Prima pagină » Actualitate » Circ la dezbaterea pentru bugetul Apărării. Radu Miruță, acuzat că „nu știe să tragă cu arma”

Circ la dezbaterea pentru bugetul Apărării. Radu Miruță, acuzat că „nu știe să tragă cu arma”

Bianca Dogaru

Dezbaterile pe bugetul Ministerului Apărării Naționale (MApN) pentru anul 2026 au degenerat într-un scandal în cadrul comisiilor reunite de buget-finanțe. Senatorul Ninel Peia (PACE) a provocat un moment de tensiune după ce s-a ridicat în picioare și i-a cerut ministrului Radu Miruță să spună dacă a făcut sau nu armata. 

„Răspundeți! Vrem să știm dacă ministrul nostru al Apărării știe să tragă cu arma”, a strigat Peia în fața comisiei.

În replică, Miruță a explicat că la momentul în care stagiul miliar obligatoriu a fost suspendat în România, el era încă la școală. Acesta a numit atitudinea senatorului drept „zgomot rusesc” și a precizat că nu îi este rușine de parcursul său academic.

„Văd că e puțin zgomot rusesc aici. Pe vremea când s-a oprit participarea obligatorie la armată, eu eram la școală. Și am făcut una de care nu îmi este rușine”

Conflictul nu s-a oprit aici. După răspunsul lui Miruță, Ninel Peia a concluzionat tăios în fața jurnaliștilor:

„Deci, să știți dragi români, că avem un ministru al Apărării care nu știe să tragă cu arma, asta e Armata Română.”

Pe lângă schimbul de replici, comisia a votat un amendament PSD pentru acordarea unui ajutor financiar unic („one-off”) pensionarilor militari cu venituri sub 3.000 de lei. Deși măsura a trecut cu voturile PSD și ale Opoziției, ministrul Miruță s-a declarat jignit de terminologia folosită. El a afirmat că militarii merită respect, nu „ajutoare”.

„Orice ban în plus la MApN este bun venit. Pe de altă parte, abordarea față de militari trebuie să fie una respectuoasă. Cuvântul „ajutor” este jignitor pentru ei. „One-off” înseamnă o dată și gata. Dar oare pe militari este suficient să îi ajuți doar o dată? Țara asta trebuie să aibă un buget care să aibă legătură cu realitatea, până când ajunge să fie suficient de sănătoasă, încât să le dea acestor oameni beneficiile meritate. Nu cred că este cineva în țara asta care are putere să spună că modul în care în 2017 s-a decuplat creșterea pensiilor de creșterea indemnizațiilor celor în activitate este unul corect, nu este corect! Eu sunt preocupat să mut piesele pe aceeași tablă de șah, încât să găsesc bani pentru a corecta nedreptatea de la pensii.”


AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O ROMÂNCĂ a dat lovitura în alegerile din SUA! Ce a făcut fostul lider PMP în Florida
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Eduard Novak neagă relația cu bruneta voluptoasă. Fostul ministru nu recunoaște nici după 4 ani legătura cu una dintre consilierele sale
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Mediafax
„NU am fost eu!” REACȚIA lui Trump după iminentul dezastru electoral al republicanilor
Click
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Cancan.ro
Ispita Gabriella, mesaj cu subînțeles pentru Prințul Marco?! 'Au trecut 164 de zile de când îți aprind lumânări'
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Arheologii au descoperit noi dovezi despre viața oamenilor din Mesopotamia antică
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!