Puterea MICILOR. Povestea preparatului pentru care s-au „războit” culinar popoare. De la ”găluşte fripte” și „cârnați fără piele” la mititei

Nu există sărbătoare completă fără ei. Te amețesc, îți paralizează simțurile, te îngenunchează de plăcere și, într-un final apoteotic, cedezi fără drept de apel. Vorbim despre micul nostru cel de toate zilele, aliatul de nădejde al românilor la cele mai reușite petreceri. Cu muștar și cu o halbă de bere fac indubitabil istorie sau rescriu istorii.

Pentru cei care pun la îndoială puterea micului în vreme de sărbătoare, vă spunem că, în 2024, românii au cumpărat mici în valoare de circa 40 de milioane de euro, conform estimărilor Ziarului Financiar.

FLASH NEWS Radu Miruță învârte cuțitul în rana PSD. Susține că guvernarea PNL-USR-UDMR merge foarte bine, chiar dacă guvernul e demis și că puterile nu le sunt mult limitate

00:28

FLASH NEWS Miruță susține că USR este irelevant în actuala criză politică: M-aș bucura ca USR să fie atât de relevant încât să blocheze un aranjament PSD cu PNL / Dacă ar vrea să facă asta, n-ar mai fi nevoie de USR

23:32

Micul de azi vs. micul de altădată

Care este însă povestea micului, de la origini și până astăzi, când a ajuns vedeta meselor în cele mai bune, mai vesele și mai inspirate momente? Sunt multe variante care descriu traseul glorios al micului, unele la limita dintre poveste, mit și realitate.

Un lucru este însă clar: tradiția de a consuma mici de 1 Mai s-a consolidat treptat, ca element principal al sărbătorii dedicate Zilei Muncii, asociată cu ziua liberă și marcată prin grătare în aer liber și alte obiceiuri culinare specifice românilor.

Deși este unul dintre preparatele preferate ale românilor, puțini sunt cei care știu cum a luat naștere celebrul mic.

Mititeii au început să apară în a doua jumătate a secolului al XIX-lea – când se vorbea despre o inovație culinară, și anume „cârnații fără piele.”  Termenul a apărut în scrieri celebre precum „Bucureștii de altădată.”

Se pare că numele de mititei a venit de la N.T. Orășanu, client al localului numit „La Iordache”, de pe strada Covaci, acolo unde se servea acest preparat. În meniu era servit și cârnatul clasic, numit „patrician.” Cât despre „cârnații fără piele”, aceștia au primit numele de mici sau mititei.

Potrivit istoriilor vremii, micii au fost un deliciu culinar și în Restaurantul Românesc de la Expoziția de la Paris din 1889, fiind fabricați tot de patronul restaurantului de pe Covaci. Totuși, prima mențiune documentată despre mititei ar fi apărut în 1902, la restaurantul bucureștean Caru’ cu bere, preparatul de atunci conținând doar carne de vită, potrivit informațiilor prezentate de stirileprotv.ro. 

Istoricii vremurilor vorbesc despre originea turcească a micului, în acest fel explicându-se prezența și astăzi a micilor în bucătăria bulgară, sârbească şi bosniacă.

„Micul este un produs turcesc pe care-l găsim şi azi în toate bucătăriile din Balcani. La turci se numeşte köfte, de aici şi termenul de «chiftea». În Ţările Române au apărut undeva la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, iar în Ardeal, după Unirea din 1918”, spunea regretatul istoric Călin Felezeu, decan al Facultăţii de Psihologie din cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj.

Istoricul mai mărturisea și că numele de ”mititei” are o istorisire aparte, fiind strâns legată de proclamarea Independenţei de Stat a României, perioadă când micii sau mititeii se numeau ”găluşte fripte.”

„Povestea începe în mai 1877, când trupele ruseşti au intrat pe teritoriul României pentru a izgoni armatele otomane din Bulgaria şi a aşeza această ţară sub protectoratul ţarului. Principele Carol I şi ţarul Rusiei aveau semnată o convenţie secretă prin care, în schimbul Independenţei şi al garantării integrităţii teritoriale a României, trupele ruseşti primeau liberă trecere către frontul din Balcani.

