Ministerul Muncii a anunțat că persoanele vulnerabile salvate din Azilele Groazei din Bihor au fost preluate de 20 de Direcții de Asistență Socială din toată țara. La Râmnicu Vâlcea însă, au ajuns 58 de oameni cu nevoi speciale și probleme medicale serioase, deși autoritățile locale se așteptau la doar 29, conform planului inițial.
Vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Adrian Iliescu, a declarat că întreaga acțiune s-a desfășurat „pe repede înainte” și a dat asigurări că situația va fi remediată. Potrivit autorităților, cei mai mulți dintre beneficiari vorbeau doar limba maghiară și nu aveau documente de identitate asupra lor. Din acest motiv, procedurile de identificare și redistribuire către centre din Vrancea, Giurgiu, Alba, Timiș și Brașov au durat mai multe ore.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Fazilele-groazei.webp)
În paralel, ancheta în cazul Azilelor Groazei din Bihor continuă. Cei șase membri ai grupării care se ocupa cu îngrijirea inadecvată a bătrânilor din Bihor, respectiv Viorel Pașca, soția și fiii, împreună cu șefa asociației Dumbrava, au fost plasați sub control judiciar de un judecător de drepturi și libertăți a Tribunalului București. DIICOT a depus contestație, iar după redactarea și comunicarea motivării, contestația va fi judecată de Curtea de Apel București.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2F2-1280x591.webp)
Reamintim că acuzațiile anunțate sunt constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane. Potrivit datelor citate din anchetă, în sistemul asociat lui Pașca ar fi fost găzduite peste 400 de persoane vulnerabile, iar prejudiciul estimat de procurori este de peste 13 milioane de lei.
În iulie 2026, DIICOT a deschis o anchetă în care îl acuză pe Viorel Pașca și pe apropiați ai săi că ar fi folosit o asociație cu aparență umanitară ca paravan pentru exploatarea unor persoane vulnerabile: bătrâni, persoane bolnave, persoane cu dizabilități psihice sau fără sprijin. Procurorii susțin că oamenii erau recrutați, primiți și adăpostiți în imobile din Bihor, iar veniturile lor — pensii, indemnizații, ajutoare sociale și donații — ar fi fost controlate sau folosite de grupare.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fperchezitii-diicot-dupa-ce-un-tanar-a-murit-de-supradoza-mai-multi-lucratori-din-sri-lanka-acuzati-de-trafic-de-droguri-1280x853.jpg)
Anchetatorii mai spun în referat că, în unele cazuri, pacienții refuzau inițial să le dea îngrijitorilor codurile cardurilor pe care primeau pensia, dar cedau după ce li se spunea că pensia va fi încasată de Viorel Pașca cât timp vor sta acolo. De altfel, la percheziții, anchetatorii au găsit documente și bunuri care, potrivit DIICOT, ar susține acuzațiile: peste 200 de carduri bancare, carduri sociale, acte de identitate ale persoanelor găzduite, sume importante de bani în mai multe valute, registre privind internări, externări și decese, dar și o încăpere amenajată ca „farmacie”, cu multe medicamente, inclusiv unele cu regim special.
În clădirile asociației sale, Viorel Pașca ar fi găzduit timp de 17 ani peste 3.300 de persoane, iar până în prezent aproximativ 1.020 de persoane au murit, arată procurorii. Aceste decese au fost toate înregistrate în Dumbrava, județul Bihor, ridicând astfel rata mortalității la nivelul comunei de trei ori față de media națională.
„Investigațiile efectuate au arătat că, persoanele vătămate, care au decedat în spațiile deținute de către grupul infracțional organizat au fost înhumate pe un teren situat în proximitatea cimitirului greco-catolic, sumele acordate ca ajutor de înmormântare fiind încasate de către grupare.”
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Fpasca-1.webp)
De asemenea, anchetatorii au descoperit că victimele au fost ținute fără reguli de igienă și fără protecție, iar nimeni nu a avut grijă de starea lor de sănătate. Mai mult decât atât, procurorii susțin că unele tratamente ar fi fost administrate fără personal calificat, inclusiv după criterii improprii precum culoarea medicamentelor.
„Pe parcursul întregii perioade, victimele au fost menținute într-o stare de dependență și aservire, fără să le fie asigurate condițiile minime necesare protejării sănătății, demnității și integrității lor fizice și psihice, întrucât nu au beneficiat de îngrijire constantă și adecvată stării medicale și diagnosticului psihiatric, nu au fost supravegheate permanent, iar tratamentul medicamentos necesar afecțiunilor de care sufereau fie nu le-a fost administrat, fie le-a fost administrat în mod necorespunzător, discontinuu, fără respectarea indicațiilor medicale și de către un personal necalificat și insuficient.”
În dosar ar fi fost folosită și o investigatoare sub acoperire pentru a aduna probe privind infracțiunile. Anchetatori sub acoperire s-au infiltrat în rețeaua lui Viorel Pașca în februarie 2026, după eșecul unor încercări inițiale din toamna anului 2025, arată referatul prin care DIICOT a solicitat arestarea preventivă a inculpaților.
Sunt convins ca dl. Pasca nu e tocmai un „bun samarinean” si a avut si interese dar ce au facut autoritatile statului?Acum sub ochii presei autoritatile au mobilizat sute de oameni politie,SMURD,spitale de campanie etc. dar cand oamenii erau pe strada sau alungati din spitale acestia nu i-au vazut?Aceleasi autoritati nu au vazut atatia ani ca aceste azile functioneaza ilegal?Dimpotriva se pare ca „alimentau” aceste azile cu persoane de pe strada ca…nu aveau alta solutie.Sigur cei responsabili trebuie sa raspunda dar mi se pare ipocrizie ca se cauta vinovati dupa ce 20 de ani au fost lasati si sprijiniti sa faca ce au facut.Referitor la conditiile din asa zisele azile din ce am vazut in filmari nu par sa fie chiar asa….groaznice!
Mai oameni buni! Sunt persoana cu handicap grav. Indemnizatia lunara este de 750 lei.
Aveti familii majoritatea: cat costa doar mancarea pe luna???
Sunt multi voluntari care au fost acolo si au vazut conditiile decente pentru necajitii abandonati.
Faptul ca face asta de 20 de ani cum va suna?
Incercati(imaginati-va macar) voi sa ingrijiti un necajit doar 1 luna sa vedeti cum este.