Hoții care l-au jefuit pe creatorul desenului animat „Peppa Pig” fac parte dintr-o grupare criminală de români. Radu Dogaru și Adrian Alempi au intrat prin efracție în locuința lui Mark Baker din Surrey, în timp ce acesta se afla în oraș cu soția sa, de Ziua Îndrăgostiților. Cei doi au furat obiecte în valoare de peste 74.000 de euro și 11,5 milioane de euro cash. Nu este însă prima dată când cei doi ajung în atenția autorităților. Bărbații mai aveau antecedente și pentru participarea la unul dintre cele mai mari jafuri de opere de artă, în urma căruia au fost furate lucrări de milioane de dolari dintr-o galerie din Rotterdam, care n-au fost găsite niciodată, potrivit Daily Mail.
Radu Dogaru, în vârstă de 41 de ani, și Adrian Alempi, în vârstă de 34 de ani, au percheziționat casa de 12.500 de metri pătrați a lui Mark Baker, după ce acesta și soția sa au plecat în jurul orei 19:00 să ia cina în oraș. Conacul dispune de piscină, complex spa, cinema și sală de fitness. Deși au încuiat ușa, cuplul nu a activat corect sistemul de alarmă. Când s-au întors în jurul orei 20:30, aceștia au avut neplăcuta surpriză să observe că lipseau mai multe bijuterii, 15 genți de brand și un ceas Rolex.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2F1108664753.webp)
Casa lui Mark Baker
După ce s-au uitat pe camerele de supraveghere, au observat că cei doi hoți au ajuns în casă după ce s-au cățărat la primul etaj și au intrat pe o fereastră uitată deschisă. Ulterior, au fost surprinși pe camere la stația Claygate din Surrey cărând o valiză Louis Vuitton.
Soția lui Mark Baker a declarat zilele acestea, când se afla la Curtea Coroanei din Inner, că trăiește cu frică chiar și în prezent. După momentul spargerii, aceasta a povestit că nu voia să părăsească casa și că era foarte atentă să fie mereu pornită alarma. Ba chiar a precizat că odată s-a speriat foarte tare și a țipat în momentul în care Mark a apărut în spatele ei, îmbrăcat în haine de culoare închisă. De asemenea, a adăugat că obiectele furate au și o valoare sentimentală.
Autoritățile britanice i-au identificat pe Radu Dogaru și pe Adrian Alempi și i-au pus sub supraveghere. Trei zile mai târziu, românii s-au pregătit să dea din nou lovitura, de data aceasta la o casă din Kingston upon Thames, în sud-vestul Londrei. Proprietarul era plecat în Ungaria, dar a primit o alertă pe telefonul mobil de la sistemul de securitate al casei, care îl informa că a detectat mișcare în locuința sa.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fdesign-fara-titlu-6.jpg)
Hoții au forțat un seif care conținea bijuterii, lingouri de aur, bani și alte obiecte. Victima și-a contactat vecinii, care au sunat mai departe la poliție. Unul dintre vecini a intrat în casă, dar hoții dispăruseră cu tot cu seif. Dogaru și Alempi au fost arestați ulterior de poliție în timp ce se urcau într-un autobuz. Mai multe obiecte furate de la domnul Baker au fost găsite în urma unei percheziții efectuate ulterior la domiciliul lui Dogaru.
Instanța a aflat că Radu Dogaru și Adrian Alempi au fost condamnați în urmă cu câțiva ani la închisoare în Olanda pentru că ar fi fost implicați în unul dintre cele mai mari jafuri de opere de artă din lume, care a avut loc în 2012. Au fost furate mai multe opere, printre care „Cap de arlechin” a lui Picasso, „Podul Waterloo, Londra” și „Podul Charing Cross, Londra” ale lui Monet, „Fata citind în alb și galben” de Matisse, „Fata în fața ferestrei deschise” de Paul Gauguin, „Autoportret” al lui Meyer de Haan și lucrarea lui Lucien Freud, „Femeie cu ochii închiși”.
Majoritatea operelor, asigurate pentru suma de 24,4 milioane de dolari, nu au fost niciodată recuperate.
Radu Dogaru a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare în noiembrie 2013, în timp ce Adrian Alempi a fost condamnat la șase ani și 8 luni de închisoare. După ce și-au ispășit sentințele, cei doi au plecat din Olanda în Marea Britanie, unde și-au continuat vechiul obicei, dar de data aceasta cu locuințe.
În fața judecătorilor britanici, ambii au pledat vinovați pentru furturile prin efracție. În plus, Adrian Alempi a recunoscut și că a intrat ilegal în Marea Britanie, încălcând un ordin de expulzare emis pe numele său.
Sentințele pronunțate de instanță:
Un al treilea membru al grupării, Alexandru Tepeluș, în vârstă de 33 de ani, care a fost complice a primit o pedeapsă cu suspendare și a fost obligat să efectueze 200 de ore de muncă în folosul comunității, după ce și-a recunoscut vinovăția pentru comercializarea unor bunuri provenite din furt.
Aceasta avea legătură cu un incident separat, în care victima, Amina Bawany, a reușit să identifice pe site-ul de licitații Invaluable obiectele care îi fuseseră furate. Ea se afla în străinătate în momentul în care locuința sa din Kingston a fost jefuită, în 2024. Hoții au furat bunuri în valoare de 69.000 de lire sterline, inclusiv o geantă Chanel în valoare de peste 5.000 de lire sterline.
Bunurile au ajuns pe site-ul de licitații Invaluable prin intermediul unei firme numite Prestige Pawnbrokers, care, la rândul său, le primise de la Tepeluș. Judecătorul a declarat că firma de amanet avea conturi asociate și cu Dogaru și Alempi.