Prima pagină » Justiție » Teroristul Omar Hayssam poate rămâne în România. Instanța i-a admis contestația. Decizia e definitivă

Teroristul Omar Hayssam poate rămâne în România. Instanța i-a admis contestația. Decizia e definitivă

Ruxandra Radulescu
Teroristul Omar Hayssam poate rămâne în România. Instanța i-a admis contestația. Decizia e definitivă
Omar Hayssam - Foto Mediafax

Curtea de Apel București a admis vineri contestația sirianului Omar Hayssam, cu privire la decizia autorităților de a-l îndepărta de pe teritoriul României și de a-l trimite în Siria, transmite G4Media.

„Ca urmare a Decizei Curții de Apel București din data de 18 septembrie a.c., prin care a fost anulată ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind dispunerea măsurii custodiei publice față de cetățeanul străin, Inspectoratul General pentru Imigrări a retras dispozitivul de pază și supraveghere de la unitatea spitalicească.

Punerea în aplicare a măsurilor de îndepărtare de pe teritoriul României continuă, întrucât Decizia de returnare emisă pe numele acestuia rămâne în vigoare.

Demersurile privind returnarea vor fi derulate în funcție de evoluția stării de sănătate a persoanei în cauză, cu respectarea tuturor prevederilor legale”, se arată în decizia instanței.

Apărarea a susținut că starea sa de sănătate nu îi permite să fie transportat cu avionul și invocă și riscurile la care acesta s-ar expune în cazul întoarcerii în Siria.

Omar Hayssam, condamnat definitiv în România în mai multe dosare, a fost adus în fața instanței după ce autoritățile au decis îndepărtarea sa de pe teritoriul țării.

Avocatul sirianului a susținut că acesta suferă de Parkinson în stadiu avansat și că are nevoie de tratament medical, scrie Gândul. Apărarea afirmă că Hayssam ar fi avut inclusiv un episod medical în perioada în care s-a aflat în custodia autorităților și că transportarea sa cu avionul ar reprezenta un risc.

Un alt argument prezentat în instanță este legat de situația lui Hayssam în Siria. Avocatul susține că acesta a fost condamnat acolo la patru ani de închisoare cu executare și a depus documente în acest sens.

De cealaltă parte, Inspectoratul General pentru Imigrări a susținut măsura îndepărtării.

Reprezentanții instituției au arătat că Hayssam refuză să se întoarcă în Siria, ceea ce poate crea riscul ca acesta să se sustragă de la executarea măsurii de îndepărtare.

Hayssam a fost condamnat în România în dosare privind, între altele, răpirea celor trei jurnaliști români în Irak, infracțiuni economice și terorism. El a fost extrădat din Siria în 2013 și a executat pedepse în penitenciarele din România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Lovitură pe piața petrolului: Chinezii au găsit o nouă metodă de rafinare
Digi24
VIDEO. Imagini hilare cu fiul dictatorului Kadîrov. Moștenitorul Ceceniei nu a putut citi corect niciun cuvânt într-o propoziție
Cancan.ro
Amanta l-ar fi SOMAT pe general să divorțeze. În fundal, familia lui Alice rula contracte grase cu Armata
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Rutte îndeamnă Europa să se pregătească pentru cea mai dificilă situație de securitate dintr-o generație
Mediafax
Putin dă lovitură multinaționalelor. Mari lanțuri europene trec sub controlul unei companii rusești
Click
Zina Dumitrescu a lăsat datorii de 17.000 de euro la azil. Marele ei regret: „Am stat ca boul în jug!”
Digi24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Cancan.ro
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro de la azil. Cine i-a achitat-o
Ce se întâmplă doctore
Lucrurile pe care nu e bine să le dai din casă. Se spune că odată cu ele pleacă norocul și sporul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Evoluția ar putea să nu fie atât de aleatorie pe cât se credea, dezvăluie un nou studiu
Mediafax Italia
Un membru al Guvernului A PRIMIT UN GLONȚ într-un plic! Prima reacție a premierului de la Roma
Mediafax Spania
VESTE PROASTĂ pentru DACIA! Ce se întâmplă cu modelul Sandero?!