Ioan-Aurel Pop i-a identificat pe responsabilii eșecului școlii românești: „progresişti, neomarxişti, globalişti, anulatorii culturii și treziţi”

Fostul preşedinte al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, apreciază că reforma şcolară din ultimele decenii nu este o simplă succesiune de schimbări de programe, module şi metode de predare ci o dispută despre ce ar trebui să ştie un elev înainte să învețe să dobândească competenţe. Într-un discurs susţinut la deschiderea Congresului Naţional al Istoricilor Români de la Bucureşti, Pop a atacat direcţia în care a mers educaţia românească şi i-a identificat pe cei responsabili: de la „progresişti” şi „neomarxişti” la „globalişti”, „anulatorii culturii” şi, „mai nou, treziţii”. Istoricul apreciază că reforma şcolară nu este doar o problemă de metodă ci este o alegere asupra tipului de om pe care şcoala îl formează.

JUSTIȚIE FOTO Ceasurile de lux aflate sub sechestrul DNA în dosarul ARR. DNA a pus gheara pe mica avere a ex-șefului de cabinet al lui Sorin Grindeanu

13:51

ALERTĂ Ciment în valoare de 15 milioane de lei, nedeclarat la Suceava. Ce prejudiciu au stabilit inspectorii ANAF

13:47

 Loading ...

Discursul lui Ioan-Aurel Pop a fost o critică amplă a modului în care şcoala românească a fost reorganizată după 1989 şi, mai ales, a tendinţei de a înlocui transmiterea sistematică a cunoştinţelor cu „competenţe”, „deprinderi practice”, module şi teme considerate de el artificiale. Una dintre temele asupra cărora Pop insistă este felul în care trebuie predată istoria comunismului.

„Comunismul, nu o materie separată, ci parte din istoria contemporană”

Fostul președinte al Academiei consideră că regimul comunist trebuie cunoscut pentru ca elevii să poată înţelege istoria recentă a României. Obiecţia lui este faţă de transformarea comunismului într-o disciplină separată, desprinsă din cursul firesc al istoriei contemporane.

„Eu, ca persoană istorică, n-am fost de acord cu decuparea unor capitole din istoria noastră şi transformarea lor în disciplină şcolară. Dar eu n-am auzit ca în şcoală să se despartă din fizică matematica, mecanica sau optica să se facă special ca disciplină. Istoria comunismului nu are sens dacă nu înveţi ce a fost înainte”, apreciază Ioan-Aurel Pop.

Pentru el, problema este legată de principiul cronologic. Un elev nu poate înţelege comunismul fără să înţeleagă ceea ce l-a precedat, iar ceea ce a urmat după 1945 nu poate fi desprins de evoluţiile anterioare.

„Dar atrag atenţia că, fără să se ştie cum au fost trataţi românii în primii 10-15 ani de comunism bolşevic, cu brutalitatea unui agresor feroce, nu se poate înţelege nici de ce ulterior au urmat exagerări naţionaliste câteodată groteşti. Nimic pe lumea asta nu izvorăşte din nimic. De aceea, istoria trebuie cunoscută de la vechi spre nou. Faptele şi evenimentele decurg unele din altele, unele noi din altele vechi şi nu invers”, a adăugat Ioan-Aurel Pop.

Pop: Istoria a început să se înveţe pe teme mari

Academicianul îşi construieşte critica pornind de la transformările produse în şcoală în ultimele decenii. El aminteşte modelul tradiţional, în care istoria era organizată cronologic: antichitatea, evul mediu, epoca modernă şi istoria contemporană. În vechiul sistem, spune el, elevii parcurgeau istoria pe epoci, iar în cazul istoriei României existau, de asemenea, momente şi perioade distincte, însă după 1989, această structură a fost înlocuită pentru o perioadă de o abordare tematică.

„Istoria a început să se înveţe pe teme mari, de genul omul şi natură, religia din istorie, războiul în trecut, conflictele sociale de-a lungul timpului, cultura popoarelor…tot simţul istoriei dispăruse”, este de părere Pop.

