Prima pagină » Actualitate » Ce salarii au acum PREOȚII din România. Cât câștigă un arhiepiscop

Ce salarii au acum PREOȚII din România. Cât câștigă un arhiepiscop

Ce salarii au acum PREOȚII din România. Cât câștigă un arhiepiscop

Salariile preoților cresc odată cu mărirea salariilor profesorilor. Clericii sunt beneficiarii indirecți ai salariilor mărite obținute de profesorii după grevă.

Potrivit legii, salariile preoților sunt calculate pe baza salariilor dascălilor. După aceste creșteri, guvernanții spun că știau că salariilor celor două categorii sunt corelate și – ca urmare – vor crește în același timp.

În prezent, legea personalului clerical prevede că salariile preoților pornesc de la puțin peste 1.100 de lei și ajung la peste 3.000 de lei, în funcție de pregătirea și vechimea preoților.

Veniturile sunt calculate astfel încât să reprezinte 65% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice.

În privința funcțiilor de șefi ai bisericii, aceștia sunt asimilați funcțiilor de demnitate publică.

Așadar, Patriarhul BOR câștigă cât președintele Camerei Deputaților sau cât președintele Senatului, adică peste 23.000 de lei brut.

La rândul său, un arhiepiscop câștigă cât un ministru, adică 22.000 de lei brut, scrie antena3.ro.

Tot mai mulți tineri se orientează spre Teologie

Salariul unui preot în România poate ajunge la sume impresionante în 2023, așa că nu este de mirare de ce tot mai mulți tineri aleg această meserie.

Conform unui studiu realizat de specialişti din ţara noastră, unul dintre cele mai căutate locuri de muncă din România este acela de preot.

Nenumărate persoane au început să se orienteze către studii în Teologie. Mulți sunt pasionați de această ramură, în timp ce alții sunt tentați și de salariile oferite, care de altfel nu sunt deloc de neglijat.

Sumele variază, în funcție de studii, dar și de vechime, însă sunt oricum destul de mari.

Mulţi români îşi doresc să devină preot în special pentru ceea ce reprezintă funcţia respectivă sau pentru faptele bune pe care le pot face din funcţia respectivă, dar există şi mulţi români care nu se ascund după deget şi susţin că ar vrea să devină preoţi pentru salariul consistent pe care l-ar primi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Spoiler Insula Iubirii 2026 | Lorenzo, Remi sau Mocăniță: Cu cine s-a cuplat Andrușca în Thailanda? „S-au iubit foarte tare pe avion”
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli