Prima pagină » Știri politice » Cum se pregătesc pedeliștii din teritoriu pentru referendum. „Celor care cred în mine le spun să stăm acasă, la umbră”

Cum se pregătesc pedeliștii din teritoriu pentru referendum. „Celor care cred în mine le spun să stăm acasă, la umbră”

Cum se pregătesc pedeliștii din teritoriu pentru referendum.

Președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, care este și secretar general adjunct al PDL, afirmă că nu va merge să voteze la referendum și îi îndeamnă pe cei care au încredere în el să stea acasă „la umbră”, spunând că numai astfel pot „repara urgent” ceea ce „au stricat” Ponta și Antonescu.

Ion Dumitrel a afirmat, joi, într-o conferință de presă, că nu se va duce să voteze la referendum deoarece nu dorește ca votul său „să contribuie la îndreptarea României către Rusia”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a spus că la referendum românii au de ales „între modul de a trăi occidental sau cum au trăit cu rușii înainte de 1989”.

Dumitrel a afirmat că a decis să nu meargă la vot pentru că nu are certitudinea că ulterior Ponta și Antonescu nu vor interpreta rezultatul votului după bunul lor plac.

„Eu, celor care cred în mine le spun să stăm acasă la umbră ca să putem să ajutăm și noi România în felul acesta, să reparăm urgent ce au stricat Ponta, Antonescu și câțiva de lângă ei în perioada aceasta de două săptămâni. Deci se poate repara scurt, rapid, stând acasă, la umbră, mergând cu copiii la plajă și văzându-ne de treaba noastră. Nu mă duc la vot pentru că eu nu știu cum vor interpreta ulterior votul meu Ponta și Antonescu în dimineața zilei de 30 iulie. (…) Nu îl cred pe Băsescu cel mai bun din lume, dar cu siguranță este peste Ponta și Antonescu”, a mai spus Ion Dumitrel.

Secretarul general adjunct al PDL a adăugat că, stând acasă, românii „pot să oprească și furtul pe care îl pregătește USL” pentru referendum.

El a afirmat că se așteaptă ca în 29 iulie românii să își vadă de concediile și de probleme lor și să nu fie atrași în „lupta lui Ponta și Antonescu”.

Prim-vicepreședintele PDL Cristian Preda a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că în acest moment există o dezbatere în interiorul partidului, așa cum există și în interiorul societății, referitoare la tentația boicotării referendumului din 29 iulie, dar că PDL nu a luat o decizie.

Menționând că sunt semnale publice că referendumul nu se înscrie într-o serie de acțiuni democratice, Cristian Preda a precizat că în scurt timp PDL va lua o decizie în legătură cu prezența la referendum.

„Există tentația boicotului. Pot să vă confirm acest lucru. Această tentație este cu atât mai mult afirmată cu cât vedem fragilitatea sistemului legal și imprevizibilitatea cadrului de joc”, a mai spus prim-vicepreședintele PDL.

Președintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, miercuri, la GÂNDUL LIVE, că are păreri divergente cu unii lideri ai PDL care consideră că soluția în privința referendumului din 29 iulie este nerealizarea cvorumului, în timp ce el îi cheamă pe români la vot.

„Sunt lideri PDL care vor să câștig la referendum prin nerealizarea cvorumului. Aici drumurile noastre se despart”, a spus Băsescu.

El a arătat că lideri PDL consideră că nu trebuie să fie obligația președintelui suspendat realizarea referendumului, ci a USL și a majorității parlamentare care l-au suspendat.

„Iar eu spun că nu. Eu îi chem pe români să vină la vot nu în calitate de președinte cu un procent mai mic sau mai mare în sondaje, ci în calitate de cetățeni”, a spus Băsescu.

El a precizat că le cere cetățenilor să aibă la urne pe 29 iulie „o opțiune pro-europeană”, pentru a evita intrarea țării într-o lungă perioadă de izolare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană