Prima pagină » Actualitate » SURSE | Cătălin Cherecheș avea la el un act de identitate italian, în momentul în care a fost capturat / Câți EURO au fost găsiți asupra sa

SURSE | Cătălin Cherecheș avea la el un act de identitate italian, în momentul în care a fost capturat / Câți EURO au fost găsiți asupra sa

Andrei DumitrescuOtilia Serescu
Cătălin Cherecheș avea la el un act de identitate italian, în momentul în care a fost capturat

Cătălin Cherecheș avea asupra lui un act de identitate italian, în momentul în care a fost capturat de autoritățile din Germania. În plus, edilul din Baia Mare mai avea și buletinul românesc, o legitimație de rezervist eliberată de MAI, o legitimație de deputat și peste 3.000 de euro cash, conform informațiilor obținute de GÂNDUL.

Surse judiciare au precizat pentru GÂNDUL că atunci când a fost prins de polițiștii germani, Cherecheș se afla întins pe bancheta din spate a mașinii conduse de mătușa sa. Este vorba despre Mercedes Benz C Klasse AMG, cu număr de înmatriculare de Neu Ulm.

Filmul prinderii lui Cherecheș

La un moment dat, mătușa lui Cătălin Cherecheș a coborât din mașină și a mers să discute cu niște taximetriști. Ea încerca să negocieze cu ei preluarea primarului din Baia Mare.

În tot acest timp, ei erau filați și forțele de intervenție au prins momentul oportun să intervină.

Au deschis portiera din spate a mașinii și l-au găsit pe Cherecheș întins pe banchetă. El ar fi opus rezistență și atunci a fost bruscat de polițiștii germani, fiind rănit ușor la nivelul feței, au spus sursele citate pentru GÂNDUL.

Câți bani avea a el „primarul fugar”

După ce l-au săltat, anchetatorii nemți au găsit asupra lui Cherecheș un act de identitate eliberat de autoritățile din Italia, buletinul românesc, o legitimație de rezervist eliberată de MAI și o legitimație de deputat.

De asemenea, el avea mai multe sume de bani, respectiv 3.265 de euro, aproximativ 150 de euro în forinți și circa 320 de euro echivalent în lei.

Cătălin Cherecheș avea la el un act de identitate italian, în momentul în care a fost capturat

Cătălin Cherecheș avea la el un act de identitate italian, în momentul în care a fost capturat

Care sunt scenariile referitoare la extrădarea lui Cătălin Cherecheș

Arestat în Germania, după ce a fugit din țară în urma unei sentințe definitive, primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, ar urma să fie extrădat în România.

Potrivit surselor GÂNDUL, există două astfel de proceduri de aducere în țară a edilului, autoritățile germane urmând să decidă, teoretic, în baza legii de cooperare internațională.

Prima procedură este cea rapidă, în care condamnatul prins și reținut în vederea extrădării își dă consimțământul cu privire la extrădare în țara în care a fost emisă sentința definitivă.

Cea de-a doua durează ceva mai mult, întrucât condamnatul face opoziție la extrădare, iar instanța germană urmează să decidă, în baza argumentelor de împotrivire la extrădare, dacă acesta va fi trimis în România pentru a-și ispăși pedeapsa.

Procedura de extrădare poate dura aproximativ două luni, în cazul în care nu apar schimbări importante în situația actuală. (MAI MULTE INFORMAȚII PUTEȚI CITI AICI….)

Cherecheș a încercat să fugă din Germania

Cătălin Cherecheş a fost reținut, marți după-amiază, de polițiștii germani în orașul Augsburg, în urma unei colaborări cu Poliţia Română. Pentru că ar fi opus rezistență, Cherecheș ar fi fost lovit de agenți în momentul capturării sale.

„În seara de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării polițienești internaționale și a schimbului de date și informații, dintre Poliția Română și autoritățile din Germania, Ungaria, Austria și Italia, a fost localizat, depistat și reținut, de către polițiștii bavarezi și BKA, în Augsburg, un bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internațional. Acesta a fost depistat de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română.

Instanța competentă a emis pe numele bărbatului un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Mulțumim partenerilor interni și externi, pentru sprijinul acordat în prinderea acestuia. În continuare, se derulează activități procedurale specifice, pentru aducerea bărbatului în țară”, a transmis Poliţia Română, prin intermediul unui comunicat.

Potrivit unor surse din anchetă, Cherecheș a încercat să fugă din Germania, mergând cu o mașină, cu aproximativ 200 de km la oră, alături de o mătușă.

CITEȘTE ȘI:

Reprezentanții Poliției Române, declarații de ultimă oră în cazul CHERECHEȘ: „Totul a decurs ca la carte. A fost o capturare în timp record”

Cum a scăpat primarul evadat Cherecheș doar cu 5 ani de închisoare. Motivarea sentinței

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Are toate avizele, dar stă blocat. Cine a oprit proiectul Bala
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Motivul trist care l-a făcut pe medicul de 28 de ani să ia decizia tragică! De ce a făcut asta
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Câștigurile neașteptate ale unor vloggeri români după 4 ani de YouTube: „Ne putem lua o casă?
Digi24
Cum a ajuns un medic din Tulcea, specializat în oncologie şi hematologie pediatrică, să lucreze în construcţii, ca muncitor necalificat
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
O fosilă veche de 30 de ani ascunde oasele unui monstru marin necunoscut