Turcii au aflat şi, pentru că România era oficial sub suzeranitatea Porţii Otomane, l-au considerat trădător pe Carol I şi au început să bombardeze malul românesc al Dunării. Artileria românească a răspuns şi a bombardat Vidinul. Bateriile de artilerie românească de la Calafat aveau tunuri de calibru mai mic, iar obuzele lor, care erau mai lunguieţe, erau botezate «mititei»”, explica istoricul pentru Adevărul.

Însă, cel care a transferat denumirea de ”mititei” în limbajul uzual ar fi fost deputatul Vasile Boerescu. Acesta s-ar fi dus cu câțiva prieteni la celebrul restaurant Capşa din Bucureşti, pentru a sărbători Independenţa României.

Deputatul i-ar fi cerut chelnerului „mititei“ şi o „baterie“ – adică mici, două sticle de vin şi una de sifon. Cererea deputatului a stârnit râsete, însă a fost o recunoaște re”pe față” a mititeilor.

Nicio sărbătoare fără mititei

Compoziţia, cu referire aici la tipul de carne, felul în care sunt gătiţi şi serviţi micii diferă de la regiune la regiune și de la un stat balcanic la altul. Spre exemplu, turcii fac micii din carne de vită şi oaie.

La români, este folosită des reţeta micilor din carne de porc amestecată sau nu – depinde de gusturile fiecăruia – cu carne de vită. Astăzi, micii sunt nelipsiţi de pe masa românului la sărbători.

În funcţie de regiune, dar şi de preferinţe, micii sunt mâncați cu sare şi ardei iute, în Muntenia şi Dobrogea, respectiv cu muştar, în Ardeal.

Un alt punct de vedere despre apariția preparatului susține că micii sunt influențați de preparatele turcești, cum ar fi „kebab” sau „köfte” – un fel de chiftea din carne tocată și condimente.

Bulgarii revendică și ei invenția micilor, susținând că denumirea de „mititei” provine de la cuvântul bulgăresc „mitit”, care înseamnă „mic” sau „micuț”. Vecinii bulgari sunt mândri de acest preparat, rețetele lor de mici fiind foarte asemănătoare cu cele românești.

„Bătălia” culinară a popoarelor pentru invenția micilor

Lăsând la o parte frumusețea poveștilor și „bătălia” culinară a popoarelor pe invenția micilor, putem spune că astăzi mititeii fac parte din ADN-ul românilor și pot fi numiți produs tradițional românesc, având în vedere că i-am adaptat după propriile gusturi, adăugând condimente, usturoi, bicarbonat de sodiu și combinații de carne precum vită, oaie și porc.

Micii nu lipsesc de la niciun grătar în România, lucru pe care o arată și statisticile. Potrivit estimărilor din 2023 ale Asociației Române a Cărnii (ARC), în România se consumă anual aproximativ 200-250 de milioane de mici, ceea ce echivalează cu aproximativ 20.000 de tone de carne transformată în mici.

Celebritatea micilor de Obor a ajuns până în publicația The New York Times

Zeci de oameni au stat joi dimineață, de 1 Mai, la o coadă uraiașă la unul dintre cele mai renumite locurile pentru micii săi. Este vorba de Piața Obor, un loc ajuns celebru până și în publicația The New York Times.

În 2019, Susanne Fowler, o scriitoare din Statele Unite ale Americii, care vizitase Bucureștiul, a scris un articol pentru publicația The New York Times, în care a povestit despre micii din Piața Obor.

„Am luat metroul, care este rapid şi deloc scump, spre Piața Obor, unde am făcut o plimbare prin piaţa de fructe şi legume, apoi m-am aşezat la un picnic la Terasa Obor pentru o porţie de mici, pâine şi muştar”, a scris atunci Fowler, potrivit Hotnews.ro.

 

Sursă foto: Colaj Gândul

CITIȚI ȘI:

1 Mai cu mici și bere. Recomandări de la ANPC pentru a evita intoxicațiile alimentare

Litoralul Mării Negre, Bulgaria sau Grecia ? DESTINAȚII alese de români pentru 1 Mai. Consultant: „Tendințele, influențate de contextul calendaristic”

EXCLUSIV | Cum petrec ziua de 1 Mai românii din diaspora. „Este bătaie pe magazinele românești”