Sociologul Mirel Palada a confirmat, într-o intervenție în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache, existența acelor sondaje la care publicul nu are acces și care îi sperie pe creditorii României, așa cum a motivat președintele Nicușor Dan refuzul său de a declanșa alegeri anticipate. Urmăriți emisiunea integrală pe Youtube.
Potrivit cunoscutului sociolog, AUR urcă puternic în sondaje, pe fondul crizei economice și politice generalizate. Astfel, dacă am ajunge la organizarea de alegeri anticipate, scenariu tot mai des menționat public, partidul suveranist ar câștiga detașat.
Deși a scăzut puțin față de perioada de vară, partidul naționalist rămâne lider, înregistrând procente mari în rândul electoratului. Acestea i–ar permite un scor de peste 40% la redistribuire, cu ajutorul algoritmilor politici, dacă se organizează alegeri anticipate.
„AUR până relativ recent era cam pe la 40% înainte de redistribuire. Acum, de vreo două luni, a scăzut undeva în jur de 35%, 35 în cel mai recent sondaj. Asta înseamnă că după redistribuire ar lua undeva pe la 40%. Deci AUR și-ar dubla practic votul din Parlament, pentru că dânșii au acum undeva la un pic peste 20% parlamentari”.
Specialistul a mai explicat că Alianța pentru Unirea Românilor este în creștere și pe fondul scăderii relevanței unor partide suveraniste mai mici, gen S.O.S. România sau POT.
„Asta și din cauza faptului că celelalte partide așa-zis suveraniste gen SOS sau PACE, POT sau toate țăndările sparte la vremea respectivă la alegeri, acuma s-au ofilit. Ele sunt la niște scoruri reziduale și toate voturile s-au întors înapoi către AUR. Și atunci ar fi și mai complicat să se facă o majoritate parlamentară, un cordon sanitar împotriva AUR-ului. Drept pentru care realizarea de alegeri anticipate are o probabilitate mai redusă decât să cadă meteoritul și să dispară toată civilizația de pe fața pământului cum i-a șters pe dinozauri”, a afirmat Mirel Palada în studioul Gândul.