Prima pagină » Justiție » Călin Georgescu și Ionel Rusen au, luni, prima înfățișare în fața judecătorului de cameră preliminară. Magistratul va verifica măsura arestării lor după trimiterea în judecată

Călin Georgescu și Ionel Rusen au, luni, prima înfățișare în fața judecătorului de cameră preliminară. Magistratul va verifica măsura arestării lor după trimiterea în judecată

Catalin Lupasteanu
Călin Georgescu și Ionel Rusen au, luni, prima înfățișare în fața judecătorului de cameră preliminară. Magistratul va verifica măsura arestării lor după trimiterea în judecată

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, și omul de afaceri Ionel Rusen, deferiți justiției de DIICOT pentru constituirea unui GIO (grup infracțional organizat – n.r.) și pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, vor compărea, luni, pentru prima oară în fața judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Ilfov, unde a fost trimis dosarul.

Concret, după înregistrarea dosarului dosarului de fond 3846/93/2026 s-au format alte două noi dosare (a1 și a1.1 – n.r.) componente, unul în care vor avea loc dezbaterile privind procedura camerei preliminare, unde se vor invoca excepțiile și cererile apărătorilor părților din dosar, și un al doilea dosar component în care se vor dezbate doar măsurile preventive ale inculpaților.

Sondaj Gândul


A procedat corect Nicușor Dan când l-a interzis pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de la Cotroceni?

Vezi rezultate

Loading ...

Astfel, în dosarul component al măsurilor preventive, termenul stabilit pentru dezbateri este 16 noiembrie, luni, acesta fiind și primul termen stabilit în cele trei dosare existente cu același număr de bază.

Cei doi inculpați vor fi astfel prezentați, luni, judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Ilfov și se va discuta necesitatea menținerii sau modificării măsurii arestării preventive în cazul celor doi.

În același timp Curtea de Apel București, așteaptă dosarul care se află în prezent la Tribunalul Ilfov, pentru a putea stabili termenul de judecare a contestației procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București, care a admis cererea lui Călin Georgescu de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură mai blândă.

Tribunalul București a stabilit, după prelungirea măsurii arestării celor doi, plasarea în arest la domiciliu a fostului prezidențiabil, dar procurorii DIICOT au contestat decizia, dezbaterile urmând să aibă loc la Curtea de Apel București.

Dați pe mâna judecătorilor aflați în rest preventiv

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen au fost trimiși în judecată de DIICOT în dosarul în care sunt arestați preventiv pentru fapte de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, anunță, joi, Direcția.

Acesta este al treilea dosar penal în care fostul prezidențiabil a fost dat pe mâna judecătorilor de către procurorii români, în primul el fiind judecat pentru fapte privind propaganda legionară la Judecătoria Sectorului 1 iar în al doilea pentru fapte privind infracțiuni la ordinea constituțională, aflat în curs de judecare la Curtea de Apel București.

Acest dosar a fost trimis spre judecare la Tribunalul Ilfov.

DIICOT anunță oficial că prin rechizitoriul din 11 noiembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a doi inculpați (cu vârstele de 64 și 47 de ani), respectiv Călin Georgescu și Ionel Ruen, aflați sub măsura arestului preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în cursul lunii septembrie 2021, inculpații și un suspect, cetățean italian, au constituit un grup infracțional organizat, care a acționat în mod coordonat, până în luna octombrie 2023, în special pe teritoriul României, dar și al Regatului Unit al Marii Britanii, în vederea comiterii unor infracțiuni de înșelăciune prin inducerea și menținerea în eroare a unor oameni de afaceri români cu privire la posibilitatea accesării unor finanțări de la instituții financiare bancare din străinătate.

Modus operandi, pe roluri

Scopul membrilor grupului infracţional organizat a fost obținerea unor foloase patrimoniale injuste, constând în garanțiile bănești depuse de persoanele vătămate pentru accesarea creditelor respective.

Calitatea de lider al acestui grup a fost asumată de către inculpatul în vârstă de 64 de ani, care a coordonat întreaga activitate infracțională și le-a atribuit celorlalți doi membri roluri în cadrul mecanismului ilicit pus la cale, aceștia fiind prezentați drept prosperi oameni de afaceri, administratori ai unor societăți comerciale străine, care ar fi dispus de sume mari de bani pe care să le împrumute persoanelor vătămate care intenționau să își dezvolte afacerile din România, sub condiția depunerii unor garanții bănești, ce urmau să fie însușite de către grupul infracțional organizat.

Astfel, începând cu luna septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate pe raza municipiilor București și Câmpulung Muscel, județul Argeș, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, Londra, la care au participat inculpații și suspectul, în realizarea scopului grupului infracțional organizat, l-au indus în eroare pe reprezentantul unei societăți comerciale, prin prezentarea ca adevărate a unor împrejurări mincinoase, respectiv că ar putea obține o finanțare de 6.000.000 euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituție financiar bancară despre care au susținut că funcționează pe teritoriul Marii Britanii, deși aceasta avea sediul în Uniunea Comorelor – Africa de Est.

Cu privire la această bancă, inculpatul în vârstă de 47 de ani și suspectul (cetățean italian) au susținut că au funcții de conducere și sub condiția depunerii unei garanții, au determinat victima să transfere, la două date diferite din decembrie 2021, sumele de 2.500 de euro și de 1.000.000 euro, din contul societății comerciale într-un cont ce aparținea de fapt unei entități financiare cu sediul în Commonwealth of Dominica, deschis la o bancă din Elveția, în scopul obținerii pentru membrii grupului infracţional organizat a acestei sume de bani.

Ulterior, prin prezentarea ca adevărată a unei împrejurări mincinoase, respectiv că se poate majora creditarea la suma de 15.000.000 euro, sub condiția depunerii unei garanții suplimentare, l-au determinat pe reprezentantul persoanei vătămate să transfere, în ianuarie 2022, pe același traseu financiar, suma de 100.000 euro.

Dosar nou pentru italianul Arena și alți autori la fapte

Prin actul de sesizare a instanței s-a solicitat menținerea măsurilor asiguratorii luate în cauză, precum și menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților de către judecătorul de cameră preliminară, respectiv de către instanța de judecată, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii subzistă.

Prin același rechizitoriu, procurorii DIICOT au dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, în vederea continuării urmăririi penale cu privire la suspect (cetățean italian), pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și față de alți participanți la comiterea acestor fapte, cu referire la sesizările formulate de către alte persoane, precum și pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Dosarul penal a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Ilfov.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, potrivit Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și sesizarea instanței de judecată, fără a aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, de care beneficiază toate persoanele trimise în judecată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Orașul bihorean cu mai puțin de 10.000 de locuitori și o centură spectaculoasă. Cum a prins viteză infrastructura din jurul Oradiei
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Cum să slăbești fără să pui kilogramele la loc. Băutura pe care Vlad Ciurea o recomandă după masă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință au găsit dovezi ale apei primordiale la marginea Sistemului Solar
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi