Prima pagină » Actualitate » Ce nereguli grave s-au descoperit după EXPLOZIA ucigașă din laboratorul MApN. Maiștrii tăiau bombele cu fierăstrăul!

Ce nereguli grave s-au descoperit după EXPLOZIA ucigașă din laboratorul MApN. Maiștrii tăiau bombele cu fierăstrăul!

Echipele de anchetatori care au descins în incinta Laboratorului artileristic al Armatei, din orașul Pantelimon, unde o femeie în vârstă de 47 de ani a murit spulberată de o explozie, ar fi descoperit o mulțime de nereguli grave. Surse judiciare au spus, pentru Gândul, că, din primele cercetări s-ar fi stabilit că unele elemente de muniție erau tăiate cu fierăstrăul. 

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, marți, că o femeie care lucra ca angajat civil la UM 01490 (Laboratorului artileristic al Armatei) a murit în urma unei explozii.

„Deflagrația s-a produs în timp ce persoana de sex feminin, în vârstă de 47 de ani, încadrată pe funcția de tehnician din anul 2019, efectua analize fizico-chimice la materiale explozibile și pirotehnice. Conform procedurilor, a fost apelat Serviciul de urgență 112, la fața locului intervenind efective ale ISU București-Ilfov, cu mijloace specifice, care au lichidat incendiul în circa 35 de minute. Incidentul va fi cercetat de Parchetul Militar București și de o comisie condusă de comandantul unității”, a anunțat MApN.

Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că marți, la prânz, Ioana T. era singură în laborator, după ce colegul ei ieșise în curtea unității militare ca să joace fotbal alături de colegii săi. Sursele citate au afirmat că una dintre echipe avea nevoie de portar și îl sunaseră pe bărbat să iasă în curte. Deși era în afara orelor de program, din motive rămase încă necunoscute Ioana T. a rămas în incintă, iar în jurul orei 14:00 a fost ucisă de o explozie puternică.

Surse apropiate anchetei au dezvăluit, pentru Gândul, că echipele care au ajuns la fața locului au constatat că ceea ce se numește Laboratorul artileristic al Armatei semăna, mai degrabă, cu o magazie.

Totodată, din primele verificări s-ar fi stabilit că procedura de extragere a prafurilor din elementele de muniție era una rudimentară, în condițiile în care un maistru tăia proiectilele, de cele mai multe ori, cu fierăstrăul.

Alte 13 explozii soldate cu victime, la fabricile românești de armament

În ultimii 15 ani au avut loc, la fabricile de armament din țară, alte 13 explozii soldate cu victime, potrivit Agerpres.

21 august 2023 – Un angajat al Uzinei Mecanice Cugir a suferit multiple arsuri de gradul I și II la nivelul membrelor inferioare, superioare și la abdomen, în urma unei explozii la baia de călire. Victima, un bărbat de 56 de ani, supraveghea o operațiune, când s-a produs explozia la baia de călire, o soluție cu sare, încălzită la câteva sute de grade Celsius.

18 noiembrie 2021 – O explozie generată de o mină antipersonal a avut loc la Uzina Mecanică Băbeni, din județul Vâlcea, societate specializată în delaborarea muniției de artilerie și aviație. Deflagrația nu a fost urmată de un incendiu. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea anunța atunci că numărul victimelor a ajuns la opt, dintre care patru morți și patru răniți.

22 mai 2020 – O explozie, urmată de un incendiu, a avut loc la Uzina Mecanică Cugir. Două femei au fost rănite, una dintre ele având arsuri pe aproximativ 40% din corp. Cele două femei rănite erau pirotehniste pe linia de fabricație a trasoarelor.

16 mai 2019 – O explozie urmată de un incendiu s-a produs la Uzina Mecanică din orașul Băbeni, județul Vâlcea. Un tânăr de 22 de ani, care lucra la delaborarea unui proiectil, a fost grav rănit și ulterior a murit.

12 noiembrie 2018 – O explozie urmată de un incendiu manifestat cu degajare mare de fum s-a produs la Fabrica de Arme Cugir, din județul Alba. O angajată, dată inițial dispărută, a fost găsită carbonizată. Explozia s-a produs într-un tunel de testare a muniției.

