Prima pagină » Actualitate » Cât de îngrijit este mormântul lui Vadim Tudor la 6 ani de la moartea sa. „Era nevoie de el acum, când am ajuns chiriași la noi în țară” | GALERIE FOTO

Cât de îngrijit este mormântul lui Vadim Tudor la 6 ani de la moartea sa. „Era nevoie de el acum, când am ajuns chiriași la noi în țară” | GALERIE FOTO

Nicolae Oprea

Peste doar câteva zile, pe 14 septembrie, se împlinesc 6 ani de la moartea lui Corneliu Vadim Tudor, iar sâmbătă, pe 11 septembrie, va avea loc comemorarea acestuia la cimitir, acolo unde mormântul „Tribunului” arată foarte îngrijit, cu multe flori și cu lumânări aprinse.

„Sâmbătă la ora 10 îl vom comemora pe Vadim la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, la părintele Cărămizaru, apoi vom merge la el la cimitir. Vom fi noi, prietenii apropiați și familia. Alții, pe care i-a făcut parlamentari sau primari, vreo 400, l-au uitat”, a declarat pentru Gândul, Marius Marinescu, bun prieten cu politicianul dispărut în anul 2015.

Fostul senator Marinescu este de părere că în clasa politică românească lipsește în prezent un „Vadim”.

„Câtă nevoie ar fi fost de el acum, când am ajuns chiriași la noi în țară, cu toate scumpirile acestea uriașe. El era singurul care spunea mereu adevărul, iar acum, multă lume a ajuns la cuvintele lui”, mai susține Marius Marinescu.

Corneliu Vadim Tudor a murit pe data de 14 septembrie 2015 în urma unui infarct. Avea 65 de ani și a fost înmormântat în cimitirul Ghencea Civil, acolo unde, potrivit îngrijitorilor, fetele „Tribunului” vin aproape în fiecare zi.

„Fetele lui și soția vin aproape în fiecare zi, fac curat, stau acolo pe o bancă”

„Este cel mai îngrijit mormânt. Fetele lui și soția vin aproape în fiecare zi, fac curat, stau acolo pe o bancă”, ne-a spus unul dintre îngrijitorii cimitirului.

Pe mormânt sunt trecute versurile melodiei „Fă-mă, Doamne, o lacrimă”, scrise în urmă cu mulți ani de Vadim Tudor. Lumânările sunt mereu aprinse, iar florile proaspete nu lipsesc.

Corneliu Vadim Tudor este fondatorul Partidului România Mare, care a intrat la alegerile din 1992 în Parlamentul României, și al publicațiilor afiliate, România Mare și Tricolorul.

A fost senator de București în Parlamentul României în perioada 1992 – 2008. În anul 2000 a ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, însă, a pierdut în fața fostului președinte Ion Iliescu.

Acesta s-a stins în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău.

„Hai, Moarte, să bem o cafea…”

După decesul lui Corneliu Vadim Tudor, pe pagina sa de Facebook a fost actualizată o poezie intitulată  „ULTIMA CAFEA”, aceasta fiind și ultima creație a poetului:

„Hai, Moarte, să bem o cafea
Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată.
Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?
E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce cîştigi?
Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?
Hai să-ţi ghicesc în cafea

E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.
Eşti tot timpul în criză de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi duşmani?
Eu te-nţeleg cel mai bine.
Lumea te aplaudă de departe
În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?
Acum eşti captivă la mine
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ţi-am pus şoricioaică-n cafea”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Centrala de la Cernavodă revine mai târziu în sistemul energetic! Anunțul Nuclearelectrica
Click
Românul reținut după carambolul din Bulgaria ar fi fost erou în mijlocul tragediei. Ce a dezvăluit patronul său: „Este în șoc”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
S-a aflat cauza morții femeii din Galați, care a decedat la doar 10 minute după ce a ajuns acasă. Așteptase 6 ore la UPU și primise o rețetă
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi