Bărbatul împușcat în picior, cu o mitralieră, de militarii care făceau trageri de antrenament în Poligonul Poplaca de lângă Sibiu, în urmă cu mai bine de opt ani, a rămas cu invaliditate. Acest incident a fost recunoscut atunci și de Ministerul Apărării, iar acest caz a ajuns în ancheta procurorilor militari, care, după două luni au închis dosarul, deoerece „vătămarea corporală nu constituie infracțiune”.
După trei ani de la acest incident, bărbatul și-a căutat dreptatea în instanță, cerând despăgubiri de 200.000 de lei. Dosarul, care fusese înregistrat la instanță chiar cu o zi înainte ca România să intre în stare de urgență din cauza pandemiei de COVID-19, a început să fie judecat abia șase luni mai târziu. Abia în decembrie 2024 Judecătoria Sibiu a finalizat cauza, după 25 de termene de judecată, în care s-au cerut expertize, s-au analizat probele părților și motivele clasării decise de Parchetul Militar Cluj. Astfel, bărbatul împușcat pe terenul lui de lângă Poligonul Poplaca a așteptat șapte luni decizia instanței, care a venit după 23 de amânări.
Incidentul acesta a avut loc pe data de 14 martie 2017, când bărbatul, în vârstă de 58 la acea vreme, mergea pe terenul său agricol din apropierea Poligonului Poplaca, îndreptându-se spre casă. Atunci, în Poligonul Poplaca se efectuau trageri de antrenament cu armament de război ale militarilor din două unități din Garnizoana Sibiu. Unul dintre gloanțele trase cu o mitralieră de calibrul 7,62 mm a ajuns în piciorul drept al bărbatului, cu toate că se afla la trei kilometri de zona de trageri.
La început, acesta a simțit o ciupitură în picior și abia seara, după șapte ore de la împușcare a ajuns la spital, unde medicii au văzut că are un glonț în gamba dreată și l-au operat de urgență. Glonțul a ajuns probă în dosarul deschis de procurorii Parchetului Militar Cluj, care însă după două luni de anchetă, în mai 2017, au clasat cauza.
Cu toate că ancheta penală a indicat că glonțul cu care bărbatul a fost împușcat ”provine de la un cartuş de calibrul 7,62 mm folosit de o armă de foc cu ţeava ghintuită”, dosarul a fost clasat de procurorii militari pe motiv că ”vătămarea corporală suferită nu constituie infracţiune”.
Ministerul Apărării anunța după incident că în Poligonul Poplaca s-au efectuat trageri cu pistolul mitralieră calibrul 7,62 mm, puşca mitralieră calibrul 7,62 mm şi mitraliera calibrul 7,62 mm, însă preciza că primăriile comunelor aflate în vecinătate au fost anunțate, ca să atenționeze populația că este interzisă pătrunderea, între orele 08:00 și 17:00, în zona de securitate a poligonului. În plus, a fost asigurată și paza zonei, cu santinele și observatori, în foișoarele din poligon.
La aproape trei ani de la închiderea dosarului de către procurorii militari, bărbatul împușcat pe terenul lui a deschis un dosar civil în care a cerut daune de la Ministerul Apărării.
În dosarul ajuns pe masa judecătorilor la data de 16 martie 2020, bărbatul a spus că cere despăgubiri pentru suferintele fizice și psihice la care a fost supus în urma împușcării sale cu un glont de armă militară, ca urmare a tragerilor efectuate de UM 01473 și UM 01606 în Poligonul Poplaca, în data de 14 martie 2017, între orele 13:30 și 14:10.
După operație, bărbatul a avut nevoie de 70-80 de zile de îngrijiri medicale, iar vindecarea a durat 9 luni, vreme în care nu a putut să muncească, a stat în concedii medicale și în final a fost încadrat în gradul 3 de invaliditate, cu reducerea a jumătate din capacitatea sa de muncă. A considerat, în acest caz, că daunele de 200.000 de lei cerute sunt rezonabile și echitabile chiar dacă ”nu vor putea acoperi niciodată prejudiciul care îi va impieta restul vieții și al sănătății.
Dar Ministerul Apărării a susținut că acțiunea este netemeinică, deoarece UM 01473, care administrează Poligonul Poplaca, a anunțat autoritățile locale, înaintea zilei în care s-au efectuat tragerile cu muniție de război, să ia măsuri și să anunțe populația din zonă să nu intre în zona restricționată în timpul desfășurării activităților militare.
În plus, a susținut MApN, UM 01473, care administrează Poligonul Poplaca, a anunțat autoritățile locale, înaintea zilei în care s-au efectuat tragerile cu muniție de război, să ia măsuri și să anunțe populația din zonă să nu intre în zona restricționată în timpul desfășurării activităților militare.
Analizând toate probele din dosarul procurorilor militari, Judecătoria Sibiu a apreciat că, deși era anunțat că este interzisă intrarea în zona tragerii, în 14 martie 2017, între orele 09:30 și 16:30, acesta se afla, la ora 13:30, când a fost împușcat în picior, în perimetrul de siguranță al poligonului.
Judecătorul susține că sunt dovezi care indică că unitățile militare au asigurat paza zonei, iar bărbatul împușcat nu putea ajunge aproape de poligon decât ”în cazul în care acesta ar fi pătruns în zona de siguranță, prin zone greu accesibile, care nu erau marcate ca și drumuri, fiind imposibilă identificarea acestuia în zona în care s-a produs incidentul”.
”Se reține de către instanță că reclamantul, în fapt, a avut cunoștință de exercițiile de tragere efectuate de către militari și a pătruns în zona de siguranță în mod conștient, cu intenția de a ajunge la terenul care era proprietatea acestuia, ignorând pericolul la care s-a expus”, a mai susținut instanța.
Astfel, după patru ani și trei luni de judecată și șapte luni de amânare a deciziei, în iulie 2025, instanța a considerat că vinovată pentru incidentul din 2017 de lângă Poligonul Poplaca este victima, adică bărbatul împușcat pe terenul său. El nu a primit niciun leu despăgubire pentru că a fost împușcat cu muniție de război.
”Instanța reține că părâta (UM 01473 – n.r.) și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile legale de asigurare a pazei, constatând astfel inexistența faptei licite, dar și lipsa de vinovăție, responsabilitatea aparținând exclusiv reclamantului care nu și-a luat măsurile de precauție, deși cunoștea că există acest exercițiu de trageri în poligonul Poplaca la momentul la care a pătruns în zona de siguranță”, se mai arată în motivarea deciziei Judecătoriei Sibiu, care a respins acțiunea ca ”nefondată”.
De precizat este că, decizia Judecătoriei Sibiu nu este definitivă, bărbatul împușcat putând să o conteste la instanța superioară.
Autorul recomandă: