Prima pagină » Știri externe » Cutremur politic în Canada: separatiștii partidului Quebecois au câștigat alegerile în Quebec. Referendumul pentru independență revine în joc

Cutremur politic în Canada: separatiștii partidului Quebecois au câștigat alegerile în Quebec. Referendumul pentru independență revine în joc

Cutremur politic în Canada: separatiștii partidului Quebecois au câștigat alegerile în Quebec. Referendumul pentru independență revine în joc
Paul Saint-Pierre Plamondon - Foto: Facebook/Paul Saint-Pierre Plamondon

Susținătorii independenței din cadrul Partidului Québécoi au câștigat alegerile din Quebec și revin la putere după 12 ani. Victoria separatiștilor redeschide perspectiva unui referendum pentru independență și îi aduce premierului canadian Mark Carney o nouă provocare politică.

Separatiștii din Partidul Québécois (PQ) au câștigat alegerile desfășurate luni în Quebec, cea mai mare provincie francofonă a Canadei, potrivit rezultatelor parțiale citate de BBC. Formațiunea revine astfel la conducerea provinciei pentru prima dată din 2014.

După numărarea a peste 92% dintre buletinele de vot, PQ obținuse 27% din sufragii, în fața Partidului Liberal du Québec (PLQ), creditat cu 24%, și a Partidului Conservator din Québec (PCQ), cu 21%.

Coalition avenir Québec (CAQ), formațiunea de centru-dreapta aflată la putere din 2018, a coborât la 14%. Totodată, partidul de stânga Québec solidaire (QS) a obținut 12%.

Victoria îl propulsează pe Paul Saint-Pierre Plamondon, avocat în vârstă de 49 de ani și lider al PQ, în funcția de premier al provinciei cu aproximativ nouă milioane de locuitori. Rezultatele indică însă că acesta ar putea conduce un guvern minoritar.

Paul Saint-Pierre Plamondon - Foto: Facebook/Paul Saint-Pierre Plamondon

Paul Saint-Pierre Plamondon – Foto: Facebook/Paul Saint-Pierre Plamondon

La Montréal, susținătorii separatiștilor au sărbătorit victoria cântând „Le Québec, un pays” – „Quebecul, o țară”, unul dintre sloganurile istorice ale mișcării suveraniste.

Un al treilea referendum pentru independența Quebecului

Parti Québécois a promis organizarea unui nou referendum privind desprinderea Quebecului de Canada. Paul Saint-Pierre Plamondon a indicat însă că nu intenționează să forțeze scrutinul înainte de încheierea mandatului președintelui american Donald Trump, în ianuarie 2029.

„Actualul conflict comercial dintre Canada și Statele Unite nu creează un climat senin pentru a reflecta la viitorul nostru”, a declarat Paul Saint-Pierre Plamondon, liderul Parti Québécois.

Paul Saint-Pierre Plamondon - Foto: Facebook/Paul Saint-Pierre Plamondon

Paul Saint-Pierre Plamondon – Foto: Facebook/Paul Saint-Pierre Plamondon

Dacă va fi organizat, scrutinul ar deveni al treilea referendum privind independența provinciei, după cele din 1980 și 1995. Ultima consultare a împărțit dramatic Quebecul: tabăra suveranistă a pierdut la o diferență foarte mică.

După aproximativ trei decenii în care problema nu s-a mai aflat în centrul unei campanii electorale cu aceeași intensitate, disputa dintre „suveraniști”, adepții independenței, și „federaliști”, susținătorii menținerii Quebecului în Canada, revine în prim-plan.

Victoria PQ nu înseamnă însă automat că majoritatea populației își dorește separarea. Potrivit unui sondaj recent, numai 31% dintre locuitorii provinciei s-ar declara pregătiți să voteze „da” într-un referendum pentru independență.

Analiștii consideră că succesul separatiștilor a fost alimentat într-o măsură importantă de nemulțumirile față de guvernarea precedentă, în special în privința costului vieții și a sistemului de sănătate, mai degrabă decât de o creștere spectaculoasă a sprijinului pentru independență.

Mark Carney, prins între Quebec, Alberta și conflictul comercial cu SUA

Revenirea separatiștilor la conducerea Quebecului deschide un nou front politic pentru premierul canadian Mark Carney. Guvernul federal se confruntă deja cu tensiunile comerciale cu Washingtonul, în timp ce în provincia petrolieră Alberta există, la rândul său, curente separatiste.

Paul Saint-Pierre Plamondon a sugerat deja că relația viitorului său guvern cu Ottawa va fi construită pe un „raport de forțe”.

„Dacă Quebecul nu este respectat (…) nu voi băga sub preș faptul că acest lucru este inacceptabil”, a declarat Paul Saint-Pierre Plamondon.

Întrebat luni despre rezultatul alegerilor, Mark Carney a evitat să intre într-o confruntare cu viitoarea administrație provincială și a afirmat că dorește să „lucreze” cu orice guvern ales, a declarat premierul Canadei.

Mark Carney - Foto: Profimedia images

Mark Carney – Foto: Profimedia images

Un alt posibil punct de conflict privește monarhia. Liderul PQ a promis să „abolească monarhia” în Quebec prin eliminarea finanțării acordate reprezentantei Coroanei britanice în provincie.

Măsura ar avea însă implicații constituționale, deoarece rolul reprezentantului Coroanei, inclusiv promulgarea legilor provinciale, este prevăzut de sistemul constituțional canadian. Canada este o monarhie constituțională și membră a Commonwealthului, iar șeful statului este regele Charles al III-lea.

Este o „mascaradă care costă bani”, a declarat Paul Saint-Pierre Plamondon, care susține că fondurile respective ar trebui redirecționate către măsuri pentru reducerea numărului persoanelor fără adăpost.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!