Prima pagină » Actualitate » Câte ore rezistă micii în frigider, de fapt. Greșeala pe care mulți români o fac

Câte ore rezistă micii în frigider, de fapt. Greșeala pe care mulți români o fac

Câte ore rezistă micii în frigider, de fapt. Greșeala pe care mulți români o fac

Câte ore rezistă micii în frigider, de fapt? Acum, după ce 1 Mai a trecut, există posibilitatea să mai ai o parte din mâncarea pregătită cu o zi în urmă. Printre preparatele care au fost „vedete” de Ziua Muncii se numără, de altfel, micii. Iată o greșeală pe care o fac multe persoane, după ce prepară carnea!

De 1 Mai Muncitoresc, micii, ceafa și alte cărnuri au sfârâit pe grătare. Gândul.ro a bifat prezența, anul acesta, atât la Campionatul Național de Mici, care s-a aflat la prima ediție, cât și în celebra Piață Obor din București, dar și la Cernica, unde nu au lipsit voia bună și grătarele încinse.

Acum, după ce 1 Mai a trecut, există posibilitatea să fi rămas mâncare preparată pe grătar, în special mici sau alte cărnuri. Te-ai întrebat vreodată câte ore rezistă micii în frigider, de fapt? Există o greșeală pe care mulți consumatori o fac fără să își dea seama.

Câte ore rezistă micii în frigider, de fapt

Dacă te-ai întrebat vreodată cât timp rezistă micii în frigider, află că răspunsul este cât se poate de simplu: nu mai mult de 48 de ore (2 zile). Trebuie să existe o atenție deosebită asupra modului în care este depozitată carnea și, în general, produsele alimentare.

Micii – „vedetele” prezente pe masa de 1 Mai

De altfel, trebuie să iei în considerare faptul că anumite alimente se pot altera rapid, dacă nu ești atent cât timp le lași în frigider. Micii nu vor rezista mai mult de 2 zile, în frigider, pentru că sunt preparați din carne tocată. Greșeala este că mulți consumatori țin micii mai mult de 2 zile, în frigider.

Citește și:

Din ce sunt făcuți, de fapt, micii de mangaliță din Lidl România. Mulți români îi cumpără, crezând că sunt mai sănătoși

Am fost la Campionatul Național de Mici: „Avem rețete naturale, fără soia sau fibră de mazăre” / Bucureștenii au format cozi uriașe la grătare

Puterea MICILOR. Povestea preparatului pentru care s-au „războit” culinar popoare. De la ”găluşte fripte” și „cârnați fără piele” la mititei

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avertisment pentru Europa: Eroziunea coastelor ar putea provoca pierderi de 800 de miliarde de euro anual până în 2100
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Cancan.ro
'Mocăniță m-a luat de la mama din palat, ca să stăm în chirie!' Cum arată, de fapt, 'palatul' în care locuia Claudia Ion cu părinții ei
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 74 de ani s-a despărțit de majoreta de 25 de ani cu care era cuplat
Adevarul
Subtilitățile alegerilor din SUA, explicate de un politolog român din America. Ce urmează după scrutin și cât va conta pentru viitoarele prezidențiale
Mediafax
Botez cu greutate în PSD! Grindeanu, Ciolacu și Olguța Vasilescu au petrecut la Timișoara, iar Al Bano a fost surpriza serii!
Click
Mihai Petre și-a împlinit un vis din copilărie! Unde a ajuns cu Elwira și fiicele lor: „M-au fascinat de mic”
Digi24
Patru cutremure au avut loc noaptea trecută în zona Vrancea. De dimineață a fost un seism și în Marea Neagră
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Ce se întâmplă doctore
Pot telefoanele mobile să provoace cancer cerebral? Ce spune oncologul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un experiment „înfricoșător” a încercat să afle factorii care influențează aparițiile văzute în oglinzi
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP