Prima pagină » Actualitate » Jandarmeria Capitalei a aplicat peste 30 de amenzi în valoare de aproape 38.000 de lei susținătorilor lui Călin Georgescu

Jandarmeria Capitalei a aplicat peste 30 de amenzi în valoare de aproape 38.000 de lei susținătorilor lui Călin Georgescu

Olga Borșcevschi

Jandarmeria Bucureşti a dat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 37.900 de lei, marți și miercuri, susținătorilor fostului candidat la Preşedinţie Călin Georgescu, sosiți la sediul Arestului Central, pentru încălcări ale legii ce reglementează organizarea și desfășurarea adunărilor publice.

Amenzi pentru susținătorii lui Călin Georgescu

„Având în vedere prezenţa unor persoane în zona exterioară a sediului Arestului Central, jandarmii au dispus măsuri de ordine şi siguranţă publică pentru asigurarea unui climat de siguranţă, gestionarea fluxurilor de persoane şi menţinerea liberă a căilor de acces către obiectiv. În acest context, precizăm faptul că manifestaţiile din datele de 29 şi 30 septembrie 2026 nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice”, a transmis, joi, Jandarmeria Capitalei.

Sondaj Gândul


Ce ar trebui să facă președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan de către Parlament?

Vezi rezultate

Loading ...

Zeci de sustinatori ai lui Calin Georgescu protesteaza in fata Arestului Central al Politiei Capitalei, unde acesta se afla incarcerat, miercuri, 30 septembrie 2026. ALEXANDRU NECHEZ / MEDIAFAX FOTO

Într-un caz, au fost sesizate organele de urmărire penală pentru portul de obiecte periculoase

Miercuri, jandarmii au întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală, pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

„În vederea desfășurării fără riscuri în planul ordinii și siguranței publice a manifestațiilor, subliniem importanța existenței unui dialog și a unei bune colaborări între participanți și forțele de ordine. Facem precizarea că, la locul de desfășurare, Jandarmeria Capitalei are echipe de dialog cu veste inscripționate, de culoare albastră, care au rolul de asigura dialogul permanent cu participanții la această adunare publică”, precizează Jandarmeria Bucureşti.

Pentru siguranța tuturor persoanelor prezente și pentru prevenirea unor situații care ar putea afecta desfășurarea normală a activităților instituției, a fost delimitat un spațiu pe trotuar, cu ajutorul panourilor metalice, astfel încât să fie asigurate zonele de siguranță și accesul către obiectiv.

Fostul candidat la alegerile prezidentiale Calin Georgescu soseste la Curtea de Apel Bucuresti, pentru judecarea contestatiei DIICOT la masura controlului judiciar, marti, 29 septembrie 2026. ALEXANDRU NECHEZ / MEDIAFAX FOTO

Jandarmeria menționează că măsurile dispuse țin cont de caracterul rezidențial al zonei, în proximitatea obiectivului aflându-se imobile de locuințe, fiind necesară asigurarea permanentă a accesului către acestea, precum și a condițiilor normale de circulație pentru persoanele care locuiesc în zonă.

„De asemenea, având în vedere prezența unor minori la activitățile în cauză, va fi sesizată Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, în vederea desfășurării de activități conform atribuțiilor”, precizează sursa citată.

Polițiștii rutieri sunt prezenți în proximitatea zonei pentru fluidizarea traficului și prevenirea blocajelor sau a producerii unor evenimente nedorite.

Potrivit Jandarmeriei Bucureşti, în funcție de evoluția situației și de numărul persoanelor prezente în spațiul public, dispozitivul de jandarmi și măsurile dispuse vor fi adaptate operativ, pentru menținerea și asigurarea ordinii și siguranței publice.

Zeci de sustinatori ai lui Calin Georgescu protesteaza in fata Arestului Central al Politiei Capitalei, unde acesta se afla incarcerat, miercuri, 30 septembrie 2026. ALEXANDRU NECHEZ / MEDIAFAX FOTO

Comentarii 2

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O țară închide toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia de la 1 decembrie, după o tentativă de sabotaj
Click
Situație revoltătoare la bloc! Un locatar a sunat la 112 din cauza plânsetelor unui bebeluș. Ce spun autoritățile despre astfel de reclamații
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...