Literatura română, studiată pe teme generale

Pop extinde comparaţia şi către literatura română, unde, spune el, s-a renunţat la organizarea cronologică în favoarea unor teme generale.

„În predarea literaturii se ţinuse seama în trecut de acelaşi principiu şi literatura s-a predat de la vechi spre nou, de la simplu la complex. Acum, prin anii 2000, au pătruns şi în literatura şcolară teme mari ca iubirea în literatură, natura şi scriitorii Românii”, afirmă Pop.

Pentru el, problema nu este existenţa temelor interdisciplinare în sine, ci faptul că acestea ajung să înlocuiască structura fundamentală a disciplinei.

„Progresiştii, neomarxiştii, globaliştii, anulatorii culturii şi, mai nou, treziţii”

Discursul lui Pop devine polemic atunci când încearcă să identifice sursa acestor transformări. El vorbeşte despre o categorie de intelectuali pe care îi etichetează ca: ”progresişti, neomarxişti, globalişti, anulatorii culturii şi, mai nou, treziţii”.

„Cumva, după o luptă de vreo 5 ani, s-a revenit parţial la studiul consacrat al disciplinelor menţionate, Obiecţiile progresiştilor, neomarxiştilor, globaliştilor, anulatorilor culturii, mai nou ale treziţilor, au fost cu greu îndepărtate”, a mai declarat istoricul.

Pop descrie reforma curriculară nu doar ca pe o succesiune de decizii administrative, ci ca pe rezultatul unei confruntări de idei despre ce înseamnă cultura şi ce trebuie să transmită şcoala. El contestă însăşi ideea că materia de studiu poate fi reorganizată după criterii schimbătoare.

De ce se teme Pop de „globalizarea” trecutului

Un alt punct important al discursului academicianului a fost relaţia dintre istoria naţională şi istoria europeană. El respinge ideea că accentul pus pe istoria românilor ar fi incompatibil cu identitatea europeană. El consideră că tocmai cunoaşterea propriei istorii este una dintre condiţiile pentru înţelegerea celorlalte istorii.

„S-a spus că nu mai e corect politic să se înveţe istoria românilor, fiindcă acum suntem europeni. Eu am zis că e fals şi acum raportul făcut de o echipă de specialişti pe lângă preşedinţie mi-a dat dreptate”, afirmă istoricul.

El face şi o comparaţie cu perioada comunistă, susţinând că atunci eliminarea sau falsificarea istoriei românilor era justificată ideologic prin internaţionalismul comunist, iar astăzi ar exista o tentaţie asemănătoare, de data aceasta în numele europenizării.

„În anii 50 se ajunsese la eliminarea sau falsificarea istoriei românilor pentru că eram comunişti şi ni se pregătea poporul muncitor. În anii 2000 se face acelaşi lucru în unele cercuri, sub semnul unificării europene. S-a spus uneori direct că globalizarea lumii de azi impune şi globalizarea lumii de ieri…”apreciază Ioan-Aurel Pop.

Pop: Apartenenţa europeană nu presupune renunţarea la identitatea naţională

„Etnia şi apartenenţa fiecăruia la o naţiune nu împiedică pe nimeni să fie european”, este de părere istoricul. Argumentul său este că universalitatea nu se obţine prin renunţarea la particularitate. Pentru a-şi susţine argumentul, Pop invocă experienţa Italiei. El spune că a consultat recent manuale italiene şi că a găsit acolo o structură în care istoria naţională ocupă un loc important, accentul punându-se pe istoria propriului popor şi pe succesiunea cronologică a epocilor.

„Nimănui nu i-a trecut prin minte în Italia să facă întâi secolul al XX-lea şi pe urmă antichitatea. Cultivarea memoriei la elevii italieni e o prioritate. Şi atunci nu ştiu de ce noi ne temem, de ce modernizăm între ghilimele de dragul modei sau al unei false mode, de ce tulburăm ordinea stabilită şi verificată pe secole”, a mai declarat Ioan-Aurel Pop.

„Nu mai contează cronologia”

Unul dintre exemplele sale este legat de dificultatea pe care o întâmpină elevii şi studenţii atunci când nu mai au repere cronologice. Pop povesteşte că profesorii din învăţământul superior au început să constate că studenţii vin fără cunoştinţe istorice şi culturale de bază.

