Prima pagină » Actualitate » Adrian Câciu, ANUNȚ despre primele profesorilor. Când vor beneficia cadrele didactice de sumele de 1.500 de lei

Adrian Câciu, ANUNȚ despre primele profesorilor. Când vor beneficia cadrele didactice de sumele de 1.500 de lei

Ruxandra Radulescu
Adrian Câciu, ANUNȚ despre primele profesorilor. Când vor beneficia cadrele didactice de sumele de 1.500 de lei

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat la sfârșitul ședinței de Guvern că a semnat ordinul de ministru pentru ca profesorii să beneficieze de primele, în valoare de 1.500 de lei, în luna octombrie. 

Adrian Câciu a declarat, la sfârșitul ședinței de Guvern, că profesorii vor beneficia de primele în valoare de 1.500 de lei, în luna octombrie. Câciu a mai precizat personalul nedidactic va avea parte de o primă de 500 de lei. Acesta a adăuga că a semnat deja ordinul de ministru.

„Pentru prima didactică, da, în luna octombrie. Deja am semnat ordinul de ministru. Aşteptăm în luna septembrie până la final să ne vină listele cu beneficiari de la Ministerul Educaţiei. Prima didactică se va acorda în acelaşi cuantum ca şi anul trecut, 1.500 de lei, precum şi prima pentru personalul nedidactic, în valoare de 500 de lei. La finalul lunii octombrie, beneficiarii din sistemul de educaţie vor primi aceste sume”, a declarat Adrian Câciu.

Citește și:

Adrian Câciu, despre finanțarea METROULUI de la Cluj: „Așteptăm decizia Comisiei Europene”

Adrian CÂCIU analizează ciclul electoral 2020-2024: Inflația și puterea de cumpărare în prim-plan

Ministrul Investiţiilor exclude creșterea TVA: Nu vom face asta, ar duce România în RECENSIUNE

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! Pe ce dată vine iarna în România
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
„Copleșit de iubirea voastră”: Reacția lui Călin Georgescu din spatele gratiilor
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