de Togo și susținută de statele membre ale Uniunii Africane (UA), a fost adoptată cu sprijinul a 164 de țări, printre care Franța și Marea Britanie. Statele Unite au fost singura țară care a votat împotriva rezoluției, în timp ce șase state s-au abținut.
Votul ONU nu are caracter obligatoriu, însă va duce la modificarea hărților utilizate de instituții din întreaga lume, notează BBC.
Harta Mercator, folosită pe scară largă încă din secolul al XVI-lea, a fost criticată deoarece prezintă Africa ca având o dimensiune similară cu Groenlanda, deși continentul african este de 14 ori mai mare.
Criticii susțin că această reprezentare contribuie la minimalizarea nevoilor de dezvoltare și a potențialului țărilor aflate în apropierea Ecuatorului.
Harta Mercator a fost concepută în 1569 de cartograful flamand Gerardus Mercator pentru a-i ajuta pe exploratorii europeni să navigheze în întreaga lume. Distorsionarea hărții este rezultatul faptului că suprafața unei sfere nu poate fi reprezentată cu exactitate pe o hartă bidimensională.
De fiecare dată când este desenată o hartă a lumii, trebuie făcute anumite compromisuri.
Harta Mercator redă curbura Pământului făcând țările aflate în apropierea Ecuatorului să pară mai mici decât sunt în realitate, în timp ce țările situate mai aproape de poli apar mai mari.
În încercarea de a corecta această problemă, o echipă de cartografi a creat în 2018 o hartă care păstrează mai fidel suprafețele reale ale continentelor, denumită proiecția „Equal Earth”.
În luna februarie, cele 54 de state membre ale Uniunii Africane au adoptat această proiecție și au declarat că ea „reprezintă mai exact dimensiunile tuturor continentelor, în special ale Africii”.
Grupul de campanie online #CorrectTheMap a transmis: „Ai putea încadra Statele Unite, China, India, Japonia, Mexicul și o mare parte din Europa în Africa și tot ar mai rămâne teren disponibil”.
Înaintea votului de vineri, ministrul de Externe al statului Togo, Robert Dussey, a declarat pentru agenția Reuters: „O lume echitabilă începe cu o hartă echitabilă”.
Anterior, acesta afirmase în cadrul unei reuniuni ONU: „O hartă nu este niciodată neutră. Ea modelează percepțiile și influențează modul în care este înțeles locul popoarelor și continentelor în lume”.
Robert Dussey a beneficiat de sprijinul ministrului francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a anunțat că ministerul său va renunța la utilizarea hărții Mercator.
„Schimbarea hărții, evident, nu schimbă lumea. Dar corectarea unei reprezentări care o distorsionează este deja un act de adevăr”, a declarat acesta.
În achimb, Yaryna Ferencevych, reprezentanta SUA la ONU, a declarat că rezoluția ridiculizează activitatea și scopul Adunării Generale a ONU.
„În loc să se concentreze asupra problemelor reale legate de pacea internațională, prosperitate sau relații bune, acest organism dezbate proiecte cartografice din secolul al XVI-lea și rolul acestora în promovarea reparațiilor și a «justiției cognitive»”, a afirmat reprezentanta americană.
În luna martie, Statele Unite au criticat, de asemenea, adoptarea unei rezoluții prin care comerțul transatlantic cu sclavi a fost declarat „cea mai gravă crimă împotriva umanității”.
„Reprezentarea greșită a Africii pe hărțile lumii nu este doar o eroare cartografică – este o problemă legată de narațiune”, a declarat pentru BBC Lerato Mogoatlhe, reprezentantă a organizației Africa No Filter, una dintre grupările care susțin renunțarea la harta Mercator.
Potrivit acesteia, demersul face parte din eforturile de a opri ceea ce a descris drept „cea mai îndelungată campanie de dezinformare și informații false din lume” despre Africa.
Pentru geograful kenyan Kioko Muendo, harta Mercator a contribuit implicit la diminuarea percepției asupra vastelor resurse, populației și oportunităților de investiții ale continentului african.
„Hărțile sunt mai mult decât simple ghiduri pentru călători – ele modelează modul în care regiunile sunt percepute din punct de vedere politic și economic”, a declarat acesta pentru BBC.