Prima pagină » Știri politice » Pemierul demis Ilie Bolojan a reacționat la violențele din Piața Victoriei: „Am luat act”

Pemierul demis Ilie Bolojan a reacționat la violențele din Piața Victoriei: „Am luat act”

Pemierul demis Ilie Bolojan a reacționat la violențele din Piața Victoriei: „Am luat act”

Premierul demis Ilie Bolojan a reacționat după protestul violent al oierilor din Piața Victoriei și susține că manifestația a depășit cadrul unui protest pașnic. Guvernul transmite că nicio asociație reprezentativă a fermierilor din sectorul ovinelor nu a participat la protest și face apel la calm și la încetarea violențelor.

Potrivit comunicatului de presă transmis de Guvern, premierul demis Ilie Bolojan a luat act de revendicările depuse marți la Guvern de Asociația Profesională a Ciobanilor (APC) și a discutat cu vicepremierul și ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, despre soluțiile pentru problemele semnalate de crescătorii de ovine.

Sondaj Gândul


Ești de acord ca Alexandru Nazare să fie desemnat premier al României?

Vezi rezultate

Loading ...

În comunicat Guvernul precizează că o parte dintre revendicările oierilor au fost discutate și în cadrul celor șase întâlniri anterioare dintre reprezentanții sectorului și autorități. Executivul enumeră mai multe măsuri și demersuri pentru sectorul ovinelor. Printre acestea se află elaborarea unui plan de acțiune pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine, dezvoltarea unui sistem informatic pentru trasabilitatea transporturilor de animale și un proiect de lege privind compensarea costurilor suplimentare de furajare.

„Premierul Ilie Bolojan a luat act de revendicările depuse astăzi la Guvern de „Asociația Profesională a Ciobanilor – APC” și a discutat cu viceprim-ministru, ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, despre soluțiile de răspuns la problemele semnalate. O parte dintre revendicările înregistrate astăzi au fost formulate și în cadrul celor șase întâlniri anterioare ale reprezentanților sectorului ovine cu cei ai Guvernului și, punctual, Executivul a luat următoarele măsuri:

1. Eliminarea riscului de transmitere a pestei micilor rumegătoare sau a variolei prin sacrificarea animalelor a fost aplicată în mod excepțional și numai în situațiile în care nu au existat alte soluții alternative viabile. Autoritățile vor proceda în același mod și pe viitor.

2. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a transmis Comisiei Europene Planul de Acțiune pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine. Exporturile vor putea fi reluate după aprobarea acestui plan de către Comisia Europeană.

3. Închirierea pajiștilor se realizează de către unitățile administrativ-teritoriale (UAT-uri). Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a demarat un control tematic, ca urmare a petițiilor primite din partea fermierilor, în vederea identificării procedurilor de închiriere în cadrul cărora nu au fost respectate prevederile legale în vigoare.

4. În prezent, o parte semnificativă a acțiunilor sanitar-veterinare este deja finanțată de la bugetul de stat. Orice extindere a acestora presupune alocarea unor resurse bugetare suplimentare, motiv pentru care este necesară realizarea, în prealabil, a unei analize de impact financiar și bugetar.

5. Activitatea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor este coordonată de viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al agriculturii și dezvoltării rurale.

6. Ministerul Agriculturii a inițiat demersurile pentru dezvoltarea unui sistem informatic de trasabilitate în timp real a transporturilor de animale, în vederea combaterii transporturilor ilegale, sistem care trebuie dezvoltat de ANSVSA.

7. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale susține revendicarea fermierilor privind despăgubirile pentru pagubele produse de secetă pe pajiști și a elaborat o propunere în acest sens. Măsura are însă un impact bugetar semnificativ și necesită identificarea resurselor financiare necesare.

8. MADR a elaborat, împreună cu asociațiile reprezentative ale crescătorilor de ovine, proiectul de lege privind compensarea costurilor suplimentare de furajare. În actualul context, în lipsa unui Guvern cu puteri depline, proiectul trebuie adoptat de Parlament.

