Prima pagină » Actualitate » Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru PENSIE. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru PENSIE. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru PENSIE. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Completarea stagiului de cotizare la sistemul public de pensii se poate face și în 2025, dar persoanele interesate trebuie să știe că, pentru asta, este nevoie de încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii.

Conform legislației în vigoare, acest contract permite acoperirea unei perioade anterioare de cel mult 6 ani.

Perioada maximă care poate fi cumpărată

În 2025, contribuția minimă lunară pentru un astfel de contract este de 1.012,50 lei, sumă calculată ca fiind 25% din salariul minim brut pe economie, stabilit la 4.050 lei. Astfel, un an de stagiu de cotizare costă minimum 12.150 lei.

Contribuabilii au posibilitatea de a alege un venit asigurat mai mare decât salariul minim, în funcție de opțiunile personale privind cuantumul viitoarei pensii. Suma plătită va fi menționată în contractul de asigurare încheiat cu casa de pensii, iar baza de calcul rămâne proporțională cu salariul minim în vigoare la data semnării.

Conform Legii nr. 360/2023, perioada pentru care se poate încheia un contract de asigurare socială este cuprinsă între o lună și 6 ani. Contractul este valabil până la data îndeplinirii condițiilor de pensionare.

Cei interesați pot să se folosească de acest contract fie pentru completarea stagiului minim de cotizare, fie pentru a-și majora venitul asigurat, care influențează cuantumul pensiei.

Condiții pentru pensionare la limită de vârstă

Pensionarea pentru limită de vârstă se face doar după îndeplinirea a două criterii cumulative: atingerea vârstei standard de pensionare și realizarea stagiului minim de cotizare contributiv.

Începând cu anul 2025, vârsta standard de pensionare în România este de 65 de ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, pentru ambele categorii.

Stagiul de cotizare include:

  • Stagiul contributiv – perioada pentru care s-au plătit contribuții la sistemul public;
  • Perioade asimilate – cum ar fi studiile universitare;
  • Perioade necontributive recunoscute de lege.

Stagiul contributiv este relevant atât pentru pensia de limită de vârstă, cât și pentru pensia anticipată. Reducerea vârstei standard de pensionare poate fi acordată doar dacă este realizat stagiul complet de cotizare contributiv.

Documente necesare pentru înscrierea la pensie

Pensia se acordă la cerere, iar documentele solicitate se depun personal, prin reprezentant legal sau prin mandatar, la casa teritorială de pensii corespunzătoare domiciliului solicitantului.

Cererea trebuie depusă în termen de 30 de zile calendaristice de la data îndeplinirii condițiilor legale. Dacă acest termen este respectat, pensia se acordă retroactiv, din momentul îndeplinirii condițiilor. În caz contrar, drepturile se acordă de la data înregistrării cererii.

Dosarul de pensionare trebuie să conțină, după caz, următoarele documente:

  • Cerere de pensionare;
  • Carnetul de muncă (original și copie);
  • Acte de stare civilă (BI/CI, certificate de naștere și căsătorie);
  • Livret militar, diplomă de studii, adeverințe de venit, condiții de muncă și sporuri;
  • Adeverință privind neoptarea pentru continuarea activității până la 70 de ani;
  • Procura (pentru mandatari), declarație pe propria răspundere și alte acte doveditoare prevăzute de lege.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Câți bani primește un român la pensie, dacă s-a pensionat cu o vechime de 41 de ani

Cea mai mare PENSIE specială din România depășește 25.000 lei. Numărul pensionarilor de lux, în creștere față de luna trecută

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Somnul ar putea explica de ce unii oameni îmbătrânesc mai repede decât alții
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!