Susținătorii independenței din cadrul Partidului Québécoi au câștigat alegerile din Quebec și revin la putere după 12 ani. Victoria separatiștilor redeschide perspectiva unui referendum pentru independență și îi aduce premierului canadian Mark Carney o nouă provocare politică.
Separatiștii din Partidul Québécois (PQ) au câștigat alegerile desfășurate luni în Quebec, cea mai mare provincie francofonă a Canadei, potrivit rezultatelor parțiale citate de BBC. Formațiunea revine astfel la conducerea provinciei pentru prima dată din 2014.
După numărarea a peste 92% dintre buletinele de vot, PQ obținuse 27% din sufragii, în fața Partidului Liberal du Québec (PLQ), creditat cu 24%, și a Partidului Conservator din Québec (PCQ), cu 21%.
Coalition avenir Québec (CAQ), formațiunea de centru-dreapta aflată la putere din 2018, a coborât la 14%. Totodată, partidul de stânga Québec solidaire (QS) a obținut 12%.
Victoria îl propulsează pe Paul Saint-Pierre Plamondon, avocat în vârstă de 49 de ani și lider al PQ, în funcția de premier al provinciei cu aproximativ nouă milioane de locuitori. Rezultatele indică însă că acesta ar putea conduce un guvern minoritar.
La Montréal, susținătorii separatiștilor au sărbătorit victoria cântând „Le Québec, un pays” – „Quebecul, o țară”, unul dintre sloganurile istorice ale mișcării suveraniste.
Parti Québécois a promis organizarea unui nou referendum privind desprinderea Quebecului de Canada. Paul Saint-Pierre Plamondon a indicat însă că nu intenționează să forțeze scrutinul înainte de încheierea mandatului președintelui american Donald Trump, în ianuarie 2029.
„Actualul conflict comercial dintre Canada și Statele Unite nu creează un climat senin pentru a reflecta la viitorul nostru”, a declarat Paul Saint-Pierre Plamondon, liderul Parti Québécois.
Dacă va fi organizat, scrutinul ar deveni al treilea referendum privind independența provinciei, după cele din 1980 și 1995. Ultima consultare a împărțit dramatic Quebecul: tabăra suveranistă a pierdut la o diferență foarte mică.
După aproximativ trei decenii în care problema nu s-a mai aflat în centrul unei campanii electorale cu aceeași intensitate, disputa dintre „suveraniști”, adepții independenței, și „federaliști”, susținătorii menținerii Quebecului în Canada, revine în prim-plan.
Victoria PQ nu înseamnă însă automat că majoritatea populației își dorește separarea. Potrivit unui sondaj recent, numai 31% dintre locuitorii provinciei s-ar declara pregătiți să voteze „da” într-un referendum pentru independență.
Analiștii consideră că succesul separatiștilor a fost alimentat într-o măsură importantă de nemulțumirile față de guvernarea precedentă, în special în privința costului vieții și a sistemului de sănătate, mai degrabă decât de o creștere spectaculoasă a sprijinului pentru independență.
Revenirea separatiștilor la conducerea Quebecului deschide un nou front politic pentru premierul canadian Mark Carney. Guvernul federal se confruntă deja cu tensiunile comerciale cu Washingtonul, în timp ce în provincia petrolieră Alberta există, la rândul său, curente separatiste.
Paul Saint-Pierre Plamondon a sugerat deja că relația viitorului său guvern cu Ottawa va fi construită pe un „raport de forțe”.
„Dacă Quebecul nu este respectat (…) nu voi băga sub preș faptul că acest lucru este inacceptabil”, a declarat Paul Saint-Pierre Plamondon.
Întrebat luni despre rezultatul alegerilor, Mark Carney a evitat să intre într-o confruntare cu viitoarea administrație provincială și a afirmat că dorește să „lucreze” cu orice guvern ales, a declarat premierul Canadei.
Un alt posibil punct de conflict privește monarhia. Liderul PQ a promis să „abolească monarhia” în Quebec prin eliminarea finanțării acordate reprezentantei Coroanei britanice în provincie.
Măsura ar avea însă implicații constituționale, deoarece rolul reprezentantului Coroanei, inclusiv promulgarea legilor provinciale, este prevăzut de sistemul constituțional canadian. Canada este o monarhie constituțională și membră a Commonwealthului, iar șeful statului este regele Charles al III-lea.
Este o „mascaradă care costă bani”, a declarat Paul Saint-Pierre Plamondon, care susține că fondurile respective ar trebui redirecționate către măsuri pentru reducerea numărului persoanelor fără adăpost.