Prima pagină » Actualitate » Ce-a de treia dronă rusească ar fi străbătut 20 de km în spațiul aerian suveran. Nici aceasta nu a fost reperată de radarele românești

Ce-a de treia dronă rusească ar fi străbătut 20 de km în spațiul aerian suveran. Nici aceasta nu a fost reperată de radarele românești

Rene Pârșan
Ce-a de treia dronă rusească ar fi străbătut 20 de km în spațiul aerian suveran. Nici aceasta nu a fost reperată de radarele românești

Resturile celei de-a de treia drone ar putea fi descoperite la peste 20 de kilometri de granița cu Ucraina, în apropierea portului Tulcea. Spre deosebire de primele două, care s-au disperat foarte aproape de frontieră, este posibil ca acesta să străbătut ce mai mare distanță în spațiul aerian suveran. Oficialii armatei au avertizat că dronele rusești zboară la altitudini foarte mici, care le fac aproape invizibile pentru radare. Niciuna dintre donele care au ajuns în România nu a fost detectată, deși avem echipamente de radiolocație de ultimă generație, conform purtătorului de cuvânt al Armatei.

Echipajul unui elicopter IAR 330 Puma al Forțelor Aeriene Române a identificat miercuri în jurul orei 11.30, în zona localităților Nufăru și Victoria din județul Tulcea, fragmente care ar fi putut proveni de la o dronă, dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri, transmite Ministerul Apărării Naționale. Locul e la circa 8 km de Tulcea. Comunele Nufăru și Victoria sunt situate la câteva zeci de kilometri de granița cu Ucraina, pe Brațul Sfântu Gheorghe. Diferența majoră e că celelalte două drone au fost găsite în localitatea Plauru (Tulcea), pe malul Dunării, la câțiva metri de granița cu Ucraina.

Forțele militare ruse atacă constant în ultimele săptămâni portul ucrainean Izmail, așa că nu se poate afirma cu certitudine că cea de-a treia dronă ar fi făcut parte din stolul care a atacat porturile ucrainene de la începutul săptămânii.

Un alt elicopter al Forțelor Aeriene Române, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, a fost trimis în zonă cu o echipă specializată la bord, pentru a efectua cercetări preliminare în teren și ridicarea de probe pentru efectuarea expertizărilor.

Fără explozibil sau substanțe chimice

Primele două drone ale căror fragmente au fost detectate pe teritoriul României nu au explodat şi nu s-a detectat explozibil, și nici substanțe chimice sau biologice, nici pe fragmentele de dronă, nici la faţa locului, au declarat, miercuri, surse oficiale din MApN. Resturile celei de-a treia urmează să fie expertizate. Echipa mixtă de cercetare și verificare deplasată miercuri, 13 septembrie, în raionul aflat la aproximativ 1.5 km Est de localitatea Nufăru, județul Tulcea, a ridicat probe de la fața locului, în vederea analizării și expertizării tehnice. Din primele date transmise, a rezultat că fragmentele în cauză sunt dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. Procesul de expertizare continuă pentru stabilirea circumstanțelor producerii acestui incident, se arată în ultimul comunicat oficial al Apărării.

Invizibile pe radar

Reprezentanţii MApN au susţinut că au fost mai multe situaţii în care Ucraina a transmis informaţii privind evoluţia unor ţinte prin spaţiul aerian al României, „care după verificări nu s-au confirmat”.

De asemenea, punctează ei, altitudinea mică la care zboară dronele, la momentul atacului, le fac greu detectabile pentru orice radar, oricât de performant ar fi.

România are radare de ultimă generaţie, care văd la distanţe foarte mari şi au performanţe înalte, susţin reprezentanţii MApN. Aceştia completează că în ţara noastră sunt peste 100 de radare şi se fac eforturi pentru a coborî „cât mai jos posibil” altitudinea la care pot fi văzute ţintele aeriene.

Oficialii subliniază faptul că partea română şi cea ucraineană se informează reciproc şi că în atacul din seara precedentă au fost utilizate 29 de drone lansate din Crimeea, iar Ucraina a transmis că a doborât 22.

Citiți și: Dronele „invizibile” căzute în România au apucat să tragă înainte de a fi doborâte. Conform MApN, resturile descoperite nu aveau urme de explozibil

Dronele rusești pot fi confundate cu păsări. Sunt foarte greu de detectat, chiar dacă radarele României sunt de ultimă generație

NATO monitorizează situația, după fragmentele de dronă găsite în Tulcea. „Autoritățile române rămân în alertă și desfășoară o anchetă completă”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei