Prima pagină » Actualitate » Avertismentul șefei INSP: „Restricțiile care intră în vigoare azi vor fi evaluate la două săptămâni și vor fi înăsprite, dacă numărul cazurilor crește”

Avertismentul șefei INSP: „Restricțiile care intră în vigoare azi vor fi evaluate la două săptămâni și vor fi înăsprite, dacă numărul cazurilor crește”

Avertismentul șefei INSP: „Restricțiile care intră în vigoare azi vor fi evaluate la două săptămâni și vor fi înăsprite, dacă numărul cazurilor crește”
Medicul Adriana Pistol, INSP: „Tulpina britanică e cam peste tot. Interesul devine mare pentru celelalte” / Sursă Foto: Mediafax

Valul cinci al pandemiei de COVID ar putea fi mai scurt decât precedentele, însă am putea depăşi un milion de infectări în această perioadă, anunță secretarul de stat în ministerul Sănătăţii, Adriana Pistol.

„Cu cât merge exponenţial şi creşte foarte mult, cu atât cuprinde un număr mai mare din populaţie pe care vrem, nu vrem îi imunizează şi atunci sigur că se va duce mai mult în jos. De obicei, valurile epidemice care cresc atât de brusc şi coboară brusc şi nu durează foarte mult. Minim două luni va dura”, a spus Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii într-un interviu la Digi 24.

Pistol: „Ne vom putea gândi la alte tipuri de restricții”

Dacă numărul infectărilor va creşte foarte mult, restricţiile care au intrat în vigoare de sâmbătă, 8 ianuarie, ar putea fi înăsprite, a mai declarat medicul epidemiolog.

În mod sigur, pentru aceste restricții, care au fost făcute de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, există mari șanse să sufere modificări. Evaluarea se va face cel puțin la două săptămâni, astfel încât să vedem care este extinderea și să vedem dacă există nevoia modificării acestor restricții. Întotdeauna, aceste restricții trebuie gândite atât din punct de vedere al sănătății publice, dar și din punct de vedere economic și social. Nu putem privi lucrurile numai dintr-un singur punct de vedere. Dar dacă severitatea se dovedește mai mare, dacă spitalele vor fi supraaglomerate, dacă numărul de decese va fi foarte mare, sigur că atunci ne vom putea gândi la alte tipuri de restricții, cum au mai fost: circulația pe timpul nopții; acum, de pildă, și nevaccinații se pot duce la magazine. Vedem dacă ajungem din nou în acele restricții care au funcționat în valul anterior”, a mai declarat șefa INSP în interviul pentru Digi24.

Peste un milion de infectări în valul cinci în România

Adriana Pistol a avertizat că este posibil să avem peste un milion de cazuri în acest val, însă totul depinde de respectarea măsurilor.

„Ne așteptăm, dar există posibilitatea să fie mai mult de un milion, dar acest lucru e dependent de respectarea tuturor măsurilor, de ce facem fiecare dintre noi”, a spus Adriana Pistol.

Întrebată dacă 2022 va fi anul ieşirii din pandemie, șefa INSP a răspuns că ”nu este bine să facem astfel de previziuni”.

Apariţia acestei noi tulpini Omicron mă face să fiu circumspectă, încât prefer să mă abţin, pare că totuşi acest virus are capacităţi de dobândire a tot felul de mutaţii încât este periculos să speculăm. Să fie cum e gripa există șanse foarte mari. Există studii care arată deja o oarecare sezonalitate a circulării virusului”, a spus Pistol.

Ce restricții intră în vigoare începând de sâmbătă

Guvernul menţine propunerea CNSU privind participarea persoanelor la activităţi până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Participarea persoanelor va fi permisă în limita a 30% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori.

De la această regulă sunt exceptaţi operatorii economici a căror activitate de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase, unde este permisă participarea până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Aceşti operatori economici sunt restricţionaţi la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în situaţia în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Aceeaşi măsură se aplică şi în ceea ce priveşte activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora, menţionează Guvernul.

Reguli pentru masca de protecție

Masca de protecție de tip medical sau FFP2 va fi folosită, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, conform Hotărârii de Guvern.

Excepție fac următoarele categorii de persoane:

a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
b) persoanele care sunt singure în birou;
c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;
f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Continentele Pământului pierd apă dulce într-un ritm alarmant. Avertismentul Băncii Mondiale
Digi24
Rusia oferă primele detalii despre presupusul atac ucrainean asupra reşedinţei lui Putin. Cum descrie Moscova evenimentele
Cancan.ro
O nouă descoperire uluitoare în cazul Rodicăi Stănoiu, după substanțele afrodisiace. Ce obiecte s-au ridicat din locuință
Prosport.ro
Ce mai face Arpad Paszkany. Iubita mai tânără l-a fotografiat în vila lor luxoasă din Marbella
Adevarul
Cazul unei adolescente aflată la risc de deportare din Danemarca a atras atenția lui Musk. Comentariul acestuia a suscitat un val de reacții online
Mediafax
România intră în 2026 cu accize majorate la pompă și la raft. Iată cu cât cresc lucrurile
Click
Lumea filmului, în doliu. A murit îndrăgitul actor care a jucat în cel mai bun serial din toate timpurile
Digi24
Vladimir Putin a transmis rușilor cel mai scurt mesaj de Anul Nou de la începutul războiului. Ce le-a spus dictatorul
Cancan.ro
Prima imagine cu Dan Petrescu după chimioterapie: boala l-a topit pe picioare. E de nerecunoscut
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un român va participa la Raliul Dakar 2026. În ce categorie se va înscrie acesta?
Descopera.ro
Leacuri de mahmureală: Cum faci să elimini alcoolul repede?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Adoptarea Calendarului iulian. Cine a fost iniţiatorul acestui demers