Prima pagină » Știri » Borbely despre Roșia Montană: Nu sunt foarte trist că nu am dat un acord de mediu

Borbely despre Roșia Montană: Nu sunt foarte trist că nu am dat un acord de mediu

Borbely despre Roșia Montană: Nu sunt foarte trist că nu am dat un acord de mediu
Fostul ministru al Mediului Laszlo Borbely spune că a avut o discuție "așezată" cu actualul ministru al Mediului, Rovana Plumb, care i-a cerut părerea, printre altele, și în legătură cu proiectul Roșia Montană, spunând totodată că "nu este foarte trist că nu a dat un acord de mediu" în acest caz.

Fostul ministru al Mediului Laszlo Borbely spune că a avut o discuție „așezată” cu actualul ministru al Mediului, Rovana Plumb, care i-a cerut părerea, printre altele, și în legătură cu proiectul Roșia Montană, spunând totodată că „nu este foarte trist că nu a dat un acord de mediu” în acest caz.

„Eu am vut o discuție, zilele acestea, destul de așezată cu doamna ministru al Mediului (Rovana Plumb – n.r.), deci nu e niciun fel de problemă. I-am spus tot ceea ce ține de minister fiindcă doi ani de zile am fost la cârma lui. I-am spus foarte clar că mă interesează tot ce se întâmplă cu acest minister și eu vreau ca acest minister să funcționeze bine. Și dacă acceptă unele sugestii sau informații, îi stau la dispoziție. Nu e niciun fel de discuție în contradictoriu în acest moment”, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă la Bistrița, fostul ministru al Mediului Laszlo Borbely, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat dacă s-a sfătuit cu Rovana Plumb în privința proiectului Roșia Montană, Borbely a spus că da.

„Da, mi-a cerut punctul de vedere, cum văd eu Roșia Montană. I-am spus că văd Roșia Montană cum am văzut când am prelua ministerul. I-am spus că nu ar trebui să facă altceva decât așa cum am făcut eu, așa cum a făcut și Korodi Attila, să respecte legislația UE. Atunci când am plecat a apărut această decizie a Curții de Apel Alba Iulia și, în momentul de față, trebuie să clarifice dacă certificatul de urbanism e valabil sau nu. Evident că juriștii investitorului spun că e valabil și probabil că poate fi o altă interpretare la nivelul ministerului. Acest lucru trebuie clarificat, ca și alte lucruri tehnice”, a declarat Borbely.

Întrebat ce a înțeles din discuția cu Rovana Plumb, dacă aceasta vrea să pornească proiectul Roșia Montană sau nu, Borbely a spus: „Asta trebuie să o întrebați pe dânsa. Eu știu ceea ce eu am reprezentat și cred că am reprezentat corect punctul de vedere al unui ministru al Mediului”.

„La nivelul UDMR încă nu am ajuns în faza în care să decidem ce atitudine avem din punct de vedere politic. Din punctul de vedere al ministrului Mediului, eu sunt cu conștiința împăcată și liniștit pentru că nu am făcut altceva decât am reprezentat ceea ce reprezintă și UE în acest domeniu, și legislația României. Nu sunt foarte trist că nu am dat un acord de mediu, asta trebuie să vă spun. Nu sunt foarte trist că nu am dat un acord de mediu pentru Roșia Montană”, a afirmat el.

Borbely participă, la Bistrița, la Maialul comunității maghiare din Bistrița-Năsăud, sărbătoare care se desfășoară pe durata a două zile și are în program manifestări artistice, un târg de artizanat și un concurs de pregătit gulaș.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că este nevoită să amâne convocarea Comitetului de Analiză Tehnică (CAT) pentru proiectul de la Roșia Montană, pe care intenționa să o facă pentru vineri, pe motiv că instituția va primi vizita unor experți ai CE.

„Mă văd nevoită să amân convocarea CAT. Intenționam ca vineri să aibă loc această ședință, însă acum trebuie să ne concentrăm pentru altceva: luni vin la București experții Comisiei Europene pentru a verifica modul în care ne-am îndeplinit sarcinile pe chestiunile pentru care suntem subiect de infringement. Mai întâi vom discuta despre chestiunile legate de directive și implementarea lor la nivel național, iar către sfârșitul lunii, cu o altă echipă de la CE, vom discuta despre certificatele de emisii, un alt subiect la care suntem cam în urmă”, a declarat agenției MEDIAFAX Rovana Plumb.

Aceasta a ținut să precizeze că, în acest context, ședința CAT pentru Roșia Montană se va amâna către sfârșitul lunii mai sau chiar pentru o zi de la începutul lunii iunie.

Marți, Rovana Plumb anunța că intenționează să convoace pentru vineri o ședință a Comitetului de Analiză Tehnică pentru proiectul Roșia Montană în care să fie discutate concluziile din auditul juriștilor referitoare la întreruperea procedurii de evaluare ca urmare a anulării unor planuri de urbanism.

Săptămâna trecută, Rovana Plumb declara că nu a primit auditul prin care juriștii recomandă oprirea analizei proiectului de la Roșia Montană în lipsa unor planuri de urbanism valabile, fiind contrazisă atunci de fostul titular al portofoliului, Korodi Attila, care afirma că i l-a predat.

Marți, Rovana Plumb a declarat că a găsit respectivul document și a luat la cunoștință conținutul lui.

Decizia care va fi luată de Guvern în proiectul Roșia Montană presupune îndeplinirea în prealabil a trei condiții, respectiv existența unor garanții privind protecția mediului, realizarea unei renegocieri și decuplarea totală a proiectului de lobby-ul și interesul politic, afirma, în 10 mai, premierul Ponta.

El adăuga că nu poate indica la acest moment dacă cele trei condiții vor fi îndeplinite înainte de alegeri, după alegeri „sau poate niciodată”.

În opinia premierului, un asemenea proiect nu poate fi derulat pentru un om politic, „indiferent cum îl cheamă sau ce funcție importantă ocupă”, ci doar pentru oamenii din zona respectivă și pentru România.

„Când se îndeplinesc aceste trei condiții, înainte de alegeri, după alegeri sau poate niciodată, nu vă pot răspunde în acest moment”, adăuga Ponta.

La ceremonia de învestire a noului Guvern, președintele Traian Băsescu declara că se așteaptă de la noul Executiv să găsească soluții de creare de noi locuri de muncă, el reiterând că investițiile în exploatările de minerit de aur și cupru reprezintă o astfel de soluție.

Programul Cabinetului Ponta prevede reanalizarea situației referitoare la „cazul” Roșia Montană, având în vedere preocuparea manifestată de public în această privință, urmând ca deciziile care vor fi luate să fie în acord cu interesul național, protecția mediului și legislația europeană.

Proiectul minier Roșia Montană este dezvoltat de Roșia Montantă Gold Corporation (RMGC), al cărei acționar principal este Gabriel Resources.

La Roșia Montană, județul Alba, se află cel mai important zăcământ de aur din România. Acesta, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur și 1.600 de tone de argint, a fost concesionat în vederea exploatării către compania RMGC. Compania este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, care deține 80,46% din capitalul social. Statul, prin firma Minvest Deva, are o participație de 19,31% în RMGC.

În spatele companiei canadiene Gabriel Resources se regăsesc nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz și Thomas Kaplan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Oceanele au atins cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în luna iulie