Prima pagină » Știri externe » Donald Trump se adresează Adunării Generale a ONU unde participă 130 de șefi de stat. Jurnaliștii CNN, trimiși la „plimbare” de președintele american

Donald Trump se adresează Adunării Generale a ONU unde participă 130 de șefi de stat. Jurnaliștii CNN, trimiși la „plimbare” de președintele american

17:56

Trump, despre prețurile la energie și pacea globală

„Dacă vom sta uniți, vom vedea o lume liberă de mizeria celor 51 de ani de teroare iraniană și prețurile la petrol vor reveni la normalitate. Mari schimbări vor avea loc. În urmă cu un an, când mă adresam liderilor în aceasăt sală, războiul din Gaza încă se desfășura, criza ostaticilor încă persista în tunelurile Hamas. Acum câteva săptămâni, am încheiat războiul din Gaza și am eliberat toți ostaticii rămași, vii și morți. Vreau să-mi exprim mulțumirile pentru solidaritatea Consiliului de Securitate al ONU pentru aprobarea Planului de Pace în 20 de puncte și al Consiliului Păcii, pe care am onoarea să-l conduc. Și mulțumesc statelor membre care contribuie cu miliarde de dolari pentru a reclădi Fâșia Gaza. Vor să vadă lucuri umanitare făcute corect. Mulțumesc Bahrainului, Qatarului, Egiptului…. am încheiat opt războaie. A fost o onoare să o fac. Am reușit să fac aceste înțelegeri prin comerț, folosirea tarifelor și relațiilor foarte speciale. Am încheiat înțelegeri între Cambodgia și Thailanda, Kosovo și Serbia, Pakistan și India, Rwanda și Republica Democrată Congo, Armenia și Azerbaidjan, Palestina și Israel. Premierul Pakistanului a spus că „Trump este responsabil pentru salvarea a 30 milioane de vieți”. Premierul Armeniei spune că nu s-ar fi realizat toate astea fără implicarea lui Trump.”. Lucrăm cu Rusia și Ucraina pentru încheierea păcii. Va fi dusă la bun sfârșit mai repede decât înțeleg oamenii. 25.000 de tineri au murit pe lună. Vom duce la bun sfârșit și războiul cu Iran. Vom duce totul la bun sfârșit.  În ianuarie, la ordinul meu, armata SUA a condus o operațiune militară în capitala Venezuelei pentru capturarea criminalului Nicolas Maduro. Venezuela poate spera la un viitor mai bun după ce prizonierii politici au fost eliberați. În ultima lună, am semnat cel mai mare acord de petrol, de pe urma căreia vor beneficia și venezuelenii.” , a declarat președintele american.

17:35

Trump, despre războiul cu Iran

„Finalizăm afaceri neterminate. Un exemplu ar fi sponsorul nr. 1 al terorismului, Republica Islamică a Iranului. De 51 de ani, regimul fanatic iranian a făcut masacre, haos și a răspândit moartea în Orientul Mijlociu și dincolo. Din prima zi în care am intrat în arena politică, mi-am promis că nu voi permite Iranului să obțină arma atomică. Am deschis negocierile imediat pentru cooperare economică și la schimb trebuiau să înceteze programul nuclear iranian. Dar au refuzat. A fost o mare greșeală. În cadrul operațiunii Midnight Hammer, forțele militare ale SUA au transformat programul nuclear iranian într-un munte de moloz. Și din nou le-am cerut iranienilor să negocieze și ei au refuzat. Ei aveau rachete capabile cu care să lovească Europa și erau foarte mândri. Sper că europenii realizează că obiectivul Iranului este să construiască o bombă nucleară. În SUA, tocmai am comemorar 25 de ani de la atacurile de la 11 septembrie 2001, în care au fost uciși peste 3.000 de civili. Pe 7 octombrie vom comemora trei ani de la masacrul comis de Hamas în Israel, un grup terorist sponsorizat de Iran, care a ucis 1.200 de civili nevinovați, inclusiv bebeluși ”, a declarat președintele.

„După ce le-am acordat șanse Iranului, am trecut la acțiune. Ca rezultat al Operațiunii Epic Fury, 159 dintre navele lor zac pe fundul mării. Aviația lor s-a dus. Sistemul lor radar s-a dus. Fabricile lor de armament s-a dus. Economia lor s-a dus. Ce nu s-a dus este inflația care le năruie țara, care a ajuns la peste 300%. Vreau să-i mulțumesc Consiliului de Securitate al ONU pentru că a votat rezoluția prin care a condamnat atacurile teroriste ale Iranului asupra navelor comerciale. Flota SUA a reușit să escorteze nave pentru transportarea a peste unui miliard de barili de țiței prin strâmtoarea Ormuz. Am decizii MARI de luat. Vom negocia o înțelegere prin care Iranul ar putea să se refacă pentru a deveni cea mai măreață țară din Orientul Mijlociu? Sau voi anihila RAPID Republica Islamică Iraniană? Îi voi tîrî în iad, fără șanse de supraviețuire și speranță, pentru multe generații? Dar cred că vom ajunge la o înțelegere după alegeri.  Se tot spune că SUA au penurie de muniție. Asta nu e adevărat. Avem mai  multă muniție decât ne gândim să o folosim și fabricăm mai repede decât am făcut-o vreodată. În viitorul apropiat, fabrici masive de armament vor fi construite. 18 dintre ele vor fi finalizate foarte repede. Vom putea să ne aprovizionăm aliații mai repede cu toate tipurile de rachete. Invit toate națiunile să ni se alăture în izolarea Iranului până va înceta să mai atace navele comerciale. Regimul terorii se comportă urât nu pentru că este puternic și încrezător, ci pentru că slăbit” , a avertizat președintele.

