Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV VIDEO | Care a fost atmosfera la ședința solemnă a Parlamentului, dedicată Zilei de 1 Decembrie. Diana Șoșoacă, în timpul discursului unui deputat UDMR: „Antiromânilor! Ieșiți din țară imediat! Este cea mai mare jignire, este înaltă trădare!”

EXCLUSIV VIDEO | Care a fost atmosfera la ședința solemnă a Parlamentului, dedicată Zilei de 1 Decembrie. Diana Șoșoacă, în timpul discursului unui deputat UDMR: „Antiromânilor! Ieșiți din țară imediat! Este cea mai mare jignire, este înaltă trădare!”

Bianca Iliescu

Politicienii s-au reunit, luni, într-o ședinţă solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, dedicată sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie. Evenimentul a fost presărat și cu momente de isterie, după ce un scandal monstru a izbucnit direct în plenul Parlamentului. Senatoarea Diana Șoșoacă a început să țipe în timpul discursului ținut de deputatul UDMR Csoma Botond, nemulțumită de o afirmație a acestuia.

Printre invitații prezenți la ședința solemnă comună din Parlament s-au numărat Patriarhul Daniel, fostul președinte al României Emil Constantinescu, premierul Nicolae Ciucă, președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, și oficiali din corpul diplomatic.

Ședinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în Parlament, dedicată sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie

Ședinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în Parlament, dedicată sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie

Cu toate că evenimentul a fost unul grandios, în cadrul căruia personalități politice importante au ținut discursuri cu ocazia sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie, minele nu foarte entuziaste ale actualilor miniștri, prezenți în plenul Parlamentului, au putut fi cu ușurință remarcate.

Ședinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în Parlament, dedicată sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie

Ședinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în Parlament, dedicată sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie

În timp ce reprezentanții formațiunilor politice își susțineau discursurile, cei mai mulți dintre parlamentari stăteau pe telefoane și tablete, fără să schițeze vreun interes deosebit față de prezentările colegilor lor.

Ședinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în Parlament, dedicată sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie

Mulți dintre parlamentari și-au găsit de lucru în timpul ședinței solemne

Momentul care a animat atmosfera din timpul ședinței solemne comune a fost intervenția Dianei Șoșoacă, în timp ce deputatul UDMR, Csoma Botond, își susținea discursul.

Senatoarea a fost vizibil deranjată de afirmația făcută de politicianul maghiar, care a afirmat că „liderii politici și religioși ai românilor ardeleni știau foarte bine că Ardealul nu era numai românesc, ci și unguresc, săsesc și evreiesc. Și acest lucru s-a reflectat și în textul declarației de la Alba Iulia. Mulți dintre acești lideri care contribuiseră la realizarea Unirii au murit în anii ’50 în temnițele comuniste dar ne-au lăsat moștenire o declarație”.

„Este cea mai mare jignire, este înaltă trădare”

În acel moment, Diana Șoșoacă a început să țipe în plenul Parlamentului, până când vocea sa a acoperit microfonul deputatului, care s-a oprit din vorbit. „Antiromânilor! Ieșiți din țară imediat! Este inacceptabil. Rușine să-ți fie! România! Trăiască România liberă. Dați-l afară! Transilvania e România. Secuii nici măcar nu sunt unguri. Ieși afară! Nu ți-e rușine? Este cea mai mare jignire, este înaltă trădare. Este inacceptabil ce face acest ungur. Ieșiți, mă! Ridicați-vă, nu e posibil așa ceva. Rușine să vă fie că v-am acceptat în țara asta. Cere-ți scuze de la poporul român imediat! Trădătorule, antiromânule!”, au fost câteva dintre exclamațiile Dianei Șoșoacă.

Diana Șoșoacă, în timpul ședinței solemne comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în Parlament, dedicată sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie

Diana Șoșoacă, în timpul ședinței solemne comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului

Cu toate că președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a rugat-o pe Diana Șoșoacă să se oprească, aceasta nu a renunțat și a continuat scandalul din Parlament. După câteva minute în care cuvântul „trădătorilor” a fost îndelung repetat de senatoare, aceasta a decis, în cele din urmă, să pună capăt intervenției.

Ulterior, Diana Șoșoacă, a urcat la tribuna Parlamentului pentru a-și ține discursul, moment în care sala s-a golit instant. Aproape toți politicienii au părăsit plenul Parlamentului în momentul în care senatoarea a preluat cuvântul, numindu-i „trădători” pe aceștia, dar și pe cei care au vorbit despre războiul din Ucraina.

Discursul Dianei Șoșoacă, în timpul ședinței solemne comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în Parlament, dedicată sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie

Discursul Dianei Șoșoacă, în timpul ședinței solemne comune

„Îi mulțumesc Preafericitului Părinte Daniel că e aici. Și vă mulțumesc și vouă, celor care faceți un act de înaltă trădare părăsind sala. Ăștia sunteți, trădătorii României. La 104 ani de la momentul în care s-a făcut Marea Unire, România nu mai este mare, România are teritorii în afara granițelor sale. Să vii să vorbești despre Ucraina și războiul de acolo în condițiile în care avem români în Maramureșul istoric și Bucovina de Nord este inacceptabil. E un act de înaltă trădare față de România Mare”, a afirmat Diana Șoșoacă.

De asemenea, senatoarea a lansat o odă către fostul lider PRM, Corneliu Vadim Tudor, decedat în anul 2015, și i-a certat pe colegii săi pentru că nu au spus niciodată „Tatăl Nostru” în plen. Totodată, Diana Șoșoacă a adus la tribună o pereche de opinci, despre care a spus că pot să stea peste orice Parlament care nu respectă România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Cum l-a răsfățat Simona Halep pe Dorin Mateiu la Wimbledon. Ce delicatese au mâncat în saloanele elegante din Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?