Prima pagină » Actualitate » Kovesi, cu ochii pe România la final de mandat la șefia Parchetului European. Dosar de fraudarea fondurilor UE în valoare de 3,5 milioane euro

Kovesi, cu ochii pe România la final de mandat la șefia Parchetului European. Dosar de fraudarea fondurilor UE în valoare de 3,5 milioane euro

Laura Codruța Kovesi este cu ochii pe România la final de mandat la șefia Parchetului European (EPPO). Trei persoane au fost trimise în judecată într-un dosar privind o presupusă fraudă cu fonduri europene pentru ferme mici și instalarea tinerilor fermieri. Ancheta EPPO vizează 237 de proiecte, iar prejudiciul este estimat la 3,5 milioane de euro.

Datele arată că dintre cele 237 de proiecte suspectate de fraudă, 170 au primit efectiv finanțare, potrivit EPPO. Ancheta vizează proiecte finanțate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, destinate tinerilor fermieri și dezvoltării fermelor mici. Potrivit procurorilor, un consultant ar fi depus documente false, inexacte pentru 237 de proiecte la AFIR, solicitând finanțări de 5,7 milioane de euro. Dintre acestea, 170 au primit bani europeni, iar prejudiciul estimat se ridică la 3,5 milioane de euro.

Sondaj Gândul


Crezi că va rezista Guvernul Luca Niculescu până în 2028?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Laura Codruța Kovesi

Principalul inculpat, un consultant arestat în mai 2026, și alte două persoane au fost trimise în judecată. Ceilalți doi inculpați se află sub control judiciar. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 10 ani de închisoare.

Alte zeci de persoane au fost cercetate în dosar

Ancheta EPPO vizează și alte persoane. Datele arată că 30 dintre acestea și-au recunoscut faptele și au cerut acorduri de recunoaștere a vinovăției, care sunt în curs de soluționare. Alte zeci de persoane au fost cercetate în dosar. Potrivit anchetatorilor, persoanele implicate ar fi acceptat comisioane de 10-15% din valoarea proiectelor pentru ca cererile suspectate de fraudă să fie depuse în numele lor, folosind documente false sau inexacte.

„Ancheta a fost desfășurată de EPPO la București, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Structura de sprijin a procurorilor europeni delegați în România, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița (IPJ Dâmbovița) și al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) – Brigada de Investigare a Criminalității Economice.

Toate persoanele vizate sunt prezumate nevinovate până la dovedirea vinovăției lor în fața instanțelor judecătorești române competente.

Parchetul European (EPPO) este parchetul independent al Uniunii Europene. Acesta are responsabilitatea de a investiga, de a urmări penal și de a trimite în judecată autorii infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE”, arată EPPO.

Comentarii 2
  • Cristian Iacib

    Bine ca ne-a găsit pe noi. Nu e în stare să găsească rechinii și se ia de plevușca. Sper să n-o mai văd pe această figură tristă.

  • Cristian Iacib

    Nu pot să nu revin când văd suma de 3,5 milioane euro indicată ca prejudiciu. E de-a dreptul ridicolă comparativ cu bugetul UE. Cu atât mai ridicol este prezentarea ei ca un cavaler al dreptății. Pentru doritori cercetați conturi anuale la anumite agenții europene 2021-2022.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, în pericol să piardă sprijinul coaliției. PSD și PNL pregătesc evaluări decisive
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Cancan.ro
Așa arăta în ultima imagine surprinsă în viață. Este de nerecunoscut
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Adevarul
Statul aduce muncitori din Asia, în timp ce tinerii români spun că nu găsesc joburi plătite suficient. Explicația unui sociolog
Mediafax
România și Moldova, NEGOCIERI pentru cumpărarea sistemelor anti-dronă: aproape de FINAL. Vor fi livrate RAPID
Click
Marina Voica, salvată de două ori de la moarte. Laurențiu Cazan: „Dacă nu se opera, în 1990, în Rusia, nu mai trăia”. Cum se simte acum
Digi24
Planul german: ziua de muncă de 12 ore. Se iau în calcul reducerea numărului de muncitori străini și înăsprirea examenelor de limbă
Cancan.ro
Ce poreclă rușinoasă i-a dat prințesa Bianca ispitei Daniela Pană de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Adina Postelnicu de la Heaven este de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața: operațiile estetice au schimbat-o total
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Trei găuri negre uriașe, descoperite într-o galaxie din zorii timpului, îi uimesc pe astronomi
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute