Prima pagină » Actualitate » GALERIE FOTO/ Peste 10.000 de persoane la Bucharest Pride 2022. Noua Dreaptă a organizat o contramanifestație

GALERIE FOTO/ Peste 10.000 de persoane la Bucharest Pride 2022. Noua Dreaptă a organizat o contramanifestație

În București a avut loc sâmbătă, începând cu ora 17:00, marșul Bucharest Pride, numele sub care este cunoscută parada minorităților sexuale și a susținătorilor acestora.

Parada s-a desfășurat pe Calea Victoriei, având ca punct final Parcul Izvor.

Organizatorii evenimentului s-au așteptat ca aproximativ 10.000 de persoane să participe, țintă care se pare că a fost atinsă.

Participanții au ajuns în jurul orei 19:00 în Parcul Izvor, unde până la ora 22:00 va fi un program muzical. Organizatorii evenimentului au anunțat că la eveniment participă la această oră 10.000 de oameni.

Ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble, a urcat pe scenă și a transmis un mesaj în limba română.

„Voi vorbi puțin, dar voi spune mult. Niciunul dintre noi nu e liber până când nu suntem liberi cu toții. Niciunul dintre noi nu va beneficia de drepturile omului până când nu vom beneficia cu toții de ele. A oferi comunității LGBT drepturi nu reprezintă o amenințare pentru nimeni. Noi toți, inclusiv guvernele noastre, trebuie să lucrăm pentru societăți inclusive, să protejăm legile tuturor. E de datoria noastră a tuturor să eliminăm inegalitatea și excluziunea. Happy Pride tuturor!”, a spus oficialul, citat de Libertatea.

Participanții s-au adunat încă de la ora 17:00 pe Calea Victoriei, între Strada Sevastopol și Strada General Gheorghe Manu.

Potrivit sursei citate, la eveniment au participat și cetățeni din Ucraina. Tina și Katia, două ucrainence refugiate în România, s-au numărat printre participanții la Bucharest Pride 2022.

„N-am mai fost niciodată la un Pride până acum, nici în Ucraina, nici în alte țări, este prima dată pentru mine”, spune Katia, într-un filmuleț publicat pe pagina de Facebook a asociației Accept.

„Vrem un spațiu sigur, vrem să luptăm pentru drepturile și libertatea noastră”, spun cele două. „Pride înseamnă să celebrezi și să lupți, în același timp, pentru drepturile persoanelor LGBT. Cred că aici, în București, ne vom bucura de un spațiu mai sigur, haideți și voi alături de noi”, a transmis Tina.

Cea de-a 18-a ediţie a Bucharest Pride, festival dedicat comunităţii LGBTI+ din România și organizat de Asociaţia ACCEPT, s-a desfăşurat în perioada 1 – 9 iulie. Evenimentul a inclus întâlniri comunitare, expoziții, filme, spectacole de teatru și dans, concerte, forumuri, dezbateri, conferinţe şi evenimente în aer liber.

Ca în fiecare an, cei de la Noua Dreaptă au organizat o contramanifestație.

Programul Bucharest Pride

Programul marșului:

  • 17:00 – 18:00 – Întâlnirea participanților pe Calea Victoriei între Strada Sevastopol și Strada General Gheorghe Manu.
  • 18:00 – 19:00 – Marșul Bucharest Pride se desfășoară pe Calea Victoriei până în Parcul Izvor. Traseu: Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Bd. Schitu Măgureanu – Pod Izvor – Parc Izvor.
  • 19:00 – 22:00 – Finalul marșului Bucharest Pride în Parcul Izvor.

„Ne bucurăm de prezența în număr mare a comunității LGBTQIA+ și a aliaților săi la evenimentele organizate în cadrul săptămânii Bucharest Pride 2022. Marșul Bucharest Pride este în continuare locul unde ne cerem drepturile ca persoane LGBTQIA+ în România. Comunitatea LGBTQIA+ din România a arătat astăzi că, în ciuda tuturor problemelor și greutăților pe care le înfruntă zilnic, are curajul și perseverența de a lupta în inima Bucureștiului pentru iubire. Anul acesta la Bucharest Pride am sărbătorit prin fiecare eveniment puterea acestei comunități, iar cei 15.000 de oameni prezenți astăzi pe Calea Victoriei au demonstrat încă o dată că împreună suntem mai puternici, iar vocile noastre nu pot să mai fie ignorate de statul român”, a declarat Alex Zorilă, organizatoarea marșului.

Tema de anul acesta a Bucharest Pride s-a concentrat pe celebrarea puterii comunității LGBTQIA+ și a sentimentului de apartenență a persoanelor față de comunitate. Timp de 9 zile, participanții s-au bucurat de peste 20 de evenimente – concerte, piese de teatru, ateliere, performance-uri și nu numai – care au explorat felurile în care comunitatea LGBTQIA+ poate să rămână unită în ciuda lipsei de drepturi egale și a tuturor lucrurilor cu care se confruntă zilnic în România.

Bucharest Pride este festivalul anual dedicat drepturilor persoanelor LGBTQI+ care integrează o săptămână de evenimente și Marșul Bucharest Pride.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Român arestat în Germania pentru TERORISM DE EXTREMĂ DREAPTĂ. Acuzat de planuri pentru „război al terorii”
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Doliu în comunitatea RXF! Luptătorul George Radu a murit! Ce s-a întâmplat cu tânărul
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Covorul roșu, spaima lui Nicușor Dan! De ce nu-l nimerește: „Nu-s formule matematice!”. Verdictul stiliștilor
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Este legal ca o mașină să fie condusă de mai mulți șoferi? În ce cazuri e obligatorie foaia de parcurs
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
O nouă descoperire răstoarnă ce s-a știut până acum despre sacrificiile incașilor