Prima pagină » Actualitate » 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române | Ceremonii dedicate sărbătoririi a 162 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească

24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române | Ceremonii dedicate sărbătoririi a 162 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească

24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române | Ceremonii dedicate sărbătoririi a 162 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească

Ziua Unirii Principatelor Române se sărbătorește la data de 24 ianuarie, marcând momentul unirii Moldovei cu Ţara Românească (1859) sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).

Ziua Unirii Principatelor, 24 ianuarie, va fi marcată duminică în garnizoanele din ţară prin ceremonii militare şi religioase, dar fără ca participanţii să se prindă în Hora Unirii, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

162 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române

MApN va organiza duminică, împreună cu autorităţile locale, în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor, ceremonii militare şi religioase cu ocazia sărbătoririi a 162 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.

„Din motive de securitate sanitară, participanţii la evenimente nu se vor prinde în Hora Unirii, aşa cum se întâmpla în anii anteriori”, a transmis, printr-un comunicat, MApN.

Conform acestuia, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, vor participa, de la ora 12.30, la ceremonia depunerii de coroane şi jerbe de flori la Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată în Dealul Patriarhiei Române din Bucureşti.

„Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu autorităţile locale, organizează, duminică, în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor, ceremonii militare şi religioase cu ocazia sărbătoririi a 162 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române”, a transmis Ministerul apărării Naţionale.

Ludovic Orban va fi prezent la manifestările organizate la Focşani, care vor începe în jurul orei 12,45. Anca Dragu va participa, la ora 12,30, la ceremonia desfăşurată la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată în Dealul Patriarhiei Române din Bucureşti, unde va depune o coroană de flori, relatează Agerpres.

Slujbă în Dealul Mitropoliei, locul unde s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române

La Sfânta Liturghie oficiată duminică în Catedrala Patriarhală vor fi pomeniţi domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi toţi cei care, în urmă cu 162 de ani, au înfăptuit Unirea Principatelor Române în clădirea Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei.

Duminică, 24 ianuarie, se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, moment esenţial din istoria poporului român, ideal istoric încununat la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei şi ca Domnitor al Ţării Româneşti într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul căreia se află astăzi Palatul Patriarhiei.

De aceea, la Sfânta Liturghie oficiată duminică, în Catedrala Patriarhală, vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.

„După Sfânta Liturghie, începând cu ora 12.00, va fi săvârşită slujba de TE DEUM ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională, la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ”, anunţă reprezentanţii Bisericii Ortodoxe.

După oficierea slujbei de TE DEUM, va fi depusă o coroană la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din apropierea Catedralei Patriarhale.

De asemenea, în ziua de 24 ianuarie 2021, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de TE DEUM în toate bisericile din Patriarhia Română, precum şi comemorarea celor care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.

La sfârşitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un oraș din România a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi