Alain Delon, ultima scenă

Vestea că actorul francez Alain Delon a plecat din această lume, spre lumi pe care încă nu le cunoaștem, a tulburat mai toate scenele acestei planete, care, în rest, se dezvață, ușor, ușor de bunul obicei de a suferi cum se cuvine, atunci când vreo tristețe mare se abate asupra noastră. Nu mai știm și nici nu mai vrem să se vadă că ne e greu, că avem inimile pe jumătate lovite, nu mai avem forța de a plânge atunci când ne vede cineva, nu mai vine nicio furtună distrugătoare în ochii noștri, trec doar ușoare adieri de vânt, care pot fi cu ușurință ignorate. Se merge prea ușor mai departe. Indiferent de magnitudinea pierderilor pe care le suferim.

La dispariția lui Delon, parcă a existat ceva mai mult. În toate colțurile lumii. De la București, la Lisabona. Și-napoi. Parcă, în ciuda vârstei sale – s-a stins la 88 de ani – și a nenumăratelor testamente rostite în spații publice, nu ne venea să credem că, la următoarea mare scenă pe care se vor acorda premii pentru întreaga carieră, marele Delon nu va mai putea apărea de după cortină, cu un trandafir roșu în palme și cu mulți trandafiri de oferit, din priviri, frumoaselor doamne care îl aplaudă.

CONTROVERSĂ Trump l-a asigurat pe Netanyahu că va sprijini atacurile Israelului asupra Iranului dacă negocierile nucleare eșuează

22:53

CONTROVERSĂ Un fost cercetător al Anthropic care se ocupa de „dresarea” AI-ului trage un semnal de alarmă: „Inteligența artificială este un pericol existențial”

22:31

Ascultăm „Paroles, paroles”, duetul său atât de cunoscut cu Dalida. Nu plângem. Dar bate singurătatea mare în ferestrele noastre. Și mai bate o întrebare: ce va fi de mâine încolo?

Pe cine va mai pierde marea industrie cinematografică? Cum își va reveni din șocurile acestea marele ecran? Își va reveni vreodată, cu adevărat? Pe cine aducem în locul lor? Care e noul Alain Delon? Nu ca frumusețe, pentru că, de atâtea ori, copil fiind, am auzit că altul mai frumos ca el nu se va mai naște. Măcar ca farmec, măcar ca polivalență, măcar ca talent.

În 2019, la Cannes, primea un mare premiu pentru întreaga sa carieră: „Pentru mine, este mai mult decât sfârșitul unei cariere. Este sfârșitul unei vieți. Simt că primesc un tribut postum în timp ce sunt în viață”, spunea, emoționat, evident, de cele pe care le trăia postum, încă din timpul vieții.

Dar artiști ca Alain Delon nu cred că știu că vor pleca de tot vreodată. Nu cred că se pot obișnui cu acest gând, deloc comod, că urmează despărțiri definitive. Nici la 83, nici la 88 de ani. Niciodată. Pentru că, așa cum posta inspirat pe o pagină de socializare un domn, fost ministru de externe, actual prieten al culturii și al literaturii, știrea că Alain Delon a murit este un fake-news.

N-are cum să moară un astfel de artist, lumea nu se poate despărți de imaginea sa, de talentul și frumusețea sa nicicând. Iar noi, rude îndepărtate de-ale sale, dacă tot am lăsat să ne miște o astfel de știre „falsă”, să ne uităm pe aici, prin ograda noastră deloc mică, și să ne gândim dacă nu cumva suntem datori unor oameni care îi seamănă atât de bine lui Alain Delon cu un semn de prețuire, de grijă, de respect.

Azi, cât încă suntem, azi, cât încă sunt. Pentru că pe ziua de mâine nu suntem niciodată stăpâni.

Citește și:

Dinu Săraru ne vede

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?

Săptămâna altfel, săptămâna la fel