17:21

Trump: Energia SUA alimentează planeta. Suntem cea mai grozavă țară din lume

„Este o onoare să celebrăm cei 250 de ani de independență ai Americii. America s-a întors. A devenit mai puternică ca niciodată. Economia noastră este cea mai puternică din lume. Tehnologia noastră nu se compară cu niciunea. Energia noastră alimentează planeta. Viitorul nostru este foarte strălucit. Am creat noi locuri de muncă. Mai mulți americani cumpără produse americane. Șomajul este la cel mai scăzut nivel. Sărăcia în rândul afro-americanilor a scăzut. Am făcut cele mai mari tăieri de taxe. Acum 2 ani, țara noastră era moartă. Acum, avem cea mai grozavă țară din lume. Înainte de a prelua funcția, aveam cea mai proastă și mai periculoasă frontieră de pe pământ, iar acum avem cea mai sigură frontieră din istoria Americii.  Nimeni nu intră decât dacă este invitat, decât dacă are permisiune. În ultimele 16 luni, niciun imigrant ilegal nu a fost admis în Statele Unite. Rata infracționalității a ajuns la nivel scăzut. Turismul înflorește. Am intrat în EPOCA DE AUR a Americii. ”, a declarat Trump.

17:08

UPDATE: Trump l-a trimis „la plimbare” pe un reporter CNN

Donald Trump, la sediul ONU, s-a adresat unui jurnalist CNN și a declarat că „nu are ce căuta aici”

„Este o onoare să fiu aici. Sunt surprins că CNN este prezent aici, acoperând discursurile mele. Nu ar trebui să fiți aici. Nu ați spus că nu mă veți acoperi? Nu ar trebui să mă acoperiți”, a declarat președintele american.

17:08

UPDATE: Donald Trump a sosit la Adunarea ONU

Donald Trump a sosit la sediul ONU din New York, unde va participa la o sesiune de nivel înalt a Adunării Generale a ONU. Scările rulante, pe care președintele american Donald Trump și prima doamnă Melania Trump s-au blocat anul trecut, funcționează acum în mod corespunzător.

„Puneți capăt războiului”, a răspuns Trump la întrebarea despre ce ar vrea să-i spună lui Vladimir Putin.

16:35

UPDATE: Ursula a sosit la Adunarea ONU

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sosit la sediul ONU pentru a transmite obiectivele și poziția Uniunii Europene privind situația internațională.

16:14

UPDATE: Zelenski a sosit la sediul ONU

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a sosit la sediul ONU din New York unde vor începe dezbaterile politice privind soluționarea conflictului ruso-ucrainean desfășurat de patru ani.

Sursa Video: YouTube/United Nations

Cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite va reuni 130 de șefi de stat pentru a revitaliza cooperarea globală, a impulsiona în mod decisiv realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă  și a stimula „acțiunea colectivă în favoarea păcii, demnității și egalității pe o planetă sănătoasă.”

Două platforme cheie vor pune în prim-plan acțiunile și soluțiile din cadrul inițiativei „SDG Media Zone” realizată de Departamentul ONU pentru Comunicare Globală. Vor fi desfășurate interviuri dinamice și dezbateri în panel despre soluții pentru ODD în perioada 21–25 septembrie — și „Goals Lounge”, organizat de Secretarul General Adjunct al ONU și găzduit de Biroul ONU pentru Parteneriate în perioada 14–25 septembrie.

Evenimentele sunt transmise în direct pe UN WebTV. Între 22 – 28 septembrie, la Sala Adunării GeneraleDezbaterea Generală, În cadrul Dezbaterii Generale, se va desfășura reuniunea anuală a șefilor de stat și de guvern de la începutul sesiunii Adunării Generale. Liderii mondiali își vor susține discursurile cu obiectivele și prioritățile în contextul unor provocări globale complexe și interconectate.

Khalilur Rahman, din Bangladesh, va prezida cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU, sub tema: „Restabilirea încrederii, gestionarea transformării: O Organizație a Națiunilor Unite care aduce rezultate pentru toți”.

Discursul președintelui SUA, Donald Trump, în cadrul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU este programat pentru astăzi, marți, 22 septembrie 2026, în jurul orei 09:45 – 10:00 dimineața (ora locală din New York) / 16:45 – 17:00 (ora României). 


Sursa Video: ONU

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un celebru youtuber american a mâncat într-unul dintre cele mai sărace cartiere din România. Reacția după ce a gustat mâncarea
Digi24
Trump a identificat vinovații: alegătorii. „«Tâmpocraţii» au avut o zi mare marţi”
Cancan.ro
Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Și noi i-am aflat tariful. Ce oferă pentru 20 euro
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Ucraina a lansat primul atac mecanizat cu roboți din istorie. 28 de drone terestre au fost trimise împotriva armatei ruse
Mediafax
„E doar începutul”. Cine ar fi în spatele alertelor cu bombă din avioanele europene
Click
Nea Mărin și-a dezvăluit cea mai mare frică. Nu banii sau celebritatea, ci un lucru la care nu vrea să se gândească
Digi24
Vasluiul nu mai este cea mai săracă zonă a țării. Ce județ i-a luat locul
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Cu ce dotări vine o Dacia Logan cu GPL? Cât costă un exemplar din 2022
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!