Prima pagină » Știri externe » The Economist, despre renașterea cultului lui Miklos Horthy: „Are Ungaria un nou erou?”

The Economist, despre renașterea cultului lui Miklos Horthy: „Are Ungaria un nou erou?”

Controversata reabilitare a lui Miklos Horthy și a scriitorilor horthyști, între care și Nyiro Jozsef.

Miklos Horthy, conducătorul Ungariei în perioada 1920-1944, se bucură de o controversată reabilitare, comentează jurnaliștii de la The Economist. Împreună cu el, și scriitorii vremii sale, care făceau propaganda regimului, între care și Nyiro Jozsef, a cărui reînhumare în Odorheiu Secuiesc a provocat un scandal diplomatic între România și Ungaria.

Publicația citată face referire la dezvelirea, zilele trecute, a unui bust de piatră al fostului regent din Ungaria, eveniment care a avut loc la Csokako, un sat cu 1.300 de locuitori situat în apropiere de Budapesta. Printre participanți s-au numărat și membri ai extremei drepte din Ungaria, care au purtat uniforme militare.

Inaugurarea bustului de la Csokako este doar unul dintre evenimentele din ultima perioadă dedicate lui Miklos Horthy, existând chiar o dezbatere publică privind revenirea unui „cult Horthy”.

Un exemplu de alte asemenea evenimente este numirea parcului din Gyormro după Horthy, scrie The Economist, care notează că Miklos Horthy este cea mai controversată figură din istoria modernă ungară.

De asemenea, la începutul lunii mai, doi deputați ai Fidesz, partidul de guvernământ, au participat la un bal organizat pentru strângerea de fonduri necesare unei statui a lui Miklos Horthy la Budapesta.

Susținătorii săi afirmă că Horthy a redat mândria Ungariei post-tratatul de la Trianon, a adus pacea, stabilitatea și creșterea economică și a fost unul dintre cei mai mari iubitori de țară din istoria lor. Prins la mijloc între Germania nazistă și Uniunea Sovietică, Miklos Horthy a făcut tot ce era posibil pentru a proteja interesele naționale.

Ungaria a rămas o cvasi-democrație în mare parte din perioada în care Horthy s-a aflat la conducere. Ba mai mult, a fost, prin comparație cu țările vecine, un loc „relativ sigur” pentru comunitatea evreiască, mai scriu jurnaliștii de la The Economist, care amintesc că Horthy i-a refuzat în repetate rânduri pe naziști, când aceștia i-au cerut să deporteze evreii din Ungaria.

Criticii susțin că eforturile lui Horthy nu au fost nici pe departe suficiente și îl consideră responsabil de moartea a mii de evrei și romi ungari, ca urmare a aplicării legilor antisemite și rasiste.

În plus, regentul ungar a declarat război Aliaților în 1941 fără ca Adolf Hitler să-i fi cerut acest lucru. Așa s-a ajuns la o campanie dezastruoasă pe frontul de est, în urma căreia 200.000 de soldați au murit sau au devenit prizonieri de război. Zeci de mii de bărbați evrei au murit în lagărele de muncă forțată. Totodată, Horthy a deportat 20.000 de refugiați evrei, care au fost împușcați de naziștii lui Hitler.

Horthy, împreună cu Hilter, în 22 august 1938 // FOTO: AFP/Mediafax

Principala acuză la adresa lui Horthy este lipsa unor acțiuni din partea lui în prima fază a Holocaustului. În vara anului 1944, 437.000 de evrei maghiari au fost deportați în lagărul de la Auschwitz. Cei mai mulți dintre ei au fost uciși de îndată ce au ajuns acolo, morți care nu ar fi fost posibile fără asistența sau măcar aprobarea statului ungar.

Renașterea cultului horthyst vine într-o perioadă de revigorare a antisemitismului în Ungaria, comentează sursa citată.

Partidul Fidesz al premierului Viktor Orban a condamnat incidentele antisemite din ultima vreme, însă are grijă să nu supere prea mult dreapta spectrului ideologic. Într-un interviu pentru cotidianul austriac Die Presse, Orban a refuzat să îl califice pe Miklos Horthy drept dictator. Întrebat despre multiplicarea evenimentelor organizate în memoria sa, premierul a declarat: „Deciziile se iau exclusiv în colectivitățile locale”.

Citește și Nyiro, pe românește

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scenariu de coșmar! Băncile se pregătesc pentru dezastrul provocat de inteligența artificială
Digi24
Cine sunt cei mai bogați miniștri din noul Guvern și ce avere are premierul Luca Niculescu
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Prosport.ro
FOTO. Ținutele fotografei Adriana au provocat un scandal uriaș! Conducerea clubului a fost nevoită să intervină
Adevarul
Blocul din Drumul Taberei ar fi fost proiectat să se fisureze în acel loc, dar are probleme structurale cunoscute. Expert: Consolidarea trebuia făcută
Mediafax
Șase cățeluși din Finlanda au cucerit MILIOANE de oameni. Conceptul neobișnuit care îi relaxează și pe străini
Click
Femeia pe care Irinel Columbeanu și-a dorit-o, dar nu a avut-o niciodată. Ce le-a răspuns lui Serghei Mizil și lui Adiță: „Frumos!”
Digi24
EXCLUSIV Ce spune Ilie Bolojan despre posibilitatea unor noi creșteri de taxe anul viitor și deficitul bugetar
Cancan.ro
Avem prima REACȚIE a Claudiei Ion după ce l-a lovit pe Eduard Vlădescu: Totul a pornit de la nişte...
Ce se întâmplă doctore
8 greșeli frecvente pe care să le eviți dacă iei medicamente pe termen lung
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Lege adoptată: Grecia restricționează accesul copiilor sub 15 ani la rețele sociale
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic