Prima pagină » Actualitate » ANUNȚ important privind profitul celui mai mare furnizor de energie electrică. Statul român este cel mai mare acționar

ANUNȚ important privind profitul celui mai mare furnizor de energie electrică. Statul român este cel mai mare acționar

ANUNȚ important privind profitul celui mai mare furnizor de energie electrică. Statul român este cel mai mare acționar
Contor de energie electrică

Profitul net al furnizorului Electrica SA a scăzut cu 40,3 milioane de lei în primele șase luni ale acestui an, față de prima jumătate a lui 2023, arată rezultatele financiare publicate de companie marți. Potrivit specialiștilor, scăderea vine pe un fond al diminuării veniturilor operaționale, în principal pe partea de furnizare de energie, unde câștigurile sale au fost mai mici cu 757,2 milioane de lei.

Deși Electrica acționează și ca distribuitor, mai mult de două treimi din veniturile sale vin din activitatea de furnizare, după cum arată documentul.

Mai exact, în primul semestru al acestui an, scăderea prețurilor la energie electrică, inclusiv pe piața pentru ziua următoare, a dus și la o scădere a veniturilor din subvenții, în contextul în care prețul este plafonat pentru consumatorii finali, potrivit ziare.com.

  • Veniturile din furnizare au însumat 2,94 miliarde de lei în prima jumătate a acestui an. Cantitatea de energie furnizată de companie a scăzut cu 3,1%, ajungând la 3,8 terawați-oră.
  • Pe parte de distribuție, volumul energiei a crescut cu 4,9%, în timp ce veniturile companiei au ajuns la 2,24 miliarde de lei, o creștere de 15% față de primul semestru al anului trecut. Electrica este cel mai mare furnizor, având o cotă totală de piață de peste 16%.
  • Statul român este cel mai mare acționar, cu 49,8% dintre acțiuni, conform informațiilor disponibile la finalul lunii iulie.

Veniturile pe segmentul de distribuție au crescut

Pe segmentul de distribuție, veniturile au crescut cu aproximativ 292,0 mil. RON (sau 15,0%), ajungând la 2.244,4 mil. RON, de la 1.952,4 mil. RON în primul semestru al anului 2023, în principal datorită creșterii tarifelor.

În T2 2023 au crescut tarifele de distribuție cu aproximativ 20% (26,1% în zona Muntenia Nord; 21,5% în zona Transilvania Nord și 10,9% în zona Transilvania Sud) față de tarifele din T1 2023, prin Ordin ANRE nr. 27/2023, iar începând cu 1 ianuarie 2024, tarifele s-au majorat prin Ordin ANRE 115/2023 cu aproximativ 5,8% comparativ cu cele din T2 2023.

„Efectul pozitiv al acestei majorări a fost completat de creșterea volumelor de energie electrică distribuită cu aproximativ 4,9%, precum și de creșterea veniturilor recunoscute în conformitate cu IFRIC 12 (recunoscute pe baza stadiului de execuție a lucrărilor, conform politicii contabile privind recunoașterea investițiilor în rețea în legătură cu acordurile de concesiune). Contribuția segmentului de distribuție de energie electrică la veniturile consolidate ale Grupului este de 29,6%”, se prezintă în comunicat.

Acțiunile companiei sunt deținute în proporție de 48,7% de statul român, prin Ministerul Energiei

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piața de distribuție, furnizare și producție a energiei electrice din România, precum și unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul serviciilor energetice. Compania oferă servicii la aproximativ 3,9 milioane de utilizatori și are o arie de cuprindere națională – cu organizare în trei zone pentru distribuția energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, și pe cuprinsul întregii țări pentru furnizarea energiei electrice și pentru întreținere și servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din București și Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuției și furnizării energiei electrice.

În prezent, acțiunile companiei sunt deținute în proporție de 48,7% de statul român, prin Ministerul Energiei, 45,4%, persoane juridice, și 5,7%, persoane fizice.

CITIȚI ȘI:

Electrica a ajuns la o valoare de piață de peste 5,2 miliarde de lei, la 10 ani de la listarea la Bursa de Valori București și London Stock Exchange

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Buldozerele au intrat în centrul Timișoarei! Zona se schimbă
Digi24
„Am fost destul de surprinși”. Ce a scos la iveală analiza resturilor unei rachete Oreșnik lansate asupra Ucrainei în ianuarie
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', predicții TULBURĂTOARE pentru restul anului 2026. A prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, iar acum...😲
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie. Imagini hot de pe plaja din Grecia
Adevarul
Ce înseamnă pentru români facturile calculate în euro
Mediafax
Au fugit de litoralul românesc! Românii fac coadă la vacanțele premium din Bulgaria
Click
Horoscop 29 mai - 5 iunie. Racii au de luat o decizie grea, Balanțele au parte de evoluție profesională și șanse de câștig suplimentar
Digi24
Fost analist CIA: „Sunt absolut sigur că Putin a aprobat ideea ca dronele rusești să poată fi folosite împotriva României”
Cancan.ro
Ea este Cristina Buburuzanu, asistenta UPU care a murit într-un accident cumplit. Soțul și fiul, în stare gravă la spital 😢
Ce se întâmplă doctore
A ignorat luni întregi un nodul la sân. La 21 de ani, tânăra a ajuns la operație cu o tumoră de aproape 2 kilograme
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
TOP 5 trasee pe care să le parcurgi cu mașina în minivacanța de Rusalii
Descopera.ro
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
Otrăvirea câinilor ca formă de conflict între vecini. Ce spun psihologii despre acest tip de violență