Prima pagină » Actualitate » Ce spun reprezentanții Distrigaz Sud, după ce procurorii au decis să pună compania sub urmărire penală, în urma exploziei din Rahova

Ce spun reprezentanții Distrigaz Sud, după ce procurorii au decis să pună compania sub urmărire penală, în urma exploziei din Rahova

Nicolae Oprea

Reprezentanții Distrigaz Sud Rețele reacționează în urma deciziei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a adus la cunoștința companiei calitatea de suspect în cadrul anchetei deschise ca urmare a exploziei produse în cartierul Rahova. „În acest moment, nu fost emisă nicio concluzie tehnică definitivă privind cauzele incidentului”, spun reprezentanții Distrigaz Sud.

„Înainte de toate, ne reafirmăm profunda solidaritate față de familiile victimelor, apropiații acestora și toate persoanele afectate de această tragedie. Trei vieți au fost pierdute, alți oameni au fost răniți, iar această durere ne obligă să dăm dovadă de cea mai mare transparență și de un simț profund al responsabilității”, se arată într-un comunicat transmis de Distrigaz Sud.

ALEXANDRA PANDREA /MEDIAFAX FOTO

Sursa citată mai arată că „experții desemnați în cadrul anchetei analizează cauzele exacte ale exploziei – care nu au fost încă stabilite, putând fi implicați o multitudine de factori, așa cum a fost arătat în spațiul public”.

„În acest moment, nu fost emisă nicio concluzie tehnică definitivă privind cauzele incidentului. Reafirmăm că am acționat și acționăm în conformitate cu normele legale și cu obligațiile de siguranță care reglementează activitatea noastră. Avem încredere în statul de drept și în capacitatea justiției de a desfășura o anchetă riguroasă, imparțială și aprofundată, care să stabilească responsabilitățile pe baza faptelor și a legislației aplicabile.

În cadrul procedurilor judiciare, vom prezenta toate elementele și apărările care demonstrează cu tărie conformitatea acțiunilor noastre. Dacă vor fi identificate și demonstrate deficiențe, ne vom asuma întreaga responsabilitate”, se mai arată în comunicatul Distrigaz.

Poliția a făcut percheziții în dosarul exploziei din Rahova

Opt percheziții au loc miercuri dimineață în București, Ilfov, Prahova și Teleorman, în dosarul exploziei de la blocul din Rahova, soldată cu trei morți și 13 răniți. Acțiunea este coordonată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, potrivit unui comunicat oficial.

 Ancheta vizează angajați ai Distrigaz și reprezentanți ai firmei private Ampropertyconstruct SRL, companie care a efectuat verificări la rețeaua de gaze a blocului după intervenția echipelor Distrigaz.

„În această dimineață, Poliția Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează 8 percheziții domiciliare, la persoane fizice și juridice, în cadrul dosarului penal, întocmit în urma exploziei din Rahova. Dintre cele 8 percheziții, 4 sunt efectuate în București, 2 în Ilfov și câte o percheziție în județele Prahova și Teleorman. Activitățile vizează ridicarea de documente și unități de stocare. După efectuarea perchezițiilor, 6 persoane vor fi conduse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru continuarea cercetărilor. Vă reamintim faptul că, în urma tragicului eveniment, Poliția Română și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au derulat mai multe activități, în cadrul dosarului penal, respectiv cercetarea la fața locului și audierea unor persoane,” se arată în comunicatul oficial.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Presa germană: România, prinsă în focul încrucișat al războiului Rusiei împotriva Ucrainei
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Director CNAIR: Nivel insuficient de mobilizare pe șantierele unui lot al A0 Nord
Click
De ce a plecat Diana Matei din MApN după aproape 20 de ani. Câți bani câștiga: „Mi-e foarte greu...”
Digi24
Ziua în care patru bombe nucleare au căzut pe teritoriul Spaniei. O tragedie aviatică ale cărei urmări se simt și 60 de ani mai târziu
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de la țară a lui Cheloo. Rapper-ul a lăsat în urmă viața agitată de la oraș și s-a mutat în Breaza. Are o curte imensă
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Teoria atașamentului a devenit un test de cuplu pe Internet. Ce spune, de fapt, cercetarea originală