9. Ministerul Agriculturii a menținut un dialog constant și constructiv cu organizațiile reprezentative ale oierilor și Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și a asigurat o platformă de dialog între crescătorii de ovine și ANSVSA în procesul de pregătire a unui plan de măsuri pentru gestionarea situației din sector și reluarea exporturilor.

Începând cu 9 iulie 2026, au avut loc 6 întâlniri între reprezentanții crescătorilor de ovine și cei ai ANSVSA și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, atât la Guvern, cât și la cele două instituții și la autoritățile locale din Brașov și Sibiu.

Este de remarcat faptul că la protestul de astăzi, din Piața Victoriei, nu a participat nicio asociație reprezentativă a fermierilor din sectorul de creștere a ovinelor.
Guvernul României respectă dreptul legal la protestul pașnic al tuturor cetățenilor, dar protestul din Piața Victoriei a depășit acest cadru și a degenerat în regretabile acte de violență. Guvernul face apel la calm și la încetarea violențelor”, se arată în comunicatul transmis de Guvern.

Violențe extreme în Piața Victoriei la protestul oierilor

Protestul a început în jurul orei 10:00, principala nemulțumire a fermierilor fiind situația dificilă din zootehnie. Însă, protestul a degenerat marți, după ce o parte dintre manifestanți au intrat în conflict cu forțele de ordine. Jandarmii au folosit gazele lacrimogene pentru a calma protestatarii care deveniseră violenți. În timpul protestului s-au auzit și scandări în favoarea lui Călin Georgescu, iar George Simion le-a cerut manifestanților să rămână pașnici și să nu răspundă eventualelor provocări.

De asemenea, protestatarii au scandat ”Jos Guvernul”, ”Nu plecăm!”, ”Uniți cu toți să scăpăm de hoți!”. Mai mulți reprezentanți ai oierilor care protestează în Piața Victoriei au depus la Guvern o listă de revendicări. Principalele nemulțumiri sunt blocarea exporturilor de ovine și caprine și modul de gestionare a focarelor de boli la animale. Oierii contestă măsurile aplicate în cazul focarelor de pestă și variolă ovină, în special sacrificarea animalelor, despre care susțin că le provoacă pierderi importante. Protestatarii cer măsuri care să limiteze sacrificarea efectivelor și despăgubirea corespunzătoare a crescătorilor afectați.

Ce își doresc fermierii

Fermierii au venit în Piața Victoriei cu mai multe revendicări. Crescătorii de ovine reclamă, printre altele, efectele restricțiilor asupra exporturilor de animale, modul în care au fost gestionate focarele de boli și problema despăgubirilor pentru animalele sacrificate.

În Piața Victoriei sunt aproape 3000 de oameni. Fermierii anunță că nu pleacă nicăieri și că sunt dispuși să stea toată noaptea sau chiar mai multe zile în Capitală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Criza petrolului va continua în 2027. Rezervele stocate pe uscat, la cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Prosport.ro
FOTO. O prezentatoare celebră a făcut public mesajul primit de la un bărbat! Răspunsul ei a devenit viral
Adevarul
Cipurile și algoritmii, noile „portavioane” care decid hegemonia globală. Avertismentul unui expert în tehnologii distructive
Mediafax
Un miliardar ucrainean închide o IMPORTANTĂ FABRICĂ în România. MOTIVUL
Click
Câți bani ar încasa Tudor Chirilă de la PRO TV pentru „Vocea României”. Fratele artistului a dezvăluit suma: „E prea de tot”
Digi24
Ce prețuri ne așteaptă la curent și gaze: trei scenarii prezentate de ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, privind evoluția pieței
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Ce se întâmplă doctore
De ce crește burta la menopauză, chiar dacă nu te îngrași? Schimbarea care poate afecta glicemia și inima
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un naufragiu vechi de 4.500 de ani ar putea rescrie istoria navigației. Descoperirea făcută în largul Turciei
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP