Prima pagină » Actualitate » Ce nu ai voie să faci pe 14 august, cu o zi înainte de Sfânta Maria. Credincioșii nu țin cont de aceste obiceiuri

Ce nu ai voie să faci pe 14 august, cu o zi înainte de Sfânta Maria. Credincioșii nu țin cont de aceste obiceiuri

Ce nu ai voie să faci pe 14 august, cu o zi înainte de Sfânta Maria. Credincioșii nu țin cont de aceste obiceiuri

În fiecare an, pe 15 august, creștinii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai însemnate sărbători religioase din calendarul bisericesc. Încă din vremurile străvechi, oamenii au respectat anumite obiceiuri în această zi, pentru a avea succes și prosperitate. Mai mult de atât, există câteva obiceiuri obligatorii și pentru data de 14 august, cu o zi înainte de Sfânta Maria. Ce nu ai voie să faci sub nicio formă?

Ce nu ai voie să faci pe 14 august, înainte de Sfânta Maria

Sfânta Maria este sărbătoarea cu cruce roșie sărbătorită de două ori pe an. Pe data de 15 august, creștinii serbează Adormirea Maicii Domnului, iar pe data de 8 septembrie în Biserică se celebrează Nașterea Maicii Domnului. Conformtraditii-superstitii.ro, această sărbătoare are o însemnătate mare pentru toți creștinii.

Există numeroase tradiții și superstiții pe care credincioșii le respectă cu ocazia Sfintei Marii Mari. Însă și pe 14 august există obiceiuri importante, pe care mulți români nu le știu. Află AICI ce este interzis să faci pe 14 august, înainte de Sfânta Maria.

Sursa foto: shutterstock

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
Madonna i-a spus abia acum adevărul fiicei sale, după 30 de ani. Ce s-a întâmplat, de fapt, când a născut-o. „A fost singura opțiune”
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
BREAKING: Ce au descoperit medicii pe trupul Valentinei. Care ar putea fi arma crimei, potrivit raportului medico-legal
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Studiu: Femeile resimt mai multă durere decât bărbații
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!