Prima pagină » Actualitate » 14 IULIE, calendarul zilei: Se stinge Mădălina Manole, în ziua în care împlinea 43 de ani/ Căderea Bastiliei – începutul Revoluției franceze

14 IULIE, calendarul zilei: Se stinge Mădălina Manole, în ziua în care împlinea 43 de ani/ Căderea Bastiliei – începutul Revoluției franceze

14 IULIE, calendarul zilei: Se stinge Mădălina Manole, în ziua în care împlinea 43 de ani/ Căderea Bastiliei - începutul Revoluției franceze
Sursa foto/Caracter ilustrativ: Wikipedia, Mediafaxfoto

Gândul vă prezintă calendarul zilei de luni, 14 iulie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată.

Mădălina Manole, supranumită “Fata cu părul de foc”, s-a născut pe 14 iulie 1967 în Vălenii de Munte, județul Prahova. A fost una dintre cele mai iubite și apreciate artiste ale muzicii ușoare românești, remarcându-se prin vocea sa caldă și prezența scenică magnetică. A debutat la vârsta de 15 ani, fiind influențată de Cenaclul Flacăra și de tradiția folclorică românească. În 1990, a lansat piesa Fată dragă, care a devenit un hit național. A continuat să lanseze albume de succes, precum Ei, și ce? (1993), Lină, lină Mădălina (1997) și Dulce de tot (2000), câștigând premii importante în industria muzicală românească. Pe 14 iulie 2010, chiar în ziua în care împlinea 43 de ani, Mădălina Manole a fost găsită fără viață în locuința sa din Otopeni. Deși procurorii au confirmat sinuciderea, părinții artistei au contestat această ipoteză, considerând că fiica lor ar fi fost victima unei crime. La înmormântarea au participat aproximativ 5.000 de persoane.

Pe 14 iulie 1789, fortăreața Bastilia din Paris, care servea ca închisoare de stat și simbol al absolutismului regal francez, a fost cucerită de către revoluționarii francezi. Bastilia era văzută ca un simbol al opresiunii monarhice și al puterii arbitrare a regelui Ludovic al XVI-lea. Această cucerire marchează începutul Revoluției Franceze, un moment crucial care a dus la sfârșitul monarhiei absolute și la nașterea democrației moderne în Franța. Evenimentul a fost atât o victorie simbolică, cât și o demonstrație a puterii poporului împotriva tiraniei. Astăzi, data de 14 iulie este sărbătorită în Franța ca Ziua Națională (La Fête Nationale), simbolizând libertatea, egalitatea și fraternitatea și este marcată printr-o serie de evenimente festive și ceremonii.

Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi:

Nașteri 🎂

🎂1858: Emmeline Pankhurst 🇬🇧 reprezentantă a mișcării radicale feministe, militantă care a luptat pentru drepturile femeii. A înființat, împreună cu alte patru femei și fiica ei, organizația cu vederi radicale „Women’s Social and Political Union”, care propaga teoria unei militări pașnice. Ideea a fost preluată de mișcarea din SUA pentru drepturile femeilor, iar mai târziu de Mahatma Gandhi, și Martin Luther King
🎂1862: Gustav Klimt 🇦🇹🎨 lider al avangardei vieneze și unul din fondatorii Secesiunii vieneze. Arta lui a contribuit în mare măsură la izbucnirea uneia din cele mai mari revoluții din istoria artei
🎂1910: William Hanna 🇺🇸📽 co-președinte și co-fondator al studiourilor „Hanna Barbera” a devenit unul din cele mai de succes studiouri de desene animate, producând seriale animate precum Familia Flintstone, The Huckleberry Hound Show, Familia Jetson, Scooby-Doo, Ștrumfii, și Ursul Yogi
🎂1913: Gerald Ford 🇺🇸🗣 al 38-lea președinte al SUA
🎂1918: Ingmar Bergman 🇸🇪🎥 unul dintre cei mai influenți regizori de film ai celei de-a doua jumătăți a secolului 20
🎂1942: Javier Solana 🇪🇸🗣 Secretar General al NATO (1995–1999). Din 1999 până în 2009, a exercitat funcțiile de Înalt Reprezentant al UE pentru Politică Externă și de Securitate Comună, Secretar General al Consiliului Uniunii Europene și Secretar General al Uniunii Vest-Europene
🎂1958: Dumitru Sechelariu 🇷🇴🗣
🎂1958: Mircea Geoană 🇷🇴🗣
🎂1967: Mădălina Manole 🇷🇴🎤 Suferea de depresie după nașterea băiatului ei, în 2010 a avut trei tentative eșuate de suicid. A decedat în 14 iulie 2010, chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani

Decese 🕯

🕯️1881: Billy the Kid 🇺🇸🔫 tâlhar și infractor american din Vestul Sălbatic
🕯️1967: Tudor Arghezi 🇷🇴✒️
🕯️2010: Mădălina Manole 🇷🇴🎤

Evenimente📋

📋🇫🇷 Ziua națională a Franței; Ziua căderii fortăreţei pariziene Bastilia (închisoare de stat din secolul al XV-lea, simbol al absolutismului regal), 1789

Calendar 🗒

🗒1456: Lupta navală de la Slankamen (pe Dunăre); flota guvernatorului Ioan de Hunedoara înfrânge flota turcă și reușește să trimită ajutoare în trupe, arme și alimente celor asediați la Belgrad
🗒1582: A fost tipărită Palia de la Orăștie, prima traducere românească a cărților „Genezei“ și „Exodului“. Lucrarea a fost tipărită la Orăștie de meșterul-tipograf Șerban, fiul diaconului Coresi
🗒1700: A fost semnat Tratatul de pace de la Constantinopol între Rusia și Turcia, prin care Marea Azov a fost atribuită Rusiei
🗒1789: Căderea Bastiliei a marcat începutul Revoluției franceze
🗒1933: În Germania, toate partidele politice, cu excepția celui nazist, au fost scoase în afara legii
🗒1947: Afacerea Tămădău: Un grup de zece conducători ai PNȚ, în frunte cu Ion Mihalache, vicepreședinte, Nicolae Penescu, secretar general, și Nicolae Carandino, director la ziarul „Dreptatea“, a fost arestat pe aeroportul din Tămădău, la 46 de km de București, sub acuzația de „fugă într-o țară străină“
🗒1965: Mariner 4 zboară în apropiere de Marte și face primele fotografii de aproape ale unei alte planete
🗒1969: SUA: Sunt retrase oficial din circulație bancnotele de 500$, 1000$, 5000$ și 10000$
🗒1980: Au fost inaugurate lucrările de construcție a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă
🗒2002: Președintele francez Jacques Chirac scapă neatins dintr-o tentativă de asasinat în timpul festivităților de Ziua Bastiliei
🗒2015: Oamenii de știință de la Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva au anunțat descoperirea unei noi particule subatomice numită pentaquark

CITEȘTE ȘI:

13 IULIE, calendarul zilei: Patrick Stewart împlinește 85 de ani, Harrison Ford 83/ Moare Shannen Doherty, acum un an

12 IULIE, calendarul zilei: Se naște fondatorul Kodak/ Moare Kelly Preston Travolta

11 IULIE, calendarul zilei: Giorgio Armani împlinește 91 de ani/ Bill Clinton vizita pentru 8 ore Bucureștiul

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Erwin Schrödinger și „pisica” care a schimbat fizica: povestea unui laureat Nobel exilat de naziști