Prima pagină » Știri politice » Radu F. Alexandru și-a depus demisia din funcția de membru al CNA

Radu F. Alexandru și-a depus demisia din funcția de membru al CNA

Radu F. Alexandru și-a depus demisia din funcția de membru al CNA
Radu F. Alexandru și-a depus, joi, demisia din funcția de membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), el urmând să își desfășoare în continuare activitatea de senator, a anunțat președintele CNA, Răsvan Popescu, în ședința de joi a Consiliului.

Radu F. Alexandru și-a depus, joi, demisia din funcția de membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), el urmând să își desfășoare în continuare activitatea de senator, a anunțat președintele CNA, Răsvan Popescu, în ședința de joi a Consiliului.

„În această dimineață, la secretariatul nostru, domnul Radu F. Alexandru și-a depus demisia din CNA, începând de astăzi, urmând să-și desfășoare în continuare activitatea în Senat”, a anunțat Răsvan Popescu.

El a precizat că va informa conducerea Camerei Deputaților și a Senatului de demisia lui Radu F. Alexandru. „Va intra în vigoare hotărârea Parlamentului privind numirea în funcția de membru al CNA a supleantului (lui Radu F. Alexandru, n.r.), respectiv a domnului Deacă Mircea Valeriu, cu mandat până în 22 decembrie 2012”, a mai spus Răsvan Popescu.

„O activitate scurtă și rodnică”, a glumit Cristina Trepcea, membru al CNA. „Mi-ar fi plăcut să fim colegi măcar un pic”, a mai spus ea.

Radu F. Alexandru și-a depus demisia la CNA după ce, pe 24 aprilie, membrii Comisiei juridice a Senatului au stabilit că senatorul PDL poate decide dacă optează între calitatea de parlamentar sau cea de membru al CNA până vineri, 27 aprilie.

Comisia juridică a Senatului a luat această decizie în urma unei scrisori care i-a fost adresată de senatorii PNL Minerva Boitan, Ioan Ghișe și Paul Ichim, referitoare la situația de incompatibilitate a senatorului PDL Radu F. Alexandru, numit membru titular al CNA în 27 martie.

Prezent la comisie, senatorul PNL Ioan Ghișe a susținut că Radu F. Alexandru este incompatibil în calitatea de parlamentar, la care a renunțat public în două rânduri, din momentul publicării în Monitorul Oficial a hotărârii Parlamentului privind numirea sa în calitatea de membru al CNA. Liberalul a arătat că acestuia i-a încetat de drept calitatea de membru al Parlamentului odată cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial, când a început mandatul acestuia de membru al CNA. „A spus că vrea să se mai joace cu votul lui încă trei luni de zile ca să ajute Guvernul. (…) Dânsul vrea să fie și cu slănina în pod și cu sufletul în rai”, a comentat Ghișe în Comisia juridică.

Senatorul PDL Radu F. Alexandru, numit membru în Consiliul Național al Audiovizualului, a anunțat, pe 2 aprilie, că își va continua activitatea în Senat „pe o perioadă conferită și stipulată clar de lege”, deoarece nu dorește să destabilizeze majoritatea coaliției guvernamentale în această Cameră legislativă. El a precizat că timpul acordat unui membru al CNA pentru a-și da demisia din partid sau din instituția pe care a reprezentat-o este de trei luni.

Ulterior, președintele CNA, Răsvan Popescu, a cerut conducerii Parlamentului un punct de vedere privind momentul la care CNA pune în executare Hotărârea Parlamentului de numire a lui Radu F. Alexandru ca membru al CNA, având în vedere că acesta deține și calitatea de senator.

În scrisoarea președintelui CNA se arăta că Radu F. Alexandru este senator PDL, iar în ședința din 2 aprilie a adus la cunoștința Senatului că intenționează să-și exercite în continuare, în condițiile legii, această funcție, urmând ca în termenele stabilite să opteze între exercitarea mandatului de senator și aceea de membru al CNA.

În scrisoarea președintelui CNA se menționa că, potrivit Constituției, calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de membru al Guvernului și că legea audiovizualului menționează că, în timpul exercitării mandatului, membrii CNA nu pot face parte din partide sau din alte structuri politice.

Senatorul PDL Radu F. Alexandru a fost numit, pe 27 martie, prin votul Parlamentului, membru titular în Consiliul Național al Audiovizualului, iar Mircea Valeriu Deacă, membru supleant în Consiliu.

În urmă cu puțin timp, senatorul a declarat că „îl scârbesc” cei care și-au dat demisia din PDL, acesta fiind și motivul pentru care preferă să renunțe la funcția de membru al CNA și să rămână senator democrat-libeal.

Senatorul PDL Radu F Alexandru a fost propus de Guvern pentru a ocupa funcția de membru în CNA, în locul lui Dan Grigore, care a demisionat din Consiliu pe 8 martie. Pe de altă parte, Mircea Valeriu Deacă a fost propus de Guvern ca membru supleant al lui Radu F Alexandru în CNA.

Dan Grigore și-a depus, pe 8 martie, demisia din funcția de membru al Consiliului Național al Audiovizualului, menționând că nu poate funcționa într-o instituție obligată să lucreze într-un climat de presiune permanentă și lipsă de respect față de reguli. Mandatul lui Dan Grigore în CNA ar fi expirat în decembrie 2012.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Noua eră a secetei: râurile din Europa care au secat pentru prima dată