Prima pagină » Magazin » Misterul „Gropii Albastre” de la Marea Roșie, locul din care puțini scapă cu viață

Misterul „Gropii Albastre” de la Marea Roșie, locul din care puțini scapă cu viață

Nu ți-ai dori să ajungi acolo...

Groapa Albastră din Golful Acaba, situat în nordul Mării Roșii, este locul în care și-au pierdut viața numeroși scafandri dornici de aventură, iar de fiecare dată trupurile lor au fost aduse la mal de același om.

Der Spiegel scrie povestea lui Tarek Omar, omul care recuperează trupurile celor înecați în apele Golfului Acaba. Acesta a declarat că nu mai știe exact câți oameni a recuperat până acum de pe fundul mării.

Sursa foto: Der Spiegel / AFP

„Am încetat să-i mai număr la un moment dat, dar încă îmi amintesc numele primilor doi oameni pe care i-am cules din adâncuri, pentru a-i duce înapoi pe țărmul egiptean al Mării Roșii. Erau Conor O’Regan și Martin Gara. Irlandezi. Amândoi erau considerați niște scafandri destul de precauți. Ambii au murit pe 19 noiembrie 1997. Aveau doar 22, respectiv 23 de ani. Trist”, a povestit Tarek Omar.

Scafandrul a spus că a recuperat trupurile de la 102 metri adâncime. Cei doi erau îmbrățișați.

14 plăci funerare au fost amplasate deasupra locului cunoscut ca „Gaura Albastră”. Tarek estimează că aici și-au pierdut viața în jur de 130 de oameni în ultimii 15 ani. De fiecare dată, trupurile lor au fost aduse la suprafață de Tarek Omar.

Localnicii pun totul pe seama unei legende care spune că sufletul neliniștit al unei fetițe care a murit acolo îi ia la ea pe toți cei care se aventurează în zonă.

Tarek nu crede în aceste legende. „Cunosc fiecare colțișor al acestei gropi și nu am văzut nimic acolo. Niciun monstru, nicio sirenă”, a adăugat scafandrul.

„Intra în Referendum Gândul pe Facebook si câștigă un iPad!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Se mărește familia lui Carmen de la Sălciua. A anunțat venirea pe lume a unui copil: „Sunt fericită cu tot sufletul”
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?