Prima pagină » Actualitate » BREAKING NEWS. Fetiță de 14 ani, violată în grup într-un bloc în construcție din București. Opt bărbați au fost deja arestați! (EXCLUSIV)

BREAKING NEWS. Fetiță de 14 ani, violată în grup într-un bloc în construcție din București. Opt bărbați au fost deja arestați! (EXCLUSIV)

Andrei Dumitrescu
BREAKING NEWS. Fetiță de 14 ani, violată în grup într-un bloc în construcție din București. Opt bărbați au fost deja arestați! (EXCLUSIV)

Opt bărbați au fost arestați preventiv, vineri, de magistrații Judecătoriei Sectorului 2, după ce ar fi participat la violarea, în grup, a unei fetițe în vârstă de 14 ani, pe care au dus-o într-un bloc aflat în construcție. Oribila faptă a avut loc chiar în noaptea de Sf. Ștefan, după ce violatorii au racolat copila prin intermediul unui site de socializare. Aceștia au acționat după un plan bine pus la punct, iar după ce și-au batjocorit victima, au abandonat-o departe de casă.

În 2015, întreaga societate era îngrozită după ce, la Vaslui, șapte indivizi au luat de pe stradă o elevă care se îndrepta spre casă și au violat-o cu bestialitate. Pedepsele au fost și ele pe măsură, în condițiile în care făptașii au primit condamnări cuprinse între 6 și 10 ani de pușcărie.

La aproape șase ani de atunci, un nou caz, la fel de tulburător, a avut loc în Capitală, iar opt tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 28 de ani au fost arestați preventiv, vineri, de magistrații Judecătoriei Sectorului 2.

Surse judiciare au anunțat, în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO, că, anul trecut, chiar în ajunul Crăciunului, Ionuț Orbulescu, un băiat în vârstă de 18 ani, din Cernica, a abordat, pe Facebook, o fetiță de numai 14 ani, din Capitală.

Cu ajutorul unor mesaje bine meșteșugite, acesta a reușit, în decurs de trei zile, să-i sucească fetei mințile. Ca urmare, în a doua zi de Crăciun, de Sf Ștefan, copila a fost de acord să-l întâlnească.

Ionuț a venit s-o ia de acasă cu o mașină, însoțit de fratele său, Marius Orbulescu, în vârstă de 23 de ani. Ce nu știa minora, era că noul ei prieten, pe care îl cunoscuse doar prin intremediul unor fotografii și mesaje, pusese la cale un viol în grup.

După aproximativ 100 de metri, șoferul a oprit, iar în autoturism s-au urcat și Mihăiță C., de 17 ani și Daniel Viorel Orbulescu, în vârstă de 22 ani, care s-au comportat ca și cum întâlnirea ar fi fost una pur întâmplătoare.

Violatorii aveau un plan bine stabilit

În realitate, cei doi fuseseră lăsați să aștepte în zonă, pentru ca victima să nu sperie în cazul în care ar fi văzut că, în mașină, se află patru indivizi.

Ulterior, copila a fost dusă la un bloc aflat în construcție, din Pantelimon, unde Ionuț Orbulescu a condus-o până la etajul 1. Acolo, a întreținut cu ea relații sexuale, timp în care minorul Mihaiță C. a sunat alți patru bărbați. Este vorba despre Mihăiță Mihail (23 de ani), Marian Mihail (28 de ani) și Marinel Petrache (22 de ani) și Marian Daniel Nidelea (21 de ani).

După ce Ionuț a ieșit din camera în care intrase cu fata, în încăpere ar fi intrat Viorel Orbuleascu. După ce a bătut-o, aceasta ar fi obligat-o să se dezbrace și să se culce cu el.

Ulterior, au dat buzna și Marius Orbulescu și amicul său, Daniel Nidelea, care ar fi violat-o pe rând, în timp ce victima striga disperată după ajutor.

Coșmarul era, însă, abia la jumătate. După ce au terminat, violatorii au plecat și au lăsat-o pe fetiță cu ultimii patru băieți, care își așteptau rândul.

Abuzată sexual și aruncată din mașină

Pentru moment, aceștia din urmă au părut să aibă intenții bune și au anunțat-o că o vor duce acasă, cu mașina. Pe drum, trei dintre ei ar fi abuzat-o sexual, la rândul lor, după care i-ar fi cerut să întrețină relații sexuale orale, cu fiecare. Pentru că fetița a refuzat, bărbații au dat-o jos și au abandonat-o foarte departe de casă. Singurul care nu s-ar fi atins de ea, ar fi fost Mihăiță, minorul de 17 ani.

Ulterior, victima a mers la o secție de poliție, iar dosarul a fost preluat de ofițerii Biroului Agresiuni Sexuale, din cadrul Serviciul Omoruri și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Cei opt tineri au fost ridicați de acasă, joi, în urma a cinci percheziții domiciliare, iar vineri au fost arestați preventiv. Chiar dacă nu a violat-o pe fată, băiatul minor a fost acuzat, la rândul său, de complicitate la viol.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre