Prima pagină » Actualitate » Activistul Daniel Bodnar crede că cineva a vrut să-l elimine! „Nu a fost un simplu accident”

Activistul Daniel Bodnar crede că cineva a vrut să-l elimine! „Nu a fost un simplu accident”

Activistul Daniel Bodnar crede că cineva a vrut să-l elimine! „Nu a fost un simplu accident”

Activistul de mediu Daniel Bodnar a postat pe Facebook un mesaj prin care spune că accidentul pe care l-a suferit recent nu a fost „un simplu accident”, sugerând că o mână criminală ar fi pus la cale eliminarea sa! Acesta mai spune că primește în continuare amenințări.

„Amenințările la adresa mea și a familiei continuă!

În toată perioada după accident au fost foarte multe mesaje de amenințare, pe care le-am redirecționat la poliție.

Și astăzi socrul meu a fost amenințat prin SMS de cineva din Putna și nu se mai poate continua așa. Avem suficientă durere. Eu am început să mă simt mai bine psihic și mă voi interesa de accident de acum.

„Nu știu ce a fost, eu am fost inconștient după accident și până acum nu am avut puterea să mă gândesc și la cauzele accidentului”

Am și eu dreptul să-mi pun semne de întrebare, analizele la sânge nu-mi vin, tot drumul spre casă eram somnoroși deși era o distanță scurtă. Oare ce se întâmplă? Nu știu ce a fost, eu am fost inconștient după accident și până acum nu am avut puterea să mă gândesc și la cauzele accidentului șoferului. Ne-a interesat să găsim soluții pentru recuperarea sănătății mele, iar domnul ministru m-a sunat când eram în spital la Iași și mi-a spus că știe de situație și se va face ancheta, dar lui Dani șoferul i s-a spus că dosarul va continua când eu ies din spital, dar până atunci toate probele dispar…

„Așa se întâmplă și cu anchetele din păduri, strâng probe când nu se mai pot strânge și nu se găsesc infractorii”

Așa se întâmplă și cu anchetele din păduri, strâng probe când nu se mai pot strânge și nu se găsesc infractorii. Cred că trebuia atunci verificată mașina, unii spun că poate au pus pastile sau praf pentru somn pe unde intră aerul în mașină, alții spun că s-a umblat la direcție. Nu am verificat eu mașina, dar la câte probleme am avut cu mafia lemnului poliția trebuia să-și pună semne de întrebare și să facă expertize, dar ei erau interesați dacă eu am băut alcool deși eram PASAGER în mașină”, a scris pe pagina sa Daniel Bodnar.

Activistul de mediu spune însă că accidentul lui ar putea fi unul provocat de o mână criminală!

„Și eu și Dani nu adormeam așa ușor în mașină niciodată”

„Tind să cred că nu a fost un simplu accident… Și eu și Dani nu adormeam așa ușor în mașină niciodată. Eram obișnuiți cu drumurile lungi.

Dorința mea după accident către poliție a fost să-mi vină analizele la sânge că este dezonorant pentru mine să se creadă că eu am băut alcool atunci, dar nici până acum nu a venit rezultatul.

Joi voi începe recuperarea!”, a mai scris Daniel Bodnar.

Daniel Bodnar, grav rănit într-un accident rutier! Activistul de mediu era pasager în mașina condusă de un alt coleg

Activistul de mediu Daniel Bodnar a fost rănit grav într-un accident rutier, în ianuarie, pe raza comunei Sucevița.

Acesta era pasager în mașina condusă de un alt activist de mediu, Daniel Ghinghiloschi, scrie b1.ro, citând presa locală. Șoferul a pierdut controlul volanului bolidului BMW și a lovit un podeț și poarta unei case.

Daniel Bodnar a fost grav rănit în accident

Ghinghiloschi a scăpat cu răni mai ușoare, dar Bodnar a fost grav rănit. Activistul a fost diagnosticat preliminar cu „fractură de coloană lombară, paraplegie și fractură complexă la o gleznă”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea