Prima pagină » Actualitate » ANSVSA, decizie RADICALĂ pentru restaurantul din Reghin, unde s-a organizat „BALUL ÎNSURAȚILOR” / Produse expirate din 2022, oameni ajunși la spital

ANSVSA, decizie RADICALĂ pentru restaurantul din Reghin, unde s-a organizat „BALUL ÎNSURAȚILOR” / Produse expirate din 2022, oameni ajunși la spital

ANSVSA, decizie RADICALĂ pentru restaurantul din Reghin, unde s-a organizat

Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au suspendat activitatea restaurantului din Reghin care a organizat „Balul însuraţilor”, eveniment la care peste 30 de persoane au acuzat stări specifice toxiinfecţiei alimentare. Personalul care a pregătit mâncarea urmează să fie testat pentru a se stabili dacă vreunul dintre angajaţi a fost purtător de bacterii patogene. 

Potrivit ANSVSA, la evenimentul „Balul Însuraţilor” din Reghin, au participat aproximativ 350 de persoane, iar 37 dintre acestea au prezentat simptome specifice unei toxiinfecţii alimentare, 29 fiind transportate la Spitalul din Reghin.

Potrivit surselor Gândul, locația – SC Gliga Company SA Reghin – ar aparține deputatei PSD Dumitrița Gliga și tatălui său, politicianul Vasile Ghiorghe, fost parlamentar PSD. Deputata și tatăl său așteaptă momentan rezultatele probelor alimentare de la laborator.

Inspectorii sanitar-veterinari au prelevat mostre din alimentele servite

În cadrul verificărilor, inspectorii sanitar-veterinari au prelevat mostre din alimentele servite, acestea fiind trimise pentru analize de laborator la Laboratorul Sanitar-Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş, pentru a determina o eventuală contaminare.

Inspectorii DSVSA Mureş au demarat o anchetă epidemiologică pentru a identifica sursa posibilă a contaminării”, anunţă, duminică, printr-un comunicat, ANSVSA.

Au fost de asemenea verificate condiţiile de igienă, modul în care au fost preparate, depozitate şi servite alimentele, pentru a identifica eventuale nereguli.

„Ca urmare a constatărilor, DSVSA Mureş a emis o Ordonanţă de Suspendare a Activităţii pentru unitatea respectivă”, anunţă ANSVSA, potrivit news.ro.

Inspectorii ANSVSA au făcut totodată o evaluare a riscurilor de contaminare

„În colaborare cu DSP şi ISU, inspectorii DSVSA monitorizează în continuare situaţia pentru a preveni extinderea incidentului şi a asigura siguranţa consumatorilor. De asemenea, personalul care a pregătit mâncarea urmează să fie testat pentru a verifica dacă a fost purtător de bacterii patogene”; se arată în comunicatul instituţiei.

Documentul precizează că autorităţile desfăşoară în continuare ancheta epidemiologică pentru a stabili cu exactitate cauza îmbolnăvirilor, iar rezultatele analizelor de laborator şi concluziile anchetei urmează să fie comunicate public în zilele următoare.

„O mizerie de nedescris în bucătărie, în spaţiile de pregătire a preparatelor”

Cristian Popescu-Piedone, preşedintele ANPC, a declarat că la restaurantul din Reghin – de unde zeci de clienţi au ajuns la spital cu suspiciuni de toxiinfecţie alimentară – inspectorii ANPC au găsit alimente neconforme şi ”o mizerie de nedescris” în bucătărie.

Șeful ANPC s-a referit la ”o situaţie de nedescris” în cadrul spaţiilor alimentare, în ceea ce priveşte depozitarea şi temperaturile la care erau păstrate alimentele.

”S-au găsit alimente neconforme, atât în mâncarea servită consumatorilor, cât şi în spaţiile de depozitare, o mizerie de nedescris în bucătărie, în spaţiile de pregătire a preparatelor care urmeau să iasă în consumul public”, a declarat oficialul.

„Acţiunea de control va continua în perioada următoare”

Cristian Popescu-Piedone a relatat că a aflat despre situaţia de la Reghn de la un prieten care locuieşte vizavi de estaantl de la cae zeci de persoane au ajuns la spital.

”În urma acţiunii de control desfăşurate la faţa locului, s-a procedat la sigilarea spaţiilor de depozitare şi la oprirea temporară a prestării de servicii de alimentaţie publică. Reprezentanţii instituţiilor implicate în această acţiune acţionează pe culoarele de competenţă, în vederea verificării respectării reglementărilor în vigoare. Acţiunea de control va continua în perioada următoare”, a anunţat ANPC.

Oprirea temporară a serviciilor până la remedierea tuturor deficiențelor

Acțiunea de control va continua în perioada următoare, iar detalii suplimentare vor fi comunicate pe parcursul zilei de mâine.

  • S-au retras 45,75 kg preparate (sigilii)
  • Răcitoare nespecifice în care se păstrau preparate alimentare (Coca Cola, Ciuc)
  • Lipsă cântar verificat și omologat
  • Produse cu ddm depășiți 2022 (sosuri ciocolată )
  • Pastile pentru dezinfectat expirate din 2018
  • Mobilier nespecific în bucatarie
  • Mobilier bucătarie cu rugină
  • Pentru produsele neservite (care urmau a fi servite) a fost aplicata măsură de reținere oficiala de către DSVSA

CITIȚI ȘI:

De la „BALUL ÎNSURAȚILOR” direct la spital. Zeci de persoane, suspectate de toxiinfecție alimentară. Șeful ANPC: „Mizerie de nedescris în bucătărie”

Plan ROȘU de intervenție la Balul Însuraților din Reghin. Zeci de oameni au ajuns la spital acuzând stări de rău

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ilie Bolojan la lansarea noii ediții a Studiului Economic al OCDE pentru România: „Aderarea la OCDE va deveni o realitate anul acesta, dar nu ca un obiectiv în sine, ci ca un mijloc”
Digi24
Cum a răspuns Călin Georgescu la întrebarea din ce bani trăiește. Misterul surselor de finanțare ale fostului candidat la președinție
Cancan.ro
Amantlâc! Bogdan Stancu s-a cuplat cu o celebră prezentatoare TV, deși e căsătorit. Avem imaginile incendiare
Prosport.ro
FOTO. „Ești perfectă”. Apariției vedetei i-a extaziat pe fani
Adevarul
Cât mai are România de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Irakul și Mozambicul și-au plătit o parte din datorii
Mediafax
Șeful OCDE: Datoria publică a României va crește la 61,5% din PIB anul acesta / La cât se preconizează că va scădea rata inflației în 2027
Click
Prăjitură turnată cu mere de post. Un desert simplu și economic, ideal în post
Digi24
„Veţi vedea curând”. Iranul dezminte afirmaţiile lui Hegseth şi spune că „nu există nicio problemă” cu liderul Mojtaba Khamenei
Cancan.ro
O mare fabrică din România se închide după decenii de activitate. Peste 800 de angajați riscă să rămână fără loc de muncă
Ce se întâmplă doctore
Leonard Miron a ajuns de nerecunoscut. Transformare şocantă a fostului prezentator TV. A slăbit peste 60 de kg
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Primul oraș din România cu radare fixe e-Sigur. Amenzile ajung acasă în câteva zile
Descopera.ro
Cea mai veche peșteră din lume este mai bătrână decât dinozaurii!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La farmacie: - Aveți medicamente anti-potență? -La ce vă trebuie?
Descopera.ro
Cum îți organizezi casa fără stres și fără cheltuieli inutile