Pentagonul le-ar fi cerut mai multor state NATO, inclusiv Lituaniei, Letoniei și Estoniei, să-și tempereze declarațiile despre amenințarea rusă. Washingtonul consideră că anumite mesaje publice ale liderilor europeni pot afecta securitatea continentului.
Oficialii Pentagonului au transmis în ultimele săptămâni mesaje către mai multe guverne europene, solicitându-le să adopte un ton mai moderat în declarațiile publice despre Rusia. Potrivit a patru persoane familiarizate cu discuțiile, reprezentanții administrației americane consideră că unele afirmații ale liderilor europeni au avut efecte negative asupra securității continentale, potrivit Reuters.
Printre statele care au primit aceste solicitări se numără Lituania, Letonia și Estonia, au declarat sursele pentru Reuters, sub protecția anonimatului. Mesajele au fost transmise în cadrul unor întâlniri bilaterale, însă nu se știe dacă Washingtonul a abordat aceeași problemă și în discuțiile cu alte guverne europene.
Demersul are loc în timp ce administrația Trump s-a apropiat din nou de Putin și acum încearcă să relanseze negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina, aflat în al cincilea an. Noua inițiativă diplomatică americană include posibile stimulente pentru Moscova, precum ridicarea unor sancțiuni economice, dar și presiuni asupra Kievului pentru încetarea atacurilor împotriva infrastructurii energetice rusești.
Întrebat despre informațiile apărute, un oficial al Pentagonului a refuzat să confirme discuțiile.
„Conversațiile private dintre aliați rămân private, așa că nu vom comenta aceste acuzații”, a declarat reprezentantul Departamentului american al Apărării.
Potrivit uneia dintre surse, Washingtonul a fost deranjat inclusiv de afirmațiile unor lideri europeni potrivit cărora Rusia ar fi ajuns într-o poziție dificilă și ar recurge la măsuri tot mai disperate, în condițiile în care ofensiva sa militară din Ucraina avansează lent.
Elbridge Colby, responsabilul pentru politica de apărare din cadrul Pentagonului și unul dintre oficialii implicați în revizuirea prezenței militare americane în Europa, s-a numărat printre cei care au transmis aceste solicitări.
O parte dintre oficialii occidentali consideră că insistența asupra pericolului reprezentat de Moscova ar putea favoriza strategia Kremlinului de a răspândi teamă și de a slăbi sprijinul occidental pentru Ucraina. Alți reprezentanți europeni susțin că populația trebuie informată despre riscurile de securitate, pentru a înțelege necesitatea creșterii cheltuielilor militare și a consolidării capacităților de apărare, în contextul suspiciunilor privind intensificarea operațiunilor de sabotaj rusești.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2F8053867-hepta_mediafax_foto-abacapress_hepta-scaled-e1771916193425.jpg)
WASHINGTON DC, UNITED STATES – JUNE 26: US Defense Secretary Pete Hegseth and US Chairman of the Joint Chiefs of Staff Dan Caine hold a joint press conference at the Pentagon press briefing room in Washington DC, United States on June 26, 2025. Celal Gunes / Anadolu/ABACAPRESS.COM
Moscova respinge acuzațiile că ar desfășura o asemenea campanie pe teritoriul european, deși numărul saborajelor orchestreate de Rusia s-au înmulțit alarmant în Europa.
Potrivit unei persoane familiarizate cu discuțiile, Elbridge Colby i-a transmis recent unui oficial dintr-un stat baltic că aliații europeni ar trebui să evite „provocările” îndreptate împotriva Rusiei. Oficialul american ar fi criticat în special declarațiile prin care liderii europeni sugerează că Rusia este „încolțită ca un șobolan”.
La sfârșitul lunii septembrie, premierul Estoniei, Kristen Michal, l-a descris pe Vladimir Putin drept un „șobolan încolțit”, sugerând că liderul de la Kremlin recurge la sabotaje în Europa pe măsură ce războiul din Ucraina devine tot mai dificil pentru Rusia.
Un alt oficial european a relatat pentru Reuters mesajul transmis de reprezentanții americani în cadrul discuțiilor recente.
„Vă ajutăm. Americanii sunt acolo. Doar să nu faceți zgomot. Nu atrageți atenția”, a declarat oficialul european, descriind poziția Pentagonului.
Într-o altă întâlnire, reprezentanții Departamentului american al Apărării au cerut unei delegații estoniene să adopte un ton „moderat” în comunicările publice. Sursa care a relatat episodul nu a precizat dacă americanii au invocat declarații concrete.
Un oficial european a descris recomandările Pentagonului drept derutante, deși discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă cordială. Acesta a arătat că serviciile de informații din statele baltice au evaluat în mod constant, în ultimele luni, drept redusă probabilitatea ca Rusia să încerce să testeze angajamentele NATO privind apărarea colectivă.
În schimb, alte servicii de informații ale Alianței au avertizat public că Moscova ar putea intensifica semnificativ operațiunile de sabotaj în perioada următoare.
Oficiali occidentali din domeniul informațiilor susțin că Rusia și-a amplificat recent activitățile clandestine împotriva unor state membre NATO, folosind metode care îngreunează atribuirea directă a responsabilității. Miercuri, procurorii germani au anunțat arestarea a doi cetățeni din Belarus, suspectați că ar fi pregătit incendierea unei clădiri sau a unei infrastructuri critice în apropierea orașului Nürnberg.
În septembrie, autoritățile germane au acuzat Rusia de implicare într-o presupusă tentativă de atac cu drone asupra Aeroportului Leipzig/Halle. Moscova a respins acuzațiile.
În paralel, oficialii administrației Trump au discutat despre posibile acorduri comerciale cu Rusia, în cadrul eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului din Ucraina. Inițiativa a provocat reacții diferite în capitalele europene, unde numeroși oficiali susțin menținerea presiunilor economice asupra Kremlinului.
Totodată, Pentagonul analizează actuala desfășurare a forțelor americane pe continent, într-un proces de revizuire care ar putea conduce la reducerea semnificativă a numărului de militari americani staționați în Europa.
Reprezentanții Washingtonului au transmis că aliații europeni trebuie să preia o parte mai mare din responsabilitatea pentru propria apărare, în condițiile în care Statele Unite își concentrează tot mai mult atenția asupra amenințărilor din Orientul Mijlociu, America Latină și Asia de Est.