Diana Buzoianu, ministra Mediului, a anunțat pe Facebook repunerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice de pe acoperișul instituției, despre care afirmă că nu ar mai fi funcționat de ani de zile. Anunțul vine într-o perioadă cu ploi și cer înnorat, iar ministra a publicat și o fotografie realizată pe acoperișul ministerului.
„De câteva ore funcționează iar sistemul de fotovoltaice de pe acoperișul Ministerului Mediului! De ani de zile sistemul nu mai funcționa, ci doar aduna praf. L-am descoperit întâmplător, am chemat experții să vadă ce trebuie schimbat și în câteva zile de lucru e deja iar funcțional!”, a scris Buzoianu.
În mesajul său, Diana Buzoianu a pus accentul pe posibilele economii obținute prin folosirea sistemului fotovoltaic, încheindu-și postarea cu îndemnul: „Hai cu facturile mai mici la energie pentru minister!”.
Totuși, producția de electricitate a panourilor solare depinde de intensitatea radiației solare, iar norii și precipitațiile pot reduce dramatic cantitatea de energie generată. Acest lucru nu înseamnă însă că sistemul nu produce deloc electricitate în zilele înnorate.
Deocamdată, ministra nu a precizat în postare capacitatea instalației, costurile necesare pentru repunerea acesteia în funcțiune sau valoarea economiilor estimate la factura de energie. Aceste date ar permite evaluarea impactului concret al măsurii asupra cheltuielilor ministerului.
toata ziua promovati o petarda.nu inteleg de ce ?va plateste ?
Normal ca ii plateste. Ce ziarist poate lua in serios postari pe Facebook si sa le prezinte continuu ca declaratii oficiale?!