Noua platformă a Guvernului privind conducerile companiilor de stat și veniturile exorbitante ale șefilor acestora, manageriată de vicepremierul Oana Gheorghiu, readuce în atenție cazul lui Adrian Foghiș, omul de încredere al lui Ilie Bolojan. Adus de la Oradea, liberalul a cunoscut o ascensiune spectaculoasă în timp record.
Adrian George Foghiș a fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, membru PNL și prezentat în repetate rânduri în presa centrală și locală drept un apropiat al lui Ilie Bolojan.
Foghiș este unul dintre privilegiații companiilor de stat, cumulând două funcții importante în companii din energie și venituri brute de aproape 59.000 de lei pe lună. Foghiș apare în categoria celor 104 persoane care cumulează cel puțin două funcții în întreprinderile publice, persoane care dețin împreună 217 mandate. Deși a fost susținut mereu de liberali, pe platforma lansată la inițiativa vicepremierului Oana Gheorghiu, apartenența sa politică apare drept „neprecizat”.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2021%2F04%2Fministerul-economiei.jpg)
Ministerul Economiei / Sursa FOTO: wikimedia.org
Publicația locală Bihoreanul arată că Foghiș conduce Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie – SAPE, fiind, în același timp, președintele Consiliului de Administrație al EnergoNuclear. Pentru funcția de președinte al Directoratului SAPE, platforma Guvernului indică 33.867 lei brut lunar, iar pentru poziția de la EnergoNuclear – 24.931 lei brut lunar.
Cel mai mare venit cumulat îl are Bogdan Stelian Mîndrescu, care adună nu mai puțin de 134.146 lei brut pe lună din 3 funcții: 69.348 lei ca director general al Companiei Naționale Aeroporturi București, 35.260 lei ca membru în Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile Române și încă 29.538 lei ca membru în CA al RAR.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2F8145470-mediafax_foto-mihai_pop_gmn-scaled.jpg)
Ilie Bolojan / Foto – Mediafax
„La capitolul apartenență politică, în cazul său platforma consemnează mențiunea «neprecizat», deși este de notorietate că a fost promovat în funcții prin intermediul PNL”,mai scrie Bihoreanul.
Mențiunea este cu atât mai curioasă cu cât paginile oficiale ale companiilor unde Foghiș ocupă funcții indică o afiliere politică. Astfel, pe site-ul oficial al EnergoNuclear, Adrian-George Foghiș apare ca președinte al Consiliului de Administrație, membru neexecutiv independent, cu mandat între 20 martie 2026 și 20 martie 2030. La rubrica „Afiliere politică” figurează explicit mențiunea „Da”.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fadrian-foghis-ebihoreanul-15052025.jpg)
SAPE îl indică pe Foghiș, pentru fiecare dintre mandatele sale succesive din 2025 și 2026, cu afiliere politică „DA”. Începând din 25 iunie 2026, acesta apare ca președinte al Directoratului, cu mandat până în noiembrie 2027.
Foghiș a condus în mai multe perioade Zona Metropolitană Oradea, iar între 2021 și 2025 a fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor. A fost implicat, între altele, în proiectele majore de infrastructură feroviară din vestul țării, scrie presa locală. După plecarea din minister, în primăvara anului 2025, s-a întors la ZMO (Zona Metropolitană Oradea). Două luni mai târziu a fost numit la conducerea SAPE, în mandatul ministrului liberal Sebastian Burduja.
Foghiș a fost numit în funcție pe 11 iunie, în mandatul de ministru interimar de resort al lui Sebastian Burduja (PNL), cu mai puțin de 2 săptămâni înainte de preluarea guvernării, pe 23 iunie, de către Executivul PSD-PNL-USR-UDMR condus de premierul liberal Ilie Bolojan, în care ministru al Energiei era Bogdan Ivan (PSD).
SAPE a reajuns în atenția publică după ce fostul ministru al Energiei a declarat public că a aflat întâmplător că, la SAPE, bărbații încasează ”spor de femeie”, dacă există cel puțin o femeie în Consiliul de Supraveghere, scria Profit.ro, Ivan a trimis Corpul de Control să facă verificări.
Platforma guvernanta.gov.ro a fost prezentată ca un instrument prin care publicul să poată vedea inclusiv veniturile, dar și afilierea politică a celor care conduc companiile de stat. Proiectul a fost lansat de Guvern pe 24 septembrie, la inițiativa vicepremierului Oana Gheorghiu. Platforma centralizează într-o primă etapă date privind 121 de companii de stat, contracte de mandat, CV-uri, remunerații și cumuluri de funcții.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2Foana-gheorghiu-e1787831073681.jpg)
Oana Gheorghiu
De precizat că OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă impune publicarea afilierii politice pentru membrii consiliilor de administrație, consiliilor de supraveghere și directoratelor.
DNA SI Diicot nu spun nimic?? normal ca nu ..sunt platiti ca sa taca !