21 iunie 2016 – O femeie de 47 de ani a fost grav rănită într-un incendiu produs la Uzina Mecanică (UM) Sadu din județul Gorj. Aceasta a suferit arsuri pe 60% din suprafața corpului și a fost transportată cu un elicopter la Spitalul de Arși din București.

2 august 2011 – O angajată a Uzinei Mecanice Sadu a ajuns la spital, cu arsuri pe mâini și pe față, după ce a suferit un accident de muncă la atelierul de substanțe trasoare a Secției de Pirotehnie. Femeia efectua operațiunea de uscare a substanței folosite la cartușele trasoare, moment în care substanța respectivă s-a inițiat. Flacăra a ieșit din zona protejată și a rănit-o pe angajată pe mâini și pe partea stângă a feței, nefiindu-i afectată vederea. După producerea accidentului, conducerea UM Sadu a precizat că angajata a respectat normele de protecția muncii. În urma incidentului, nu au fost înregistrate alte victime și nici pagube materiale.

Două tone de praf de pușcă au sărit în aer

11 februarie 2011 – O puternică explozie, urmată de un incendiu, s-a produs la Uzina de Armament Sadu din județul Gorj, la o magazie a Secției Muniție, atelier 35 Capse, după ce pulberea din depozitul respectiv s-a aprins, iar două tone de praf de pușcă au sărit în aer. Două persoane au murit pe loc și o a treia a fost grav rănită. Cinci angajați au fost puși sub urmărire penală pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă și nerespectarea prevederilor legii privind securitatea și sănătatea în muncă. Trei foști directori ai uzinei au primit pedepse cu suspendare în acest dosar.

16 noiembrie 2010 – O femeie de 42 de ani, angajată a Uzinei Mecanice Sadu, a ajuns la spital cu arsuri de gradul II și III pe circa 50% din suprafața corporală, în urma unei explozii care s-a produs în secția unde lucra. Directorul uzinei a declarat că angajata rănită nu a respectat normele de protecție a muncii, stând prea aproape de locul în care se aflau substanțe trasoare, care conțin fosfor și se aprind ușor. Acesta a adăugat că în secția în care a avut loc accidentul nu au fost înregistrate daune, fiind spart doar un geam.

3 noiembrie 2010 – Mai multe capse din cadrul Uzinei Mecanice Sadu au explodat. O femeie de 38 de ani a suferit arsuri grave la nivelul feței, care i-au afectat vederea.

20 septembrie 2007 – O explozie produsă la Uzina de Armament Mija, județul Dâmbovița, s-a soldat cu patru răniți, trei femei și un bărbat. Explozia s-a produs la secția pirotehnică, în timp ce o echipă lucra la dezamorsarea unui echipament ce conținea pulbere.

5 septembrie 2007 – O explozie puternică s-a produs la Uzina Mecanică din Sadu, județul Gorj, provocând moartea unei persoane și rănirea altora.

28 septembrie 2005 – Patru angajate ale Uzinei Mecanice Sadu au fost grav rănite în urma unei explozii puternice produse într-unul dintre atelierele Secției Pirotehnie.


CITEȘTE ȘI:

Ce s-a întâmplat, de fapt, cu mandatul european de arestare al Alinei BICA. De ce nu se întoarce fosta șefă a DIICOT în România

Un bărbat din Dâmbovița cere despăgubiri-record după ce a stat în arest 600 de zile dintr-o eroare judiciară. A fost acuzat de trafic de cocaină

Lovitură teribilă pentru prințul Paul și alți 4.000 de FUGARI. Noua lege abia a intrat în vigoare

Dezertorul din Slatina care a împușcat doi oameni cu AKM-ul a ajuns să facă PRĂPĂD în Belgia și Franța. A recidivat imediat după eliberare

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Cum ar fi încercat Ilie Bolojan să salveze mandatul de primar al lui Dominic Fritz
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce a decis un român invitat la nunta vărului să scoată bani din plicul pentru dar: „Ei m-au chemat, eu sunt oaspetele”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor