Prima pagină » Actualitate » Produsele care conţin INSECTE vor ajunge în curând pe rafturile magazinelor din România. Ce trebuie să scrie pe etichete pentru a putea fi recunoscute

Produsele care conţin INSECTE vor ajunge în curând pe rafturile magazinelor din România. Ce trebuie să scrie pe etichete pentru a putea fi recunoscute

Marian Popescu
Produsele care conţin INSECTE vor ajunge în curând pe rafturile magazinelor din România. Ce trebuie să scrie pe etichete pentru a putea fi recunoscute
Cum vor fi comercializate alimentele care conțin insecte. Ordinul ANPC

Făina de greieri sau de larve va ajunge în curând pe rafturile magazinelor din România după ce, în luna ianuarie, Uniunea Europeană (UE) a aprobat vânzarea acestor insecte pentru consum uman sub formă de pulbere și alte forme uscate.

„Consumul de insecte contribuie pozitiv la mediu, la sănătate și la mijloacele de trai”, se arată într-un comunicat al Comisiei UE.

Pentru europeni, în general, acest lucru e nou și inedit, dar consumul de insecte este de fapt foarte comun, aproape 2 miliarde de oameni consumând insecte în mod regulat, notează Antena 3.

Creșterea insectelor este o alternativă cu emisii reduse de carbon, spre deosebire de producția de carne. De exemplu, creșterea greierilor folosește cu 75% mai puțin CO2 decât fermele de pui.

De asemenea, aceasta ajută la conservarea resurselor, cercetările Organizației ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO) arătând că greierii au nevoie de șase ori mai puțină hrană decât bovinele pentru a crea aceeași cantitate de proteine.

Cu toate acestea, nu toți sunt de acord cu aprobarea Uniunii Europene pentru consumul de insecte.

În Franța, politicianul de dreapta Laurent Duplomb a criticat decizia UE.

„Nu putem lăsa francezii să mănânce insecte, fără știrea lor”, a spus el.

Cum vor fi etichetate alimentele care conțin insecte

Această îngrijorare provine și din ideea greșită că UE nu va cere ca insectele să fie etichetate clar atunci când sunt amestecate cu alte ingrediente, cum ar fi făina.

Însă, legea cere că pudra de greieri să fie etichetată clar. De asemenea, ambalajul trebuie să menționeze că „ingredientul poate provoca reacții alergice consumatorilor cu alergii cunoscute la crustacee, moluște și acarieni”.

Această afirmație „va apărea în imediata apropiere a listei de ingrediente”, astfel încât clientul să își dea seama dacă pulberea de insecte a fost adăugată la biscuiții sau cerealele preferate.

”Informațiile obligatorii despre alimente trebuie să fie disponibile atât pentru alimente ambalate, cât și pentru alimentele neambalate. Indicarea alergenilor este obligatorie și trebuie furnizată consumatorilor în cazul în care alimentele sunt oferite spre vânzare ambalate sau fără ambalaj”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene pentru Euronews.com.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Cât valorează ținuta iubitei lui Ilie Bolojan de la nunta Luciei Maria! Rochia de mii de euro și geanta de lux au atras atenția
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Kilometrajul unui BMW nu spune totul. Detaliul care dezvăluie cât de mult a fost folosit acest M4
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un sistem stelar rar care emite semnale radio la fiecare opt minute
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...