„Au început să se alerteze o seamă de profesori din învăţământul superior, fiindcă le veneau studenţi fără cunoştinţe de bază, fără stăpânirea succesiunii curentelor culturale şi literare, fără putinţa de a spune dacă Eminescu a trăit în secolul al XVII-lea sau al XIX-lea”, avertizează el.

Pop respinge teza potrivit căreia elevii nu ar mai fi interesaţi de textele vechi: „Ideea că elevii nu mai gustă scrisul cronicarilor este o idee poetică…”

Pop crede că predarea cronologică nu înseamnă obligarea elevului să citească integral fiecare operă: „Dacă-i înveţi în ordine, riguros, nu trebuie să citeşti tot. Nimeni nu te obligă să citeşti tot…”

De la trei trimestre la cinci module

Pop atacă şi trecerea de la structura cu trimestre la sistemul de module şi vacanţe, dar şi introducerea unor săptămâni tematice.

„Facem şi lucruri nefăcute. În loc de trei trimestre şi trei vacanţe… punem cinci module şi cinci vacanţe asezonate cu şcoala altfel sau săptămâna verde… materia şi predarea devin aşa de fragmentate încât nu se mai înţelege nimic”, a mai declarat Ioan-Aurel Pop.

„Profesorii sunt fragmentaţi în predare, nu se mai înţelege nimic. Elevii trec de la una la alta, cinci module, cinci vacanţe în loc de trei trimestre şi trei vacanţe consacrate. Istoria, limba şi literatura română predate, haotic, neselectiv şi întâmplător, în ore tot mai puţine conduc societatea viitoare spre haos.”

Academicianul este de părere că problema nu este doar una de organizare administrativă ci are consecinţe asupra felului în care se formează viitorii adulţi.

„Nu degeaba să spune că aşa cum e şcoala, aşa e şi lumea… La noi se vede acum un dispreţ pentru şcoală şi o mare discriminare.”

Cea mai dură parte a discursului lui Ioan-Aurel Pop a fost cea referitoare la deprinderile practice pe care le-a trimis în derizoriu. El susţine că reducerea numărului de ore de istorie, limba română şi alte discipline fundamentale este justificată prin necesitatea introducerii unor materii menite să ofere elevilor competenţe practice. În viziunea lui, este o falsă opoziţie între cunoaştere şi utilitate. Pop contestă una dintre ideile centrale ale pedagogiei contemporane: că, într-o lume în care informaţia este disponibilă instantaneu, şcoala nu mai trebuie să transmită atât de multe cunoştinţe, ci să îi înveţe pe copii cum să le folosească.

„În şcoala noastră nu se mai transmit cunoştinţe, pentru că acestea se află în bazele de date ale calculatorelor sau ale telefonelor. În şcoala noastră, li se spune că trebuie transmise deprinderi de viaţă, adică să ne spălăm pe mâini, să completăm un formular la bancă, să mâncăm verdeţuri în loc să mâncăm carne.”

„Cui foloseşte reducerea orelor de istorie?”

Pop transformă disputa despre programa şcolară într-o discuţie mai largă despre memorie. El admite că istoria este inevitabil legată de prezent şi că fiecare generaţie îşi pune propriile întrebări despre trecut, dar respinge ideea ca istoria să devină pur şi simplu politică. Pentru el, trecutul nu este o arhivă inertă, ci o parte a vieţii colective.

„Cine iubeşte viaţa, trebuie să iubească trecutul. Fiindcă trecutul este viaţa aşa cum a supravieţuit ea în amintirile oamenilor. Deci, e o viaţă derulată firesc, dinspre vechi, spre nou şi nu invers. Este şi punctul în care toate temele discursului se întâlnesc: cronologia, istoria naţională, memoria, literatura, profesorii, reducerea orelor, modulele şi „competenţele”.

Pentru Ioan- Aurel Pop, reforma şcolară nu este doar o problemă de metodă. Este o alegere asupra tipului de om pe care şcoala îl formează.