Timp de decenii, strategia Germaniei s-a bazat pe principiul Wandel durch Handel – schimbare prin comerț. Principiul era o moștenire a doctrinei Ostpolitik – Politica Estică – din perioada Războiului Rece. Doctrina a reprezentat politica de detensionare a relațiilor și de apropiere diplomatică adoptată de Germania de Vest față de Uniunea Sovietică, Germania de Est și restul țărilor din Blocul Comunist. Dotrina Ostpolitik a fost inițiată și implementată, începând cu anul 1969, de cancelarul vest-german Willy Brandt.
Ideea centrală a principiului Wandel durch Handel era că legăturile comerciale strânse vor stabiliza Rusia. În cele din urmă, Rusia ar fi putut fi integrată în ordinea de securitate europeană.
Rusia a vizat și vizează numeroase țări europene în noua sa ofensivă de război hibrid, declanșată în această vară. Totuși, de departe, inamicul numărul 1 este Germania.
Trebuie menționat și că oficialii ruși, inclusiv Putin, neagă toate acuzațiile lansate de liderii europeni. În viziunea Kremlinului, războiul hibrid este dus de Europa împotriva Rusiei. Negarea directă este completată de ironii sau de mesaje în care se vorbește despre „probe plantate” și rusofobie.
Sabotajele care vizează infrastructura, tentativele de asasinat și chiar asasinatele, incursiunile dronelor și amenințarea cablurilor submarine au devenit parte a unei realități alarmante.
Nu este greu de înțeles de ce Kremlinul vizează Germania, se arată într-o analiză publicată de Centrul de Analiză a Politicii Europene (CEPA).
Germania este națiunea care a făcut mai mult decât oricare alta pentru a finanța Ucraina. Eforturile depuse de Germania vizează și reconstrucția apărării unei Europei care nu este îndeajuns de pregătită pentru un scenariu din ce în ce mai tensionat.
Germania s-a confruntat cu mai multe atacuri hibride în ultimele luni. Evenimentul cheie a fost descoperirea, pe 4 august, a unor drone încărcate cu explozibil pe aeroportul Leipzig/Halle din estul Germaniei, care a dus la închiderea tuturor pistelor acestuia.
Leipzig/Halle găzduiește Antonov Airlines, o companie de transport marfă ucraineană care are patru avioane pe aeroport.
Cancelarul Friedrich Merz a declarat că a fost pură întâmplare că nimeni să nu fi fost rănit.
Pe 3 septembrie au fost aruncate dispozitive incendiare în vecinătatea sediului Rohde & Schwarz, o companie producătoare de electronice ale cărei produse sunt utilizate de întreprinderi militare.
Doi cetățeni bulgari au fost reținuți în urma anchetei. Implicarea serviciilor secrete rusești a fost adusă, din nou, în discuție.
În Polonia vecină, artistul și disidentul politic rus Robert Kuzovkov, cunoscut și sub numele de Semyon Skrepetsky, a fost ucis aproape de casa sa, pe 16 iunie. I s-a acordase azil politic în 2021.
Crima a avut loc într-o parcare din orașul Biała Podlaska. Localitatea este situată la aproximativ 40 de kilometri de granița cu Belarusul și la doar 600 de metri de consulatul Belarusului.
Robert Kuzovkov era cunoscut pentru caricaturile sale ale politicienilor, inclusiv ale lui Putin, liderul belarus Aleksandr Lukașenko sau liderul cecen Ramzan Kadîrov.
Mai mult, pe 7 august, premierul polonez Donald Tusk a dezvăluit că – printr-un efort comun Polonia-SUA – a fost dejucată asasinarea unui cetățean cu dublă cetățenie, americană și ucraineană, la Varșovia.
Totuși, identitatea țintei nu a fost dezvăluită, deși individul a fost identificat de Tusk ca fiind advers intereselor rusești.
În data de 1 septembrie, un atac asupra celui mai mare producător polonez de drone din UE, din Skarżysko-Kamienna, a fost, de asemenea, atribuit Rusiei.
În 2022, Forțele Armate Ruse au oferit o recompensă financiară pentru achiziționarea și livrarea vehiculului terestru fără pilot THeMIS al companiei Milrem Robotics. Vehiculul este utilizat de Forțele Armate ale Ucrainei.
Și țările nordice ar fi, permanent, în vizorul Rusiei. În luna august, Serviciul Suedez de Securitate (Säpo – Säkerhetspolisen) a dezvăluit descoperirea unei operațiuni de informații rusești de lungă durată.
Mai mult, pe 3 septembrie, Serviciul de Securitate și Informații Danez (PET) a declarat că Rusia pregătește acte de sabotaj. A transmis că spionii Kremlinului recrutează danezi pentru a comite acte dăunătoare sectorului apărării.
Patru zile mai târziu, Finlanda a inaugurat un gard de supraveghere de 200 km de-a lungul frontierei sale de sud-est cu Rusia. Oficialii au indicat amenințarea războiului hibrid reprezentată de Rusia ca fiind un motiv principal pentru această măsură.
Au explicat că un control adecvat al frontierei împiedică Rusia să folosească migranții în avantajul său în tacticile de război ale zonei gri.
Jan Kallberg, cercetător în strategii de securitate, spune că „trebuie să lovim acolo unde doare”.
„Atâta timp cât baza de putere a lui Putin rămâne stabilă, acest război (n.red. – din Ucraina) și provocările împotriva Europei nu se vor termina.
Dar, dacă zdruncinăm baza de putere, există motive să credem că ar putea exista o schimbare.
Aliații europeni trebuie să urmărească să provoace cicatrici adânci (n.red. – elitelor Rusiei). Sentimentul lor de superioritate este punctul slab al mentalității rusești”, a mai spus Jan Kallberg, potrivit